Timpul.md

Moldova 19 Mai 2020 | 10:09

DECLARAȚIA Mișcării Civice Europene cu privire la corupția mare și degradarea situației politice din R. Moldova

Mișcarea Civică Europeană din Republica Moldova constată degradarea catastrofală a puterii de stat, care vizează principalele instituții - Președinția, Parlamentul, Guvernul, Justiția.

Marile așteptări ale cetățenilor Republicii Moldova, după ultimele alegeri prezidențiale și parlamentare, s-au soldat cu o dezamăgire totală. Oamenii și-au dorit un Parlament curat, un Președinte al tuturor, o Justiție imparțială, o Mass-media independentă.

Un grup criminal organizat (Partidul Democrat în frunte cu Plahotniuc), cu participarea ciudată a „acumiştilor”, a fost înlocuit cu un altul (PSRM în frunte cu președintele Dodon). Gravitatea situației constă în faptul, că prin intermediul guvernării lui Dodon, toate instituţiile statului sunt dirijate din culise de către serviciile secrete şi grupările criminale din Rusia.

Prin constituirea Alianței Kozak (PSRM și Blocul ACUM) Rusia a reușit să înşele SUA, Uniunea Europeană și Germania, iar Blocul ACUM a fost folosit în ultimul hal în această operațiune de succes a serviciilor speciale de la Moscova și, în ultima instanță, grav discreditat. „Performanțele politice” ale lui Dodon, care se află de facto în fruntea Partidului Socialist, se datorează atât unui flux financiar substanțial de la Moscova, cât și susţinerii propagandistice, religioase și logistice, în special pe linia serviciilor secrete ale Federaţiei Ruse.

Toată cariera politică a lui Igor Dodon este dens condimentată cu acte de mare corupție. Prima „donație” importantă Igor Dodon a primit-o atunci când a părăsit Partidul Comunist. Ex-preşedintele Vladimir Voronin a afirmat în spaţiul public de nenumărate ori că pentru voturile oferite la alegerea lui Nicolae Timofte în funcţia de şef al statului, Igor Dodon a ridicat trei milioane de euro. Un capitol aparte a corupției mari îl constituie relația Dodon - Plahotniuc. În anul 2016 Moscova a transferat zeci de milioane în off-shore-urile din Bahamas, care au ajuns în buzunarele socialiştilor şi ale lui Dodon, fiind folosite în campania prezidenţială. Fără milioanele Moscovei, precum și fără susținerea generoasă materială și politică a lui Plahotniuc, Dodon nu avea nicio şansă să ajungă preşedinte. Acum un an, Igor Dodon a recunoscut într-o imprimare video că primește lunar din Rusia 700-800 mii euro, pentru întreținerea partidului. Ultima „apariție”, despre primirea de către Igor Dodon a unei pungi cu bani de la Vladimir Plahotniuc, este o probă irefutabilă pentru inițierea unui dosar penal.
În faţa probelor incontestabile, PSRM și Igor Dodon fac tentative disperate de a distrage atenţia opiniei publice prin aducerea în prim-plan a „chinurilor” sale pentru returnarea miliardului și naționalizarea aeroportului Chișinău.

La ora actuală constatăm lipsa unei reacții din partea Procuraturii despre toate cazurile de corupție și finanțarea din exterior a PSRM de la dosarul Bahamas până la ultimul video lansat astăzi în spaţiul public de către deputatul Iurie Reniţă.

Pornind de la cele expuse, Mișcarea Civică Europeană declară:

1. Finanțarea lui Igor Dodon și a PSRM de către Rusia se numește imixtiune în treburile interne ale Republicii Moldova şi este o crimă foarte gravă comisă împotriva ordinii Constituţionale şi a preluării puterii de stat prin corupţie politică şi fraudă electorală.

2. Cu bani străini, președintele Igor Dodon a creat un grup criminal organizat -- ascuns sub numele de PSRM, a uzurpat puterea de stat, fapt ce se cere urgent deferit justiției.

3. Procuratura Generală are obligația de a apăra statul de drept și de a purcede la investigarea tuturor cazurilor descrise.

4. Deputații din Parlament au responsabilitatea de a aduce urgent toate instituțiile statului în câmpul constituțional.

Pentru aceasta, Mișcarea Civică Europeană vine cu propunerea de a convoca o ședință a deputaților Parlamentului și a reprezentanților societății civile, interesați de contracararea corupției guvernului Dodon, cu obiectivul constituirii unei majorități parlamentare ad-hoc, capabile să demită guvernul coruptului Dodon și să instaureze un guvern apolitic (tehnocrat), apt să organizeze alegerile prezidențiale corect și imparțial, precum și să adopte decizii responsabile și profesioniste pentru depășirea crizei economice, pandemice și sociale în care se află Republica Moldova.

Facem apel către deputaţii democraţi să renunţe imediat la alianţa cu socialiştii, pentru a nu fi părtaşi la crimele în serie, pe care le comite şeful statului împotriva instituţiilor de bază şi a cetăţenilor.

Facem apel şi la numeroasele organizaţii neguvernamentale, specializate în statul de drept şi corupţie, să iasă din clandestinitate la lumină, fiindcă fuga lui Plahotniuc nu a însemnat şi fuga corupţilor, care au trecut sub protecţia lui Dodon.

Tolerarea în continuare a acțiunilor penale ale Președintelui Republicii Moldova Igor Dodon poate duce la explozie socială. Dodon trebuie oprit, fiindcă împinge Republica Moldova în prăpastie!

Mișcarea Civică Europeană din Republica Moldova

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus