Timpul.md

Actualitate 22 Iulie 2018 | 07:55

DECLARAȚII / Stânga Nistrului trebuie să fie declarată zonă de ocupație

Transnistria a fost creată pentru ca R. Moldova să nu poată să ajungă acolo unde este locul ei - în UE și mai ales pentru ca să nu aibă loc reunirea Basarabiei cu România. Cel mai bine e să se declare că partea stângă a Nistrului este o zonă de ocupație.

Ion Iovcev, directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol: „Aceste mișcări de trupe care au loc, de la Râbnița, de la depozitele acelea de armament, merg mașini militare, se vede că sunt încărcate, noaptea, pe la Blijnii Hutor, pe la poligoane, fără să aibă numere de înmatriculare, ne pun în gardă. Cred că, sau se scoate muniție de acolo și se duce la Tiraspol, în Tighina și se pregătește ceva, sau se pregătește ceva împotriva Ucrainei. E serios lucrul acesta și făcut cu un scop bine determinat. Cred că schimbarea lui Rogozin pe Kozak nu e spre bine, știm anul 2003 și proiectul lui Kozak, acum vor să-l pună în aplicație. E un plan diabolic pentru noi, pierdem orice speranță în viitorul nostru. Totul se pregătește pentru alegerile din toamnă, ca să vină la putere acei ce doresc foarte mult, PSRM. Știm bine cum au avut loc alegerile pentru președintele R. Moldova. Am participat la toate alegerile în Varnița și când am văzut toate mașinile care au fost pregătite ca să aducă atâția și atâția transnistreni, mii și mii… nu vă închipuiți câte mașini erau și la Tiraspol, microbuze, autobuze, care aduceau transnistreni cu cetățenia R. Moldova, primită fără plată, îi duceau la votare”.

 
Sursa: Radiochisinau.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus