Ultima oră

DNA cere ARESTAREA Elenei Udrea într-un nou dosar

Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA că a primit suma de 520.000 de lei, reprezentând valoarea unor lucrări de renovare a unei vile din Eforie Sud, care a fost trecută în patrimoniul privat şi scoasă la vânzare la un preţ subevaluat..

De asemenea, Elena Udrea este suspectată că, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, având influenţă asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi SC Hidroelectrica SA, a cerut unui om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane de dolari pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului de vânzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA. Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA că a primit de la acest om de afaceri suma de 3,8 milioane de dolari.
Într-un comunicat de presă transmis marţi, DNA arată că procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul în acest caz, pentru a fi sesizată Camera Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale a Elenei Udrea, care a îndeplinit, succesiv, în perioada decembrie 2008 – februarie 2012, funcţiile de ministru al Turismului, ministru interimar al Mediului şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Aceasta este suspectată de luare de mită, în formă continuată, trafic de influenţă, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei, spălare de bani în formă continuată şi fals în declaraţii de avere în formă continuată, cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2012.

De asemenea, procurorul şef al DNA a transmis acest referat ministrului Justiţiei, pentru a solicita Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a Elenei Udrea, pentru luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei şi spălare de bani în formă continuată.

Potrivit ordonanţei procurorilor, infracţiunile de instigare la abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii de avere sunt în legătură cu scoaterea Vilei Săbărel din Eforie Sud (suprafaţă utilă de 700 mp) din patrimoniul SC Carmen Silva 2000 SA şi vânzarea la un preţ sub valoarea de piaţă a terenului aferent imobilului (386 mp), lucrări de renovare la acelaşi imobil, cumpărarea şi intabularea acesteia şi a terenului aferent pe SC Romlit Spectrum SRL, "pentru a ascunde beneficiarul real şi pentru a evita justificarea resurselor financiare".
"A solicitat vânzarea activului „Vila Săbărel” din Eforie Sud (achiziţionată cu suma de 56.425 euro), prin metoda negocierii directe şi cu recunoaşterea unor investiţii în cuantum de aproximativ 7.284 euro ce nu fuseseră realizate, către SC Romlit Spectrum SRL – o societate controlată de o persoană din anturajul său, societate pe care a creditat-o prin intermediul unei rude, pentru achitarea sus menţionate, fără a declara împrumutul acordat societăţii sau cumpărarea activului prin interpuşi", arată DNA.

Procurorii susţin că Elena Udrea l-ar fi constrâns pe directorul general al SC Carmen Silva 2000 SA, prin intermediul reprezentantului SC Romlit Spectrum SRL, să încheie un act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare a Vilei Săbărel, în condiţii nelegale, respectiv cu încălcarea hotărârii AGA şi a condiţiilor stabilite pentru vânzare prin mandatul emis de minister în baza avizelor direcţiilor de specialitate. În acest fel s-ar fi urmărit trecerea imobilului în proprietatea SC Romlit Spectrum SRL, deşi nu se efectuase plata banilor în termenul de 10 zile stabilit prin mandat de minister, fapt ce atrăgea desfiinţarea de drept a contractului, fără altă notificare şi fără intervenţia instanţei de judecată.
Mai mult, anchetatorii spun că Elena Udrea şi-ar fi exercitat influenţa asupra primarului oraşului Eforie Sud pentru a obţine cumpărarea, de către SC Romlit Spectrum SRL, a terenului aferent Vilei Săbărel, prin negociere directă, la un preţ de aproximativ 50% din valoarea pieţei.
Elena Udrea ar fi pretins şi primit, potrivit anchetatorilor, foloase necuvenite de aproximativ 520.000 de lei, constând în contravaloarea lucrărilor de renovare a Vilei Săbărel şi a materialelor necesare, de la administratorul unei societăţii care avea în derulare mai multe contracte cu Compania Naţională de Investiţii (CNI).

"Foloasele au fost primite pentru a asigura finanţarea necesară derulării contractelor pe care societatea le încheiase cu CNI SA. Aceasta, în condiţiile în care CNI SA funcţiona sub autoritatea Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar ministrul era ordonator principal de credite", au precizat procurorii.

Elena Udrea este suspectată că a achiziţionat Vila Săbărel prin intermediul firmei SC Romlit Spectrum SRL, pe care, potrivit procurorilor, o controla şi căreia îi asigura fondurile aferente efectuării tranzacţiilor, prin creditarea firmei în numele asociatului declarat.

"Astfel, a ascuns faptul că este beneficiarul real al imobilului Vila Săbărel, al terenului aferent şi al lucrărilor de renovare efectuate de o societate comercială favorizată; toate foloasele sus menţionate au fost primite în legătură cu exercitarea prerogativelor specifice funcţiei, în scopul disimulării proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând şi faptul că modalitatea de dobândire a imobilelor a fost nelegală. A încheiat tranzacţiile imobiliare având ca obiect Vila Săbărel (cu o suprafaţă utilă de 700 mp) şi terenul aferent acesteia (386 mp) prin persoane interpuse, respectiv prin intermediul SC Romlit Spectrum SRL – societate pe care o controla şi căreia îi asigura finanţarea necesară, utilizând informaţii obţinute în exercitarea funcţiei", se mai arată în referatul cauzei.

Faptele legate de pretinderea şi primirea unor foloase necuvenite au legătură cu exercitarea influenţei în legătură cu derularea contractului de vânzare-cumpărare de energie dintre SC Hidroelectrica SA şi o societate comercială, susţin anchetatorii.

"În vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi membru al Guvernului şi de persoană cu funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, având influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA", a mai arătat DNA.
Anchetatorii susţin că, pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, Elena Udrea a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3,8 milioane de dolari şi o creanţă de 900.000 de euro, pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deţinea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acţiunile la o societate comercială cu activitate în mass-media.

"În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanţei de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novaţie cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acţiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacţiei în numele său şi să efectueze plăţile aferente prin creditarea societăţii, disimulând astfel provenienţa sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăţilor efectuate pentru societatea mass media şi ascunzând astfel că este adevăratul proprietar al creanţei ce a făcut obiectul novaţiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanţa", a mai arătat DNA.

Elena Udrea este sub control judiciar din 16 iunie, când instanţa supremă a decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu din 7 mai până în 16 iunie. Din 25 februarie până în 30 aprilie, Udrea a fost încarcerată în Arestul central al Poliţiei Capitalei, apoi transferată la Penitenciarul Târgşor.

În 21 aprilie, Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul "Gala Bute", în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul "Microsoft", cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanţa a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul "Gala Bute".

Sursa: Mediafax.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *