Timpul.md

Actualitate 31 Octombrie 2017 | 12:22

Dodon nu mai știe ce să facă. „Vom organiza un referendum la care să întrebăm cetățenii ce preferă: română sau moldovenească”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, consideră drept inadmisibile și nelegitime încercările de a legifera limba română ca limbă oficială a Republicii Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Președintele amintește că și în Constituția țării, și în datele recensământului populației, și în sondajele de opinie, și în arhivele medievale a fost și este indicată limba moldovenească drept limba istorică a poporului moldovenesc. „Denumirea de limba moldovenească este încetățenită de secole pe teritoriul țării noastre, constituie un element fundamental al identității și al matricii culturale a moldovenilor.

Majoritatea absolută a populației băștinașe a Republicii Moldova consideră că vorbește în limba moldovenească. Iar dacă cineva, de oriunde o fi ei, au dubii în această privință, putem organiza un referendum la care să întrebăm cetățenii ce denumire a limbii preferă: română sau moldovenească”, a declarat Igor Dodon.

Președintele Igor Dodon constată că unii politicieni de dreapta, precum și o parte dintre membrii Curții Constituționale se comportă ca mercenari cu soldă străină, iar scopul lor nedisimulat este adaptarea legii supreme a statului la proiectul unionist, de lichidare a identității moldovenești.

Potrivit șefului statului, în mod repetat, în ultimii ani au fost comise acțiuni și au fost lansate declarații care dezvăluie în mod clar intenția de a transforma Constituția Republicii Moldova într-o simplă foaie consultativă, care poate fi interpretată sau neglijată după moftul politic sau ideologic al Curții Constituționale și al guvernării.

Președintele Igor Dodon a anunțat că acțiunile și declarațiile membrilor CC vor fi supuse unei analize juridice minuțioase odată cu schimbarea guvernării, după alegerile parlamentare, și vor fi tratate în contextul abuzurilor comise în adresa Constituției și a intereselor naționale ale statului suveran moldovenesc. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus