Despre „presa nouă” şi „presa veche”

Toate zidurile şi prăpăstiile încep de la titlu – în „presa nouă”, un articol nu va nimeri în topul „celor mai…” dacă nu are un titlu comercial. Titlul determină succesul unui material. El este sarea din bucate. Un articol bine scris, cu idei originale şi bine argumentat va trece neobservat dacă nu are un titlu… comercial. Iar un titlu comercial trebuie să incite, să şocheze, iar cel mai bine – să scandalizeze. Astfel, dintr-un articol cu titlul, de exemplu, „ŞOCANT: Concubina a fost înjunghiată de partenerul său cu un cuţit cumpărat în magazinul de jucării” vei afla că, de fapt, concubina nu era concubină, nu avea partener, nu a fost înjunghiată, ci e sănătoasă tun şi lucrează vânzătoare la taraba de lactate. Desigur, îngroş culorile, dar nu prea tare…

…Am senzaţia uneori că „presa nouă” mizează prea mult pe POLITIC, SENZAŢIONAL, ŞOCANT şi INCREDIBIL, nu se mai interesează de viaţa de „rutină”, cum ar fi evenimentele din cultură, învăţământ – nu mai vorbesc despre… „recolta de cereale la un hectar”. Dacă rişti să abordezi un subiect din acest domeniu şi îi mai pui şi un titlu… neşocant – de exemplu, „Plugarii din Străşeni au dat start secerişului” -, nu mai ajungi în top şi nici nu te alegi cu un MĂR la finele anului jurnalistic. Constat cu nostalgie şi regrete că aproape au dispărut cronicile de teatru, nimeni nu mai riscă să acorde spaţiu acestor subiecte… necomerciale. Dacă doreşti ca un material din domeniul „culturii” să fie citit, trebuie să alegi „reuşit” subiectul, iar titlul să fie ŞOCANT şi INCITANT, de exemplu: „ACTRIŢA X. E GRAVIDĂ ÎN A DOUA SĂPTĂMÂNĂ! AFLĂ CINE E TATĂL BEBELUŞULUI!”. Astfel, succesul articolului e garantat. (Apropo de limbaj. „Presa nouă” nu mai recunoaşte cuvintele vechi, decolorate, ţărăneşti ale limbii române. Cuvântul PRUNC, practic, e declarat unul non grata şi e înlocuit cu BEBELUŞ; nu a mai rămas mult ca propoziţia „Sfânta Fecioară Maria cu pruncul în braţe” să o citim într-o nouă redacţie: „Sfânta Fecioară Maria cu bebeluşul în braţe”.)

…De când s-a impus „presa nouă”, jurnaliştii din garda veche, „enigmatici şi cuminţi, terminându-şi veacul lor”, se simt „înghesuiţi” spre margine. Nu sunt la fel de „operativi” ca cei tineri. Astăzi, operativitatea a ieşit pe primul loc. Lipsa de operativitate îi enervează pe patroni, fiindcă pierd concurenţa. „Vechii jurnalişti” sunt mai „chiţibuşari” şi pierd în competiţia cu colegii lor mai tineri, mai lipsiţi de complexe, mai operativi. Nu contrapun aceste două tipuri de presă. Sigur că jurnalistul modern nu mai poate lucra cu instrumentele jurnalistice ale secolului trecut, el trebuie să fie multifuncţional şi să le facă pe toate operativ. Astăzi nu mai poţi rezista concurenţei, dacă scrii pentru mâine. Astăzi trebuie să scrii pentru „acum”! Astăzi, o instituţie de presă nu mai rezistă dacă informează cititorul despre ce s-a întâmplat ieri, astăzi trebuie să scrii despre ce se va întâmpla… mâine.

Sunt cu trup, computer şi suflet pentru „presa nouă”, dar mă bântuie şi nostalgiile „presei vechi”. Mi-s la fel de dragi „jurnaliştii vechi”, dar şi cei tineri care au calitatea de a roşi în faţa cuvântului şi care înţeleg că pentru a te consacra în jurnalism trebuie să munceşti ca un ocnaş şi că e mai important DEX-ul decât buricul scos spre publică demonstraţiune.
Ştiu, într-un viitor nu prea îndepărtat, lumea se va sătura de surogate informaţionale, presa va rămâne a fi o marfă, dar una de calitate. Presa de mâine – şi cea de pe calculator, şi cea pe hârtie – ori va fi de calitate, ori nu va fi deloc. Iată de ce, jurnaliştii din „presa veche” vor reintra în modă şi vor fi căutaţi cum se caută azi la Chişinău un redactor bun, iar jurnaliştii din „presa nouă” vor trebui să facă faţă unor criterii valorice pe care ieri le-au detestat cu un tulburător de sincer maximalism juvenil. Aceasta înseamnă că între jurnaliştii „vechi” şi cei „noi” nu trebuie să existe loc pentru rivalităţi, iar firescul „conflict dintre generaţii” trebuie să se producă pe terenul calităţii şi al performanţei. Ceea ce trebuie să-i unească pe jurnaliştii din toate generaţiile e respectul faţă de cititor şi de adevăr şi, bineînţeles, dragostea dulce faţă de amara meserie de ziarist…