Timpul.md

Politică 11 Aprilie 2020 | 07:43

Deputații din „Pro Moldova” cer Procuraturii tragerea la RĂSPUNDERE a lui Dodon pentru imixtiune în activitatea CCM

 

Grupul parlamentar Pro Moldova cere Procuraturii Generală tragerea la răspunderea contravențională a președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru imixtiunea în activitatea Curții Constituționale. Sesizarea a fost transmisă după ce astăzi, șeful statului a recunoscut că l-a sunat pe președintele Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, dar spune că a vorbit cu el abia după ce a fost luată decizia de suspendare a legii pentru care și-a asumat răspunderea Guvernul, informează Tv8.md

Într-o sesizare trimisă către Procuratură, deputatul Sergiu Sârbu, care a semnat documentul, susține că șeful statului trebuie tras la răspundere pentru imixtiune în CCM și spune că Igor Dodon ar fi utilizat „drept pretext pentru abuzuri și încălcări starea de urgență din țară”.

„Această acțiune este o sfidare gravă a prevederilor art. 137 din Constituție, art. 13 din Legea cu privire la Curtea Constituțională și art. 8 din Codul jurisdicției constituționale. Este inadmisbil ca vreun demnitar să admită astfel de ingerință ilegală. Astfel de acțiuni ilegale din partea celui mai înalt demnitar al statului nu doar că este un exemplu de sfidare a legii pentru toți ceilalți ci este un pericol pentru statul de drept și supremația legii”, a declarat Sergiu Sârbu.

Azi dimineață, șeful statului a recunoscut că l-a sunat ieri pe președintele Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, dar spune că a vorbit cu el abia după ce a fost luată decizia de suspendare a legii pentru care și-a asumat răspunderea Guvernul.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus