Social

Destine: Omul care ne mătură strada

Este preocupat de filosofie, religie și scrie versuri. Uneori, lasă mătura din mână și discută cu trecătorii. Cu toate că e încă tânăr (are 41 de ani), discută ca un bătrân înțelept despre filosofie, despre rostul vieții. Alteori, își demonstrează simțul umorului.
 
Într-o zi m-am apropiat de el. Eram curios să aflu ce ne poate spune un măturător, amintindu-mi că un coleg de facultate, fiind scriitor cu actele în regulă și cu mai multe volume de versuri editate, a practicat ani buni aceeași meserie. Am aflat că omul din fața mea este Vasile Dicusară, originar din Corpaci, Edineț. Cu ani în urmă, dânsul și-a început studiile la Universitatea Tehnică din Moldova, dar, din lipsă de resurse financiare, le-a abandonat. Tot pe-atunci îi murise tatăl și a fost nevoit să se întoarcă la țară, să îngrijească de mama sa, care era bolnavă, el fiind singurul fecior la părinți.

„Sunt feciorul lui Ștefan cel Mare”

Pe tatăl său îl chema Ștefan. „Tata era mic de statură și din acest motiv lumea din sat îi spunea în glumă Ștefan cel Mare. Așa că, iată, sunt și eu un fecior al lui Ștefan cel Mare, numai că nu-s din viță domnească”, ne spune, cu zâmbetul pe buze, Vasile Dicusară.

Intuind parcă ce vreau să-l întreb, îmi răspunde că munca pe care o face îi este pe plac, pentru faptul că îi aduce satisfacție și lui, dar mai cu seamă celor din jur. „Un om adevărat este veșnic simplu”, conchide el filosofic, afirmând că nu-i e rușine deloc să măture străzile.
„Mă ocrotește îngerul păzitor”

Zice că, pe când era elev, a fost ateist. Școala, afirmă el, l-a învățat că omul este regele naturii. Mai târziu și-a dat seama că există o putere supremă care are mai mare grijă de noi decât noi de ea. Și a devenit destul de credincios. Se interesează de istoria religiei și se bucură că îl ocrotește îngerul păzitor.

În sat a lucrat în colhoz, apoi manager la punctul de colectare a bonurilor patrimoniale. Între timp, s-a îndrăgostit de o fată drăgălașă și s-au căsătorit. După moartea mamei, au hotărât să-și încerce norocul la oraș. A lucrat mai întâi la piață, încercând să facă afaceri în domeniul comerțului, dar nu i-a reușit. Apoi, s-a angajat la un serviciu de pază particulară, dar tot fără mari rezultate. Atunci a venit la Întreprinderea municipală nr. 13, unde s-a angajat ca măturător. „Am venit ca un începător și am trecut teste riguroase. Aici mă simt cu adevărat liber, dar și necesar. Mă bucur că mi-am găsit un rost în viață, un loc în societate”, afirmă Vasile Dicusară.

„Avem un destin neobișnuit, în comparație cu alte familii”

Împreună cu soția au conviețuit nouă ani de zile. Apoi, într-o zi, ea a plecat de la el. Actualmente se află la muncă în Italia. „Ne-a despărțit orașul, nu satul. Am hotărât ca cele două fiice ale noastre, Stela și Iana, să sufere cât mai puțin și ne-a reușit. Am rămas foarte buni prieteni. Întotdeauna ne-am ajutat unul pe altul și mă bucur că și copiii noștri se uită la noi ca la părinți, fără să ne facă reproșuri majore. Avem un destin mai neobișnuit în comparație cu alte familii. Am încercat să facem față tuturor problemelor vieții, însă n-am izbutit. Fiecare în parte, însă, ne-am găsit un rost în viață și chiar suntem fericiți pe bună dreptate”, ne spune măturătorul de pe strada noastră.


Foto: Ramin Mazur

Se bucură mult că are copii cuminți, ascultători, talentați, care iubesc frumosul și chiar îl creează. „Cred că e cea mai mare răsplată pe care poate s-o primească un om, trecând prin viață. Am făcut tot posibilul ca ei să poată lua hotărâri de sine stătător, să-și rezolve problemele mici, iar la cele mari să apeleze la ajutor”, povestește el. Ambele fiice au luat drumul artei. Stela studiază muzica la un conservator din Italia, iar Iana – pictura la o școală de arte. Comunică des cu ele și cu soția și se întâlnesc atunci când ele vin acasă.

„Cei care citesc TIMPUL păstrează curățenia”

Din copilărie a visat la un oraș alb și curat. Acum când are posibilitate, face tot ce-i stă în puteri ca să-și realizeze visul – să avem un oraș alb, curat și frumos. „Din păcate, o bună parte din chișinăuieni sunt neglijenți față de orașul lor – aruncă pe străzi și trotuare hârtii, pungi goale și sticle de plastic. Dar cei care citesc TIMPUL păstrează curățenia”, încearcă să ne convingă Vasile.

Ne spune că la întreprinderea municipală nu prea dau buzna oamenii să se angajeze. Salariul e mic, dar lui îi ajunge și e mulțumit. „Nu există lucruri scumpe, ci posibilități mici de cumpărare”, zice dânsul, care încearcă să mai câștige un ban, muncind în afara orelor de lucru.
L-am rugat să ne citească și niște versuri. Ne-a citit câteva poezii, pe care le avea înscrise în mobil. Una era dedicată șefului său. Vasile Dicusară visează să-și editeze o carte de versuri, epigrame și proză și, totodată, să-și aprofundeze cunoștințele în domeniul literaturii, filosofiei și religiei, pe care să le împărtășească și altora. „E păcat să mori înțelept și să nu-ți împărtășești cunoștințele pe care le-ai acumulat de-a lungul vieții semenilor tăi”, ne-a mai spus măturătorul de pe strada noastră…
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *