Timpul.md

Opinii & Editoriale 31 Mai 2019 | 17:08

Debusolarea și parlamentul

Am fost duminică, pe 26 mai, la alegerile pentru Europa. Deși nu m-am așteptat, au fost cozi mari la secțiile de votare din Chișinău. Foarte mulți dintre ai noștri, deținători ai cetățeniei române, au considerat că e datoria lor să susțină parcursul european al României. 

Nu m-a mirat deloc că oamenii erau debusolați și, în ciuda faptului că au stat cu orele la rând, nu erau deloc convinși de partidele din listele electorale. Cei mai mulți încercau să se convingă chiar acolo pe cine ar trebui să voteze sau se străduiau să afle mai multe informații despre referendum. Sigur că toți știau despre Ordonanța de Urgență și (aproape) toți voiau să voteze împotriva ei, dar oamenilor li se părea întortocheată întrebarea.
Iar faptul că era întortocheată îi făcea pe mulți să creadă că trebuie să existe un motiv pentru care s-a formulat așa. Ei spuneau: logic era să ne întrebe „sunteți de acord cu Ordonanța de Urgență?”, iar noi să spunem nu. Un răspuns pozitiv pe buletinul de vot li se părea o capcană.
Toate aceste mici frământări ale cetățenilor, care și-au stricat o duminică să stea la vot, mi-a arătat cât de mare e neîncrederea în politicieni. Politica de la noi e atât de aiuritoare, încât alegătorii simt capcane peste tot, chiar și atunci când votează pentru un alt stat. Ei nu mai cred în mesaje simple. „Sunteți de acord cu interzicerea” le suna ca o capcană, deși înțeleseseră și decretaseră că vor vota da, da.
Întrebările capitale în cozile de la secțiile de votare erau legate de relațiile dintre politicienii din România și cei de la noi, de partidul european din care face parte un anumit partid local, despre promisiunile îndeplinite sau nu față de noi, cetățenii români din Moldova. Însă nu doar aceste lucruri îi interesau pe cei de acolo. După maximum trei minute, fiecare conversație ajungea să facă referire la politicienii moldoveni. La cum ne mint, la imposibilitatea lor de a conduce țara.
Nu am fost deloc surprinsă să observ cât de mult a crescut dezgustul în ultimele luni. Oamenii dădeau dezgustați din mână: „toți sunt la fel, toți vor salarii, dar noi venim ca proștii să-i votăm ca să stea ei acasă pe banii noștri”, „iată, tot așa e și cu Europa, stăm aici ca ei să aibă salarii de mii de euro acolo, apoi o să ne trezim că nici ăia nu lucrează, cum nu lucrează nici ai noștri”. Însă deprimantă cu totul era concluzia: „așa ne trebuie!”, ca și cum tot noi suntem vinovați că lucrurile nu merg cum trebuie. Ba, la un moment dat, cineva chiar a întrebat ce vină avem noi. Răspunsul a venit prompt de la mai multe persoane deodată: „fiindcă ne ducem să îi votăm!”.
Toate aceste discuții mărunte, ca să treacă timpul mai repede la cozile de la votare, m-au făcut să realizez un lucru. Ai noștri vor anticipate, problema e că și oamenii au anticipat următoarea reacție, iar prezența la vot va fi mai mult decât scăzută. Vom înregistra probabil cel mai mic procentaj al prezenței la vot din ultimele decade. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus