Actualitate

Doar 30 mii de cetatenii pe an?

Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei a sesizat Curtea Constitutionala pentru a solutiona o exceptie din Legea cetateniei romane, cu privire la faptul ca numarul maxim de cereri de redobandire a cetateniei, care urmeaza a fi primite in interval de un an pentru fiecare oficiu consular, nu poate depasi 30.000, transmite un comunicat de presa al Institutului pentru Drepturi Civile Europene din Bucuresti.

Acest aspect prevazut in lege a fost ridicat in cadrul procesului intentat impotriva Ministerului Afacerilor Externe, aflat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, de catre un cetatean moldovean, nemultumit de faptul ca de peste un an de zile asteapta sa fie invitat sa depuna cererea de redobandire a cetateniei romane la Consulatul Romaniei din Chisinau, cu motivarea ca este neconstitutional sa fii obligat sa astepti aproximativ 12 ani pentru a inregistra o simpla cerere.

In comunicatul Institutului pentru Drepturi Civile Europene din Bucuresti se mai spune ca, potrivit reprezentantilor Ministerului Afacerilor Externe, exista peste 360.000 de cereri de intentie, formulate de catre etnicii romani din R. Moldova, iar la un simplu calcul matematic (360.000 de cereri de intentie existente impartit la cel mult 30.000 de cereri cate ar trebui sa fie primite pe an) rezulta un numar de minimum 12 ani de asteptare pentru a inregistra o simpla cerere de redobandire a cetateniei romane.

Dupa Info-Prim Neo
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *