Timpul.md

Politică 2 Iulie 2020 | 12:30

Democrații îl acuză pe Dodon de acutizarea crizei politice

Democrații, partenerii de coaliție ai socialiștilor, îl acuză pe președintele Igor Dodon, liderul informal al PSRM că s-ar face vinovat de criza politică care s-a acutizat în ultimele zile. Întrebată la emisiunea „Politica” de la TV8 cine trebuie să răspundă pentru ceea ce s-a întâmplat la Parlament, avându-se în vedere sechestrarea deputatului Ștefan Gațcan, care s-a retras din PSRM, iar apoi, potrivit observatorilor, sub presiunea socialiștilor, a renunțat la mandat, democrat Monica Babuc a declarat că vina îi aparține șefului statului.

„Îmi pare rău să spun acest lucru, dar, probabil, președintele Dodon trebuie să-și asume această responsabilitate”, a declarat deputata Monica Babuc, vicepreședinta PDM.

Monica Babuc, care este și vicepreședintă a Legislativului, a mai declarat că în actuala criză politică și-ar dori foarte mult ca deputații să aibă voința politică de a stabili un consens politic larg.

„Mi-aș dori o înțelegere a faptului că am ajuns într-un impas și că aceste crize (economică, sanitară și politică) deja nu mai fi declinate altfel decât prin alegeri anticipate”, a spus Babuc.

Vicepreședinta Legislativului a spus că în acest sens se impune o discuție largă pe platformă parlamentară. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus