Timpul.md

Actualitate 29 Octombrie 2019 | 11:26

Deputații din R. Moldova trec prin „momente grele” /// „Să folosești mașini din 1997, este destul de periculos. Parlamentarii se dezic de acest transport”

Majoritatea mașinilor din garajul Parlamentului sunt învechite, iar pentru reparația acestora au fost cheltuite în ultimii cinci ani peste 4,8 milioane de lei.

Secretarul general al Parlamentului, Adrian Albu, a declarat astăzi într-o conferință de presă că, din cele 57 de mașini care sunt pe moment în garajul Legislativului, 40 deservesc deputații, secretariatul și delegațiile oficiale.

Totodată, doar 10 automobile nu sunt complet uzate, având o perioadă de exploatare mai mică de șapte ani.

În scurt timp, Parlamentul va scoate la licitație 18 automobile vechi, dintre care 12 sunt „BMW 520” fabricate în anul 1997, care ar fi bune numai „pentru dezasamblări”.

„Să folosești mașini din 1997, este destul de periculos în primul rând, iar în al doilea rând suporți cheltuieli enorme. (...) În multe cazuri, parlamentarii se dezic de acest transport, motovând că este vechi și nesigur”, a declarat Albu.

Secretarul general al Parlamentului a confirmat intenția Legislativului de a procura patru mașini noi cu suma de 2,1 milioane de lei în acest an.

„Garajul Parlamentului necesită a fi renovat, pentru că, de multe ori când vin delegații oficiale, suntem nevoiți să închiriem aceste mașini”, a continuat Albu.

De asemenea, Parlamentul va achiziționa și calculatoare noi, fiindcă din cele 610 pe care le are Legislativul 71 sunt complet uzate, iar alte 252 de unități au termene de exploatare mai mari de șapte ani și „necesită a fi schimbate”.

„Fosta conducere a Parlamentului apela la cele mai costisitoare softuri. În ultimii trei ani au fost cheltuite peste 5,1 milioane de lei pentru procurarea de licențe”, a mai spus Albu.

Funcționarul a adăugat că noile achiziții vor fi făcute din economia de peste 20 de milioane de lei, obținută în acest an la Parlament, dintre care 16 milioane de lei vor fi returnate în bugetul de stat.

Ca să fie mai convingător, Adrian Albu a arătat că fosta conducere a Parlamentului a achiziționat două „Skode Superb” în anii 2017 și 2018 cu suma de 650 de mii și, respectiv, 583 de mii de lei, iar Guvernul a procurat în anul trecut 26 de mașini noi cu 16 milioane de lei.

https://www.ziarulnational.md 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus