Actualitate

DOC // Cu ce avere a intrat în Parlament deputatul Dumitru Alaiba

În declarația sa pentru anul 2018, Dumitru Alaiba indică un salariu de la CPR Moldova de 323 637 lei, un onorariu de la Radio Europa Libera de 500 de lei, un alt onorariu de la Institutul European de Studii Politice din Moldova de 632 de lei și al treilea onorariu vine de la Fundația Konrad Adenauer – 4 482 lei dar și o bursă de 5000 euro de la EU EaP civil society fellowship. În același timp soția sa care lucrează în Estonia a câștigat în 2018 peste 37 000 euro, adică peste 700 000 lei.

Proaspătul deputat mai indică și o moșternire – un teren intravilan de peste 900 metri pătrați pe care îl apreciază la suma de 30 000 euro. Anii 2016 și 2017 au fost cei mai buni pentru Alaiba din punct de vedere imobiliar. Acesta a cumpărat pe lângă apartamentul pe care îl avea din 2006 alte două apartemente, un garaj dar și o casă de locuit, valorea totală ajungând la peste 220 mii euro.

Dumitru Alaiba susține că familia sa deține un Volvo S 60 – anul plroducției 2011 dar care a fost cumpărat în 2012. Legiuitorul apreciază automobilul la valoare de 19 000 euro.

Deputatul mai indică și șapte conturi bancare, dar care cel mai probabil sunt plasate pe numele soției. Valoarea acestora sunt de: 518 euro, 843 de euro, 4620 de euro, 2000 de euro, 4200 de lei, 0,56 dolari și 7, 44 lei.

Familia Alaiba mai deține cote părți în companii din Estonia care au aceeași adresă juridică în Talinn și care au drept domeniu de activitate: jurnalism și consultanță.

Dumitru Alaiba mai indică și o datorie de 45000 Euro luată în 2016 pe un termen de 30 de ani cu o dobândă de 2,1%.

Vedeți mai jos declarația integrală a deputatului Alaiba:

 

Dumitru Alaiba by on Scribd

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *