Chișinău

Diasporele moldoveneşti vor celebra 20 de ani de Independenţă a R.Moldova

Obiectivul principal al conferinţei este prezentarea reuşitelor activităţii Asociaţiilor Diasporale şi a instituţiilor de stat în domeniul promovării culturii R.Moldova pe parcursul a 20 de independenţă. În cadrul acesteia se va discuta despre Planul de acţiuni pentru susţinerea naţional-culturală şi socială a persoanelor originare din Moldova, domiciliate în străinătate, pentru anii 2011-2014. Astfel, pe parcursul a trei zile, reprezentanţi a circa 55 de Asociaţii ale Diasporei din 21 de ţări, vor avea posibilitatea să se informeze şi să discute despre implicarea statului în soluţionarea problemelor specifice diasporelor.

La eveniment a fost prezentă şi Cristina Batog, Preşedinta Asociaţiei moldovenilor din SUA „Casa Mare”, care la rândul său s-a referit la necesitatea elaborării unor politici fezabile menite să susţină persoanele nevoiaşe din Moldova. „Mai întâi de toate trebuie identificate necesităţile, celor de aici şi apoi a celor aflaţi peste hotare şi respectiv se pot elabora şi politici care pot avea ecou. Astfel putem vorbi despre conlucrarea cu diaspora ştiinţifică sau poate fi o filieră a filantropiei, iar cei care sunt stabiliţi peste hotare sunt gata să contribuie cu donaţii atât pentru păturile social vulnerabile cât şi pentru anumite domenii”, a menţionat preşedinta.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *