Timpul.md

Actualitate 4 August 2016 | 11:15

Denunțurile devin din nou obligatorii în Rusia

Adoptarea „legi anti-teroriste” reînvie practica denunțurilor din Rusia, scrie pe paginile Gazeta Wyborcza jurnalistul polonez Vaclav Radzivinovich.

El observa ca, recent adoptatul pachet de legi anti-terorism, poreclit după initiator – pachetul Iarovaia – pedepsește nedenunțarea. E adevarat, pedepsele nu sunt la fel de aspre ca pe vremea lui Stalin. În Rusia modernă, pentru nedenunțare cetateanul rus risca doar un an de închisoare.

Dar arta scrierii unui denunț devine din ce în ce mai importanta și rușii au de învatat de la „maestrii” moderni, se spune în articol.

Un astfel de „maestru” al scrisorilor anonime este activistul ortodox din Novosibirsk Iuri Zadoi. El este cel care a scris anonima împotriva membrilor grupului Pussy Riot, dupa spectacolul scandalos oferit într-o catedrală din Moscova. Ca rezultat, fetele au fost trimise în puscarie. Și tot in urma denunturilor sale a fost scos din repertoriul unui teatru din Rusia opera „Tannhäuser” de Richard Wagner, pentru că ”produsul” ar fi „insultat sentimentele credincioșilor”. Apoi, în Novosibirsk a fost interzis concertul trupei „Leningrad”, deoarece s-a dovedit că solistul Serghei Șnurov este „blestemat”.

Autorul ne amintește, de asemenea, modul în care rusul Maxim Kormelițki a fost aruncat un an in spatele gratiilor pentru ca a postat pe blogul său un comentariu sarcastic sub imaginea unor oameni care se scalda într-o copca de gheață de Bobotează.

Oricum, în denunturi este obligatoriu „sa te manifesti creativ”. Un grup de consilieri ortodocși din Samara a vrut să pună în scaunul de director al teatrului local o persoana ”credincioasa”. Așa ca l-au denuntat pe actualului director Valery Grișko despre care au scris ca, în filmul „Leviathan”, l-a jucat pe preot atât de „bine” că personajul său s-a dovedit a fi foarte negativ.

Recent, publicatia „Novaia Gazeta” a oferit un ghid pentru autorii de denunțuri. Potrivit ghidului, fiecare scena de viață, conflict profesional trebuie neapărat să fie traduse în câmpul politic. Obligatoriu să se facă referire la una dintre noile legi anti-teroriste si sa se spuna ca cei impricinuiti sunt fie „agenți străini”, fie persoane care primesc finanțare din străinătate.

De asemenea, un denunta trebuie sa fie însotit de un citat din Vladimir Putin. Acesta va da textulului „soliditate” și va dovedi ”loialitatea autorului”, – se spune în articol.

Conform unui sondaj recent, s-a aflat că 23% dintre cetățenii ruși și-au spionat si denuntat colegii la cererea conducerii. Cu toate acestea, aproximativ doar 9% sunt dispuși să scrie o plângere doar de dragul carierei. 

paginaderusia.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus