Lumea

De ce veganii nu vor rezolva criza mondială a alimentelor

Poate că puțini sunt aceia care ar da ceafa de porc suculentă pe un pumn de greieri crocanți. Dar un studiu arată că, în timp ce mulți omnivori și vegetarieni sunt pregătiți să consume insecte, veganii rămân reticenți în această privință.

Consumul de insecte și preparate care conțin insecte este o modalitate de a reduce daunele aduse mediului prin producția de carne, produse lactate și produse alimentare la scară largă. Produsele alimentare obținute din insecte au un impact mult mai scăzut asupra ecosistemului, față de produsele din carne. Și tot mulți oameni preocupați de schimbările climatice adoptă o astfel de dietă alimentară. Datorită conținutului nutritiv, insectele pot fi un supliment sustenabil sau chiar o alternativă la sursele obișnuite de proteine.

În majoritatea țărilor occidentale, insectele sunt mai degrabă călcate în picioare decât mestecate; dar cercetările arată că probabilitatea ca oamenii să le includă în alimentația lor crește odată cu creșterea gradului de conștientizare a impactului asupra mediului al producției alimentare.

Pentru acest studiu, cercetătorii de la Universitatea din Finlanda de Est și de la Universitatea din Helsinki au intervievat 567 de persoane despre părerile lor vizavi de consumul de alimente obținute sau care conțin insecte. Participanții au fost omnivori (73%), vegetarieni non-vegani (22%) și vegani (5%). (vezi aici care este diferența dintre vegetarieni și vegani)

Dintre cele trei grupuri, veganii au avut o atitudine negativă și inflexibilă față de consumul insectelor comparativ cu celelalte două grupuri. Ei au arătat cea mai mică dorință de a lua în considerare consumul de insecte și s-au arătat mai hotărâți să evite în întregime astfel de alimente, chiar dacă acestea erau nutritive, accesibile, convenabile și sigure.

Rezultatele sondajului arată că atât vegetarienii cât și omnivorii au fost mai predispuși să accepte că alimentația pe bază de insecte este o soluție înțeleaptă pentru problemele de nutriție și de mediu ale lumii. Cu toate acestea, indiferent din ce motive, veganii consideră că cei care consumă insecte sunt iresponsabili și greșesesc din punct de vedere moral. Veganii consideră insectele ființe vii, la fel ca orice alt animal.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *