Timpul.md

Editorial 3 Iulie 2012 | 06:00

Doi berbeci moldoveni, pe puntea dintre Europa şi Asia (I)

De mai bine de două decenii, RM se zbate ca peştele prins în cârlig. 

Toţi înţelegem că acest stat a ajuns într-un impas istoric, pe toate liniile, dar în primul rând identitar-statal. Fiecare moldovean are în cap şi în inimă proiectul lui statal şi luptă până la sânge pentru el - luptă în ziare, seară de seară la televiziuni, în conferinţe de presă, la mese rotunde, botezuri, nunţi şi înmormântări. Unde se adună trei moldoveni, nu despre afaceri sau despre fotbal discută, dar cine sunt, ce limbă vorbesc, cu cine sunt de acord să se unească şi cu cine nu.

După mai bine de două decenii de luptă, ne-am convins că în RM niciun proiect politic nu este acceptat de o majoritate capabilă să-şi impună voinţa politică. Astfel, RM rămâne a fi nu (numai) cea mai săracă, dar (şi) cea mai sfâşiată şi dezbinată ţară din Europa. După două decenii şi ceva de la declararea Independenţei, noul stat nu şi-a găsit identitatea şi liniştea, fiind măcinat zilnic de lupte identitare şi polemici istorice. Astăzi, se pare, nu mai există lucruri care să-i unească pe moldoveni; astăzi totul ne desparte - şi limba, şi istoria, şi trecutul, şi viitorul...

Până la ’89-’90, moldovenii din RSS Moldovenească erau un „popor sovietic” unit, unitar, solidar în toate, inclusiv în capacitatea de a suporta umilinţa deznaţionalizării. E adevărat, exista şi o vagă linie de demarcare între moldovenii majoritari şi minoritarii rusofoni, dar nu între moldoveni şi moldoveni. (O precizare: rusofonii erau constituiţi din ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari, evrei, uzbeci, bieloruşi ş.a.m.d., adică din reprezentanţi ai diferitelor naţiuni care, rusificaţi şi ei fiind, vorbeau ruseşte. În acest sens, nu este corect când în locul termenului rusofoni se utilizează ruşi.) Acest fapt însă nu absolvă elitele politice imperiale ruseşti de vina istorică pe care o poartă faţă de popoarele ocupate şi deznaţionalizate, inclusiv faţă de moldoveni (români).

Până prin ’90 toţi se credeau moldoveni şi doar o minoritate insignifiantă avea conştiinţa clară a identităţii româneşti adevărate. Când în Chişinău, prin 1987, au început să bată primele vânturi ale libertăţii, moldovenii trăiau în frăţie cu rusofonii, deşi uneori mai săreau scântei, iar moldovenii, cei de la oraş, scrâşnind din dinţi (dar numai pe la bucătării, cu perdeaua trasă), înjurau pe „fratele mai mare” care avea şcoală în limba sa pentru copiii săi, dreptul la locuinţă fără rând, cele mai bune locuri de muncă... Aceştia erau „eliberatorii”, ei înşişi se prezentau astfel... Deşi aveau toate motivele să nu-i agreeze, majoritatea moldovenilor, totuşi, îi acceptau şi-i tolerau, resemnându-se cu statutul de popor „eliberat”. Atitudinea moldovenilor a început să se schimbe prin ’88-’89, când „eliberatorii” s-au pronunţat deschis şi agresiv împotriva revendicărilor moldovenilor privind limba de stat şi alfabetul românesc. Anume atunci „frăţia de veacuri” dintre ruşi şi moldoveni „a plesnit”, ruşii i-au trădat pe moldoveni şi au rămas de partea forţelor imperiale care luptau pentru păstrarea URSS.

Minoritatea rusofonă a început să-i înveţe pe moldoveni cine sunt aceştia ca naţiune, cum se numeşte limba lor şi ce alfabet trebuie ea să îmbrace. Astfel, cei care nu ştiau un cuvânt în limba noastră şi dispreţuiau această limbă ne învăţau şi ne dictau cum să denumim noi această limbă - de aici a pornit ruptura istorică dintre majoritarii moldoveni (etnici români) şi minoritatea rusofonă, devenită pe parcurs tot mai intolerantă, tot mai obraznică şi tot mai antimoldovenească (antiromânească).

Cu toate acestea, moldovenii, în masă, nu au declarat război minorităţilor (care şi-au câştigat pe drept cuvânt denumirea „imperiale”). Ei şi astăzi, chiar având statut formal de naţiune titulară, continuă să fie toleranţi cu minorităţile imperiale care, la rândul lor, continuă o politică de segregare şi separatism, de izolare şi enclavizare, o politică de neintegrare în viaţa spirituală a RM. În marea lor majoritate minoritarii nu învaţă limba naţiunii titulare, se comportă arogant, ca o „naţiune dominantă”, continuă să ne înveţe cine suntem, ce limbă vorbim, în ce spaţiu geopolitic trebuie să ne integrăm, de ce trebuie să acceptăm neutralitatea permanentă şi să nu aderăm la UE şi NATO ş.a.m.d. Într-un cuvânt, după declararea Independenţei, minorităţile naţionale au frânat permanent dezvoltarea firească a RM în direcţia dictată de interesele noastre naţionale, nu ale Moscovei. Practic, naţiunea titulară a ajuns ostatică a minorităţilor imperiale, dirijate din vechiul centru imperial, Moscova. În felul acesta, cetăţenii RM au fost divizaţi în majoritari românofobi şi minoritari rusofoni, iar majoritarii (naţiunea titulară) au fost împărţiţi, la rândul lor, în... moldoveni şi români. Ceva mai diabolic, mai monstruos împotriva RM nu se putea inventa!

La baza acestei divizări diabolice stă politica laşă a guvernărilor moldovene, o politică de trădare a intereselor naţionale în numele celor electorale, personale, de partid şi de clan. Legaţi „congenital” de spaţiul rusesc, de fostul imperiu - prin studii, rude, soţii, angajamente fel de fel
ş.a. -, liderii care s-au perindat la conducerea RM de la 1990 încoace au promovat interesele Moscovei, i-au creat minorităţii rusofone de la noi un regim special, privilegiat, aceasta având mai multe drepturi decât naţiunea titulară, care a dat denumirea acestui stat. Comuniştii, care sunt drapelul politic şi portavoce ale minoritarilor, au avut grijă să creeze şi o bază „teoretică”, legislativă acestei situaţii, adoptând ruşinoasa lege despre aşa-zisul stat moldovenesc multicultural şi polietnic. Ce fel de ţară „multiculturală şi polietnică” este RM când naţiunea titulară, moldovenii, constituie peste 70 la sută din populaţie!? Adoptând legea respectivă, reprezentanţii curentului ruso-comunist au urmărit scopul de a-i „dizolva” pe moldoveni în masa rusofonă, lipsindu-i în acest fel de dreptul lor fundamental, dat de Dumnezeu şi de Constituţie, de a fi stăpâni în propria casă şi de a-şi decide singuri propria soartă. Cu regret, astăzi s-a ajuns nu la modul figurat, metaforic, ci la modul insuportabil de real că străinul e stăpân în casa noastră.

Asta e realitatea, din păcate, şi în numele conservării şi eternizării acestei realităţi Moscova imperială a pus la treabă o haită întreagă de politruci plătiţi, care, sub chip de „analişti politici” şi „politologi”, seară de seară, pe la fel de fel de televiziuni, spală creierii moldovenilor în direcţia dorită de ruşi. Aceştia au creat mituri false şi au distorsionat realităţile politice în cele mai murdare tradiţii ale propagandei fasciste şi sovietice. Astfel, partidele (dar şi instituţiile media) care au pe agenda lor apărarea intereselor naţionale ale moldovenilor ce se consideră români sunt declarate de extrema dreaptă, marginale, rusofobe, xenofobe, fasciste şi naziste! Orice moldovean normal, care se recunoaşte drept român, este declarat unionist, antistatalist, fascist. În felul acesta, comunitatea românească din RM trăieşte într-o atmosferă sufocantă şi intoxicată, fiind în permanenţă agresată şi umilită nu numai de minoritarii propriu-zişi, ci şi de acei moldoveni care au fost intoxicaţi de propaganda imperială prin gura unor voronini, şelini, dodoni ş.a.m.d. Aceştia ne demonstrează că legislaţia lingvistică (adoptată în perioada de agonie a URSS, nu trebuie modificată sau anulată, că RM trebuie să fie în vecii vecilor o ţară neutră (cu armată rusească de ocupaţie pe teritoriul ei!), că RM nu trebuie să adere la UE şi la NATO, ci la o fantomatică uniune asiatică, cică aducătoare de fericire pentru moldoveni.

Astăzi, riscul pierderii independenţei acestui stat este real. Pe de o parte, din exterior, ruşii au re-pornit tăvălugul federalizării, iar pe de alta, în interior, minoritarii, ghidaţi de acelaşi centru imperial, ne sperie cu autonomizarea RM, prin crearea unei noi republicuţe cu capitala „nordică” la Bălţi. Şi toate acestea se întâmplă pe fundalul unei retorici optimiste a guvernării despre integrarea europeană a RM, obţinerea unui regim liberalizat de vize ş.a. Simplificând nuanţele, putem conchide că la momentul actual în RM se confruntă două orientări geopolitice, două civilizaţii - una antimoldovenească (ruso-comunistă, rusofonă şi profund românofobă) şi alta moldovenească (românofonă, europeană, occidentală).

Esenţa tragică a acestei confruntări e reprezentată de imaginea clasică a celor doi berbeci ce s-au întâlnit pe o punte peste o apă şi niciunul nu doreşte să cedeze; imaginea e tragică, fiindcă aceşti doi berbeci sunt moldoveni, nu ruşi. Ruşii fac parte şi ei din spectacol, dar ei stau pe mal şi-i aplaudă... Despre aceasta însă în numărul următor.  

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus