Timpul.md

Editorial 26 Decembrie 2016 | 10:05

Dodon și federalizarea cu bandiții

Președintele prorus de la Chișinău, Dodon, crede că „soluția” pentru raioanele din stânga Nistrului ocupate de trupele F. Ruse este federalizarea. Acesta nu spune nimic despre „dorința” transnistrenilor care în nenumărate rânduri s-au expus contra revenirii în cadrul legal al R. Moldova.  

Zece ani în urmă, în cadrul unui referendum, 96 la sută au votat pentru intrarea în componența F. Ruse și doar 1,8 la sută au votat pentru revenirea în cadrul R. Moldova. Pornind de la aceste cifre și știind care este realitatea din teren, „soluția” dodonistă pare o glumă proastă. În spatele acestei idei fantasmagorice se află Moscova care încearcă prin toate căile posibile să forțeze societatea și statul RM să capituleze fără condiții în fața pretențiilor absurde ale criminalilor care conduc regiunea transnistreană.

Dodon, ca orice ucenic moscovit, nu are emoții în a „negocia” cu Krasnoselski, care în anii ’90 a luptat împotriva statului R. Moldova, împotriva cetățenilor R. Moldova. De ce-ar fi Krasnoselski o problemă, dacă ani de zile, inclusiv oficiali ne-socialiști au discutat cu Rogozin, care a recunoscut în scris că a ucis cetățeni moldoveni. Despre ce fel de „statalism” poate fi vorba când ești gata să negociezi cu cetățeni ai F. Ruse care au omorât cetățeni moldoveni? Puțină lume știe că acest Vadim Krasnoselski, „ales” noul președinte al „rmn” s-a născut în Citinskaia oblasti, un subiect federal din sud-estul Siberiei dintr-o familie de naționalitate ucraineană, venind cu traiul în Bender la vârsta de 18 ani. Nu cred că miră pe nimeni că soția sa este profesoară de limba și literatură rusă. Spre deosebire de Șevciuk, care era născut la Râbnița, Krasnoselski nu are niciun fel de legătură cu „moldovenii-nistreni”. Ca orice „separatist” modern, acesta a reușit să-și camufleze interesele obscure de afaceri (Sheriff) în spatele retoricii prorusești. Până la urmă, nu viziunea sa prorusă a bandiților din „transnistria” este de mirare, ci apatia totală în societate la declarațiile criminale și fanteziste ale lui Dodon.

Prezidentul „tuturor moldovenilor”, nici n-a ajuns în funcție și deja s-a aruncat în genunchi în fața Moscovei, clamând pentru un post de propagandă moscovit că „trebuie să ne cerem scuze pentru războiul din Transnistria”. Capitularea totală în fața agresiunii F. Ruse - aceasta este „politica” pe care Dodon o va promova în următorii ani. Cum va reacționa societatea civilă și „națiunea civică” reunită? Bine că există măcar o voce, precum cea a lui Oazu Nantoi care are curajul să spună direct că acest „conflict” este în realitate un război între ambițiile neoimperiale ale Moscovei și statul R. Moldova. „Scopul final al Rusiei este de a transforma Republica Moldova într-un pseudostat, paralizat din interior şi controlat de Rusia din exterior”, a declarat Oazu Nantoi, acum câteva zile, la postul de televiziune Digi24 din România.
F. Rusă este unicul stat care sfidează suveranitatea, integritatea teritorială și statutul de neutralitate permanentă a R. Moldova. Dodon, fiind un proiect al F. Ruse nu face altceva decât să sfideze și el suveranitatea, integritatea RM și neutralitatea din Constituție.

Acum, mai mult decât oricând se simte lipsa unei forțe politice veritabile, capabilă să se opună proiectului rusesc de transformare a RM într-un stat vasal. „Societatea civilă” moldovenească, fiind preocupată exclusiv de schimbarea puterii, n-au observat cum l-au legitimat pe Dodon. În orice societate, cât de cât civilizată și cu picioarele pe pământ, un ins umflat de bani rusești ar fi fost marginalizat, iar politica sa antinațională taxată. Societatea moldovenească fiind cea mai înapoiată din toată Europa a reușit să-l „transforme” pe Dodon într-un luptător pentru „dreptate”. Planul moscovit pentru Dodon și R. Moldova este simplu - să predice toleranța (națiunea civică) pentru a ajunge dominant, iar după aceasta să ne reducă la tăcere. Unicul lucru bun care ne mai oferă o speranță este că interesele de afaceri ale criminalilor din Transnistria sunt mai importante pentru șefii de acolo decât orice altceva. Anume aceste interese de afaceri nu vor permite soluționarea pașnică a conflictului. Sheriffului nu-i convine doar „reintegrarea” cu R. Moldova, dar nici „integrarea” în F. Rusă. Anume actualul statu-quo le permite bandiților de acolo să facă afaceri în continuare atât cu Rusia, cât și cu Ucraina, R. Moldova sau Uniunea Europeană. Această realitate trebuie camuflată, iar dodoneii din Moldova au anume acest rol - să incite societatea cu soluții otrăvite pentru a amâna la infinit orice discuție serioasă despre ocuparea R. Moldova de către Federația Rusă.  

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus