Timpul.md

Politică 3 Iulie 2013 | 11:31

De ce trebuie să sprijinim președinția lituaniană a UE

Puțini își mai aduc azi aminte că Lituania, cel mai mare dintre cele trei mici state baltice, a fost pentru câteva sute de ani un jucător de forță în estul Europei. 

Între secolele XIII și XV, Marele Ducat al Lituaniei se întindea de la Marea Baltică până la Marea Neagră și de la granița cu Republica Moldova până dincolo de Smolensk. Ieri, Vilnius a revenit în prim-planul politicii europene o dată cu preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Desigur, președinția Consiliului a fost diluată semnificativ în ultimii ani de apariția postului de președinte permanent al acestei instituții (fotoliu ocupat în prezent de Herman van Rompuy). Mai mult, istoric vorbind, impactul statului care a deținut fotoliul de președinte a depins în bună măsură de mărimea și influența acestuia. Totuși, au existat mereu la nivelul UE câteva state mici care au țintit sus. Există semne că Lituania se alătură acestui grup.

Deși un stat de numai trei milioane de locuitori, Lituania are priorități clare și bine setate: întărirea Parteneriatului Estic, ieșirea de sub dominația energetică a Rusiei și continuarea unei politici de coeziune robuste în perioada 2014-2020. O președinție de succes poate întări poziția Lituaniei în cadrul UE. Indiferent însă de rezultatele semestrului baltic, România are ce învăța de la Lituania și ar fi avantajată să sprijine agenda promovată de Vilnius.

În plan politic, Lituania și România se aseamănă în câteva aspecte cheie. Ambele au un președinte vizibil, provenit din zona de centru-dreapta a spectrului politic. În Lituania, Dalia Grybauskaite, a ocupat importanta funcție de Comisar pentru Afaceri Bugetare în cadrul Comisiei Europene și este considerată în cărți pentru șefia Comisiei sau cea a Consiliului. Doamna Grybauskaite, la fel ca președintele Băsescu, este nevoită să coabiteze cu un prim-ministru de stânga, fiind artizana unei coaliții de patru partide căreia i-a imprimat o direcție pro-europeană clară. (Această direcție este susținută de o largă pluralitate a populației – 49% – cu 16 puncte procentuale peste media UE). La fel ca România, Lituania are un interes pregnant în integrarea vecinătății estice în Uniunea Europeană, și va căuta să obțină rezultate în acest sens în cadrul Summit-ului de la Vilnius de la sfârșitul lunii noiembrie. Nu în ultimul rând, ambele țări au trecut printr-un program dur de reforme economice de inspirație neoliberală. Însă, spre deosebire de România, unde economia stagnează, motorul economiei lituaniene a repornit în forță, înregistrând o creștere de 3,6% în 2012.

Cu o situație politică stabilă și o dinamică economică pozitivă, Lituania are premisele pentru a aborda cu aplomb semestrul în care va deține președinția UE. Agenda Lituaniei pentru următoarele șase luni este de o claritate care trebuie să fie un model pentru noi, care încă ne străduim să gândim rolul României ca membru al UE. Cei trei piloni conceptuali care susțin semestrul lituanian – credibilitate, creștere economică și deschidere – corespund imperativelor strategice ale momentului și necesității de a echilibra responsabilitatea bugetară cu nevoia de a aduce plusvaloare și locuri de muncă.

Însă Vilnius aduce la masă și propriile sale dosare prioritare:

Independența energetică este un punct cheie al președinției lituaniene, țara baltică devenind complet dependentă de Moscova ca urmare a închiderii centralei nucleare de la Ignalina (condiție impusă de UE). Lituania va căuta să impulsioneze dezvoltarea infrastructurii de energie și interconectarea piețelor naționale UE. Subiectul ne interesează, și trebuie să profităm pentru a promova proiecte care să compenseze pierderea Nabucco (interconectorul Giurgiu – Ruse este un exemplu în acest sens).

Interconectarea infrastructurii energetice este legată de cea de transport, iar acest subiect este unul arzător pentru noi. Prin Facilitatea Conectarea Europei vor fi alocați bani special pentru a asigura interconectorii de transport. E un moment bun să acționăm pentru a încerca să prindem anumite proiecte de interes pentru noi. Tronsonul de autostradă Borș – Suplacu de Barcău este doar un posibil exemplu în acest sens. Putem să ne gândim inclusiv la un tronson de autostradă care să lege orașul Calafat de viitoarea arteră de mare viteză Craiova-București.

Lituania va fi în mod natural interesată de revizuirea Strategiei pentru Marea Baltică. Însă acest dosar nu va fi pus pe masă fără cel al Strategiei Dunării, capitol de interes pentru țările central-europene, dar și pentru România. Semestrul lituanian ar putea constitui, astfel, o bună ocazie pentru a contura direcții clare de operaționalizare a strategiei, la doi ani de la andosarea sa în Consiliul European. Am putea, de exemplu, sprijini includerea în cadrul acestei Strategii a unei axe de sprijinire a dezvoltării regiunilor limitrofe Dunării prin proiecte de cooperare transfrontalieră în domeniul IMM-urilor și prin îmbunătățirea infrastructurii de transport la nivel local. Ar fi o gură de aer binevenită pentru județele din lunca Dunării, multe dintre care se numără printre cele mai sărace din țară. Redefinirea strategiei ar trebuie făcută în același timp cu o conturare a cadrului financiar de sprijinire a acestor proiecte.

Summitul Vecinătății Estice constituie un prilej foarte bun pentru impulsionarea traseului european al Republicii Moldova. După trei luni de incertitudine politică, Chișinăul este foarte aproape de a finaliza negocierile privind Acordul de Liber Schimb cu UE. România trebuie să insiste pe continuarea procesului de extindere în baza meritelor proprii ale fiecărui stat. Pentru Republica Moldova, obiectivele pentru acest an sunt clare, iar diplomația românească trebuie să le susțină cu toate resursele sale: finalizarea acordului de liber schimb și decizia de relaxare a regimului de vize pentru cetățenii RMD sunt ținte realiste și ele pot fi atinse până la finalul președinției lituaniene.

O implementare rapidă și eficientă a celor 75 de acte normative care trebuie adoptate înainte ca bugetul multianual al UE să intre în vigoare constituie o precondiție pentru începerea la timp a programelor. Dintre aceste programe, 56 trebuie adoptate anul acesta, altfel existând riscul ca finanțarea să fie întreruptă pe o serie de proiecte finanțate din fondul de coeziune. România trebuie să ofere tot sprijinul Lituaniei pentru a duce la bun sfârșit această sarcină esențială pentru buna desfășurare a programelor finanțate din fonduri europene în următorii șapte ani.
După mai bine de șase ani în care n-a reușit să fructifice potențialul demografic, economic sau cultural în interiorul UE, România băltește undeva în subsolul clasamentului la toate capitolele, de la infrastructură la nivel de trai. Potențial există, viziune și capacitate de implementare, mai puțin. În condițiile astea, ar putea fi un gest de luciditate și pragmatism să ne remorcăm la trenul baltic. Fără a schimba în mod fundamental paradigma noastră strategică sau economică, folosirea priorităților lituaniene ca trambulină pentru propriile noastre proiecte ar putea fi însă un pas pe un drum care să ne transforme, la termen, în locomotiva sud-estului Europei.

sursa: contributors.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus