Social

Din cusca unui cine intr-o familie de orfani

Mai bine de un an de zile, un copil dintr-o localitate din raionul Soldanesti a crescut intr-o cusca…alaturi de cainele vecinilor. In lipsa mamei sale, racolata de proxeneti si vanduta peste hotare, micutul de numai doi ani a ramas in grija a doi batrani alcoolici care, deseori, uitau de micut. Mihaita ajunsese in cusca unicului sau prieten credincios, care nu l-a muscat niciodata si cu care a mancat aceeasi bucata de paine. In 2003, cand a ajuns la Centrul de plasament de tip familial „Small group home” din Chisinau, se deplasa mai mult in patru labe printre micutii de acolo, comunicand doar prin muscaturi.

In asteptarea Mosului…

A cum prietenul nostru are zece ani si locuieste alaturi de alti 19 copii, cu varste intre doi si 13 ani, la respectivul centru pentru copiii in dificultate. Desi pare un copil obisnuit – vorbeste, citeste, se joaca, invata sa scrie, totusi, expresia fetei lui si felul cum merge putin inclinat, amintesc de felul de-a fi al unui batranel. Zilele acestea, Mihaita a fost mai vesel ca niciodata, pentru ca e in asteptarea lui Mos Craciun. L-am surprins cu ceilalti pici ai centrului cum ii scriau ravase Mosului care nu va intarzia sa le calce pragul. Micii orfani ii cer, pe langa numeroasele cadouri, sa faca minunea sa-si revada parintii care i-au abandonat sau maltratat.

Inaintea sarbatorilor de iarna, cei mici, cot la cot cu parintii lor de suflet, au facut cumparaturi, au facut curat si au gatit. Asistentii incearca sa imita o viata de familie, ca sa obisnuiasca copiii cu un model de viata traditional.
Craciunul este ca o mana cereasca pentru micutii de la centrul de plasament, care sunt in asteptarea cadourilor, dar mai intai de toate, a minunilor. Ei stiu ca e sarbatoarea nasterii lui Hristos, care ii iubeste cel mai mult si mai stiu ca de El nu vor fi abandonati niciodata.

Orfanii au un dar deosebit de a-si povesti istoriile lor cumplite, de te trec fiorii. „La Bucuresti, de dimineata pana seara, faceam bani. Daca nu vroiam, tiganii ma tineau fara mancare sau ma bateau”, a spus Sandu. Copilul e din Pascani, r-l Hancesti. A fost gasit pe strazile Bucurestiului, cersea cu mama lui in strada. Mama lui, bolnava psihic, era „angajata” de tigani. Micutul, la numai patru ani, era pus intr-un scaun cu rotile si imita accese de epilepsie. In numai doua-trei secunde, cat reusea sa treaca un pieton pe langa el, trebuia sa joace perfect un spectacol…al unui singur actor. Altfel, risca sa fie pedepsit cu cruzime, chiar si de mama lui.

„Vreau acasa, insa trebuie sa fiu tare rabdator”

„Mi-as dori sa devin zana…ca sa pot ajuta oamenii”, ne-a marturisit Maricica, o fetita care a ajuns in aceasta institutie cu doi frati ai sai, Alexandru si Stas. I-au adus dintr-o casa de copii, unde erau batuti in permanenta. Micutii stiu ca angajatii centrului sunt in cautarea mamei lor, pe care abia asteapta s-o vada. Ei sunt in cautarea unei familii de oameni buni, care sa-i poata iubi.

„Pot scrie si sunt in clasa a III-a. Mama si tata sunt acasa si tare l-as ruga pe Mos Craciun sa ma duca mai repede la ei. Am o manuta si un picior bolnav de la nastere. Mama mea e foarte buna, a platit o suma mare de bani pentru operatia mea la picior – tocmai 12 mii de dolari! La acest centru am venit pentru reabilitare si sunt foarte bucuros ca am inceput sa merg cu mult mai bine. Si manuta o misc mai usor. Stiti de ce? Pentru ca fac gimnastica cu Antonio (un voluntar din Franta), care ma ajuta. Vreau acasa, insa trebuie sa fiu taaare rabdator”, spune Nelu.

Pentru ca nu are parte de niste parinti buni, Anisoara, o fetita de noua ani, pe cand avea aproape doi ani, ajunsese intr-un incendiu cu sora sa, de un an si patru luni, chiar in casa lor. Cea mai mica a ars, iar Ana a supravietuit, insa fara un picior si fara o mana. La solicitarea ingrijitorilor ei, Institutul de Ortopedie i-a realizat o proteza ce nu-i foloseste la nimic, deoarece cantareste… noua kilograme. Anisoara vrea sa-i faca o surpriza lui Mos Craciun – s-o gaseasca mergand…in carje! Sunt istorisiri parca scoase dintr-un film de groaza, insa nebanuit de reale, de care fug nu doar functionarii, dar si noi toti…

Abuzul sexual asupra copiilor, un fenomen frecvent

Nici Nastea, de 11 ani, nu a avut noroc de o familie. Are doi parinti alcoolici care i-au transformat viata in cosmar. Ajunsa la centru, abia a reusit sa scape de paduchi, dupa ce suportase abuzul unui fost detinut. Gratie psihologilor, copilul se pare ca a depasit perioada critica, insa, oricum vrea la parinti. „Traiam cu totii in aceeasi casa – cu bunica, bunicul, nenea Borea si cu mama. Dormeam in acelasi pat. Intr-o zi, am fost rapita si violata de un barbat, care-i taiase venele unei alte fetite”, povesteste calm scenele teribile fetita. Mama a nascut-o pe Nastea la 15 ani.
Ana Gobjila, directoarea Centrului „Small group home”, sustine ca abuzul copiilor e un fenomen frecvent in RM. Chiar in aceasta institutie a avut cazuri de copii abuzati sexual in familii. A solicitat procuraturii sa intenteze un dosar penal pe marginea unui astfel de caz, insa judecata n-a vrut sa recunoasca ca dovezi testele psihologice ale unui copil de patru ani. Asistentii centrului s-au confruntat si cu alte cazuri strigatoare la cer, de exemplu, cel al unei mame care si-a aruncat copilul cu mainile si picioarele legale intr-un vas cu apa fierbinte si… Micutul a supravietuit ca prin minune, datorita interventiei rapide a medicilor.

„Vrem ca micutii nostri sa ajunga in familii”

„Obiectivul nostru esential este ca acesti copii sa ajunga in familiile lor, cu care lucram intens, sau la parinti adoptivi, mai responsabili. Nu judecam parintii care au ajuns in degradare sau in saracie lucie, pentru ca, dupa anii `90, societatea noastra s-a imbolnavit de o boala rea, cea a banului castigat departe de casa.

Din aceasta cauza, avem doua generatii pierdute, care au crescut fara parinti. Pentru a reintregi niste familii, le oferim asistenta psihologica – le rascolim prin amintirile si sentimentele parintilor, ca sa-i convingem sa-si schimbe stilul de viata, le „rasfoim” prin amintiri, ca sa-i sensibilizam. Avem parinti plecati in Israel si Italia, care au gasit la noi unicul umar pe care pot plange. Multora dintre ei le-am intors copiii, dar si increderea in fortele proprii”, sustine Ana Gobjila.

„Ei au nevoie de respectul si caldura noastra”

Multi cred ca copiii cu dizabilitati sunt irecuperabili, doamna directoare, insa, nu poate fi de acord cu asta. „De ce acceptam ca la un circ pot fi dresate unele animale, iar un copil cu handicap este considerat doar un pacient medical? De zece ani de zile, de la existenta centrului nostru, ne-am convins ca asemenea micuti au nevoie nu atat de asistenta medicilor, cat de respectul si caldura noastra sufleteasca. Doar astfel, ei pot fi motivati sa-si depaseasca propria neputinta”, a remarcat Ana Gobjila. Si intr-adevar, cei de la Centrul „Small group home” nu au nici medici, nici educatori si nici bucatari ori spalatorese. Asistentii reusesc sa le creeze copiilor aflati in situatii de risc sau cu dizabilitati o viata ca intr-o familie.

Conform ultimelor statistici ale Ministerului Educatiei, in scolile si liceele din republica sunt peste 280 mii de copii ramasi fara parintii plecati la lucru peste hotare, care, sustin psihologii, nu mai constientizeaza valoarea unei familii.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *