Timpul.md

Bună Dimineața 17 August 2017 | 06:26

Despre rușinea de a fi născut în Republica Moldova

La sfârștitul anilor '90 migrația cetățenilor din Republica Moldova a luat amploare. 

Astfel, astăzi practic nu există familie care să nu aibă pe cineva departe de meleagurile natale.

Dacă la început moldovenii plecau la muncă peste hotare, ulterior mulți conaționali și-au construit viitorul în țări străine și, din păcate, au uitat de țara în care s-au născut.

Nu judec și nici nu condam pe nimeni, dar e trist să văd moldoveni care nu mai vorbesc limba română. Oameni care au ajuns să facă glume proaste despre propria țară sau, și mai rău, să ascundă faptul că s-au născut în Republica Moldova.

În una dintre vacanțele pe care le-am avut recent în străinătate am cunoscut câțiva compatrioți de diferite vârste care au refuzat să vorbească limba română, insinuând că le este rușine să recunoască că s-au născut în Republica Moldova. „Ce mi-a oferit mie acea țară ca să fiu mândru? Am muncit cu un salariu de nimic, apoi am fost nevoit să plec și să-mi pierd tinerețea prin străinătate. În afară de bunici nu mă mai leagă nimic de acea țară”, mi-a spus un băiat.

Apoi a urmat o altă replică și mai dureroasă. „Ce aș putea să le spun despre Moldova, că suntem cei mai săraci din Europa, că avem veceul în fundul grădinii sau poate despre furtul miliardului pentru care am fost arătați cu degetul pe aici”.

Stimați compatrioți împrăștiați prin lume, știu poate că Republica Moldova nu este cel mai prosper stat, poate că are oameni necăjiți, case văruite, veceuri în grădină, mese copioase, nunți regești, politicieni incompetenți, dar asta nu vă dreptul s-o disprețuiți. Pentru că vă place sau nu, v-ați născut în această țară, iar sângele apă nu se face.

Fiți amabasadori demni ai acestui stat, pentru că de comportamentul și atitudinea voastră depinde imaginea Republicii Moldova pe plan internațional, care odată pătată nu mai pot fi curățată.



Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus