Timpul.md

Actualitate 28 Septembrie 2020 | 13:14

Deputați Platforma DA: „Se vehiculează ca din 900 de primării, ar putea rămâne doar 300”

 

Primăriile din satele R. Moldova ar putea fi reduse drastic. Cel puțin asta declară deputații Platformei DA. Andrei Năstase spune că un grup de lucru al echipei contracandidatului său la prezidențiale Igor Dodon ar pregăti o reformă prin care se urmărește reducerea primăriilor. De altfel, Alexandru Slusari declară că din 900 de primării ar putea rămâne doar 300. Reprezentanții PSRM și ai Președinției nu au oferit o reacție în acest sens.

În acest context, deputații Platformei DA declară că reducerea primăriilor ar însemna o catastrofă în spațiul rural și pregătesc o reformă alternativă cu scopul de a oferi autorităților locale mai multe competențe.

„R. Moldova are nevoie de altă reformă în scopul descentralizării și consolidării a autonomiei locale prin care autorităților publice locale să i se delege maximul de competențe fiscale, patrimoniale și administrative.

Constatăm că așa zisa reformă a grupului de lucru creat pe lângă Guvernul lui Dodon privind elaborarea conceptului de reformă administrativ teritorială se rezumă la reducerea drastică a numărului de primării. O abordare eronată și extrem de periculoasă

Platforma DA îndeamnă toți concurenții electorali din cursa prezidențială să se expună tranșant pe subiectul reformei administrației publice locale. Igor Dodon dorește ca toate deciziile să fie luate într-un singur cabinet”, declară candidatul la prezidențiale Andrei Năstase.

La fel, colegul său din Platforma DA Alexandru Slusari spune că din 900 de primării ar putea rămâne doar 300.

„Se vehiculează ca din 900 de primării să rămână doar vrio 300. Ar fi o catastrofă pentru zonele rurale din R. Moldova. Guvernarea iar pune carul înaintea boiilor”, a spus și Alexandru Slusari.

 agora.md 
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus