Ultima oră

Distincţii de stat pentru moldovenii din diasporă

Pentru merite în dezvoltarea şi întărirea relaţiilor de prietenie şi colaborare întru apropierea şi îmbogăţirea reciprocă a culturii naţionale, pentru contribuţie la consolidarea conaţionalilor întru integrarea europeană a Republicii Moldova şi activitate obştească, „Ordinul de Onoare” a fost conferit preşedintei Comunităţii moldovenilor din Quebec, Canada, Ala Mîndîcanu.

Cu medalia „Meritul Civic” au fost decoraţi Cristina Batog, preşedintele Asociaţiei „Casa Mare” din New York, SUA; Iurie Bojoncă, preşedintele Asociaţiei moldo-italiene pentru colaborare şi integrare din Veneţia, Italia; Vitalie Ciobanu, preşedintele Asociaţiei „Dacia” din Roma, Italia; Vasile Dumbrava, vicepreşedintele Moldova-Institut Leipzig, Germania; Dorin Duşciac, membru al Asociaţiei „Impact”, Saclay, Franţa; Serafim Florea, preşedintele Comunison RC, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord; Oleg Josanu, vicepreşedintele consiliului Asociaţiilor moldoveneşti din Italia; părintele Valeriu Jornea, Biserica Ortodoxă Basarabeană, ataşată la Arhiepiscopia Bisericii Ortodoxe Române din Europa Occidentală, Montreuil, Franţa; Angela Mutruc, membru al Societăţii moldovenilor din Germania; Natalia Petica, fondatorul Asociaţiei „Plai” din Torino, Italia; Mihai Stîncă, preşedintele Societăţii naţional-culturale moldoveneşti „Vatra” din Krasnoiarsk, Federaţia Rusă; Violeta Slusarenco, preşedintele Asociaţiei moldo-elene „Orfeu”, Grecia, şi Tamara Şchiopu, director executiv Bo Food Group CIC din oraşul Oxford, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Medalia „Mihai Eminescu” a fost conferită Lucreţiei Bârlădeanu, directorul Asociaţiei Synergie franco-moldave din Bagnolet, Franţa; Olga Coptu, director al ziarului „Gazeta Basarabiei”, Italia; Ninei Gorincioi-Cadoppi, membru al Asociaţiei socio-culturale a moldovenilor „Codru.eu” din Regio-Emilia, Italia şi Angelei Palagyi, lector universitar la Institutul limbilor şi literaturii Slavone şi Baltice din Ungaria.

Titlul onorific „Om emerit” i-a fost conferit doamnei Alina Dudco, preşedinte al Asociaţiei migranţilor din Europa de Est „Kalina” din Porto, Portugalia, iar titlul onorific „Artist Emerit” – Elenei Ter, înterpretă de muzică uşoară, preşedinte al Asiciaţiei obşteşti „Plai înfloritor” de pe lîngă Biroul Relaţii Interetnice.

Timpul.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *