Social

Deficit de apă potabilă în R. Moldova

Membrii organizaţiilor de mediu pentru protecţia apei potabile consideră că poluarea şi utilizarea excesivă a apelor de suprafaţă constituie o mare problemă. „Înregistrăm un deficit de apă potabilă. Se alocă prea puţini bani pentru a investi în calitatea ei. Aproape 89 la sută din populaţia R. Moldova se alimentează cu apă din fântâni, care conţine fosfaţi şi microorganisme dăunătoare”, a afirmat Ilya Trombiţki, membru AO „EcoTiras”. Pericolul este că râurile mici din R. Moldova sunt pe cale de dispariţie, mai ales pe timp de vară, când ele seacă, iar apele râurilor Nistru şi Prut sunt poluate excesiv.

„Pierdem resursele de apă naturală dulce într-un ritm alarmant. Acum câteva decenii, apa de ploaie era considerată dulce şi foarte curată, dar astăzi nu este bună de băut, chiar periculoasă pentru organismul uman. În plus, opt fântâni din zece nu mai au apă bună de băut”, a spus Rodica Iordanov, membră a grupului AO „EcoContact”. Circa 70 la sută din totalul resurselor de apă sunt folosite în procesele industriale de încălzire şi răcire, 15 la sută – pentru băut şi consum casnic, 5-8 la sută – pentru irigare.

Conform Biroului de statistică, cota consumului casnic de apă a crescut de două ori, iar consumul de irigare s-a micşorat de trei ori, în comparaţie cu anii ’80 ai secolului trecut.

Reprezentanţii ONG-urilor consideră că cele mai eficiente soluţii ale problemelor enunţate sunt construirea unor rezervoare de apă, adâncirea albiilor râurilor mici şi, respectiv, stabilirea unui sistem de calitate a apei.

Cristina Ignat,
stagiară la TIMPUL

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *