Timpul.md

Actualitate 29 Octombrie 2017 | 10:24

Doi fani ucraineni, condamnați la 17 și 13 ani de închisoare pentru arderea unui steag separatist

Doi fani din galeria celor de la Zoria Lugansk n-au mai apucat să vadă performanțele uneia dintre surprizele actualei ediții din Europa League

Vlad Ovciarenko, 21 de ani, și Artem Ahmerov, 20 de ani, au fost capturați acum mai bine de un an, pe 10 octombrie 2016, de separatiștii din Donbas. "Pur și simplu au dispărut", spune media din Ucraina.

Dispariția lor venea după ce, imediat după ce forțele pro-ruse puneau stăpânire pe o parte a oblastului (regiunii) Lugansk, aceștia erau filmați în timp ce ardeau un steag separatist.

Cei doi, componenți ai facțiunii " Ultras Ciorno - Bili" (Ultrașii alb-negri) din galeria Zoriei Lugansk, au fost anunțați până la urmă ca prizonieri ai părții adverse din conflictul ucraineano-rus, judecați de un tribunal al statului autoproclamat Republica Populară Lugansk și condamnați la 17, respectiv 13 ani de detenție într-o închisoare de maximă securitate.

 "AU ARS STEAGUL UNEI ȚĂRI CARE NU EXISTĂ"

Decizia a scandalizat tabăra ucraineană, care a încercat, fără succes, un schimb de prizonieri.

Apoi, ultrașii au trecut la mesaje în tribună și, mai nou, la campanii pe Facebook, denumite #FreeOvcharenko și #FreeAkhmerov. "Au fost condamnați la 17 și 13 ani de închisoare de către un tribunal al unei țări care nu există pentru arderea unui steag al unei țări care nu există", este mesajul postat de grupurile de fani Zoria.

"Ei își dau seama, conștientizează că ar fi un miracol să scape. Din acest motiv facem un apel către lumea fotbalului mondial, către comunitatea internațională, către toți cei care le-ar putea salva viața fraților noștri. Ne bazăm pe suportul nostru", se arată pe pagina Zoria Ultras.

În comentarii și alte postări, suporterii anunță marșuri de protest și se gândesc la metode de a atrage atenția la meciurile din grupele Europa League.

PESTE HERTHA ȘI BILBAO

Acolo unde, deocamdată, Zoria e pe locul 2 într-o grupă cu Ostersunds, Hertha Berlin și Athletic Bilbao. Are 6 puncte, 2 victorii cu ultimele două, favoritele grupei!

Iar ucrainenii au chiar șansa să se califice în primăvara europeană în următoarea etapă. Dacă bat în Germania pe Hertha iar Bilbao se încurcă, acasă, cu formația suedeză!

Zoria are o echipă formată din veterani ucraineni, foști internaționali, fotbaliști împrumutați de la Dinamo și Șahtior, dar și 4 brazilieni.

Din cauza războiului, echipa joacă meciurile de pe teren propriu la Zaporojie, oraș aflat la 400 de kilometri vest, pe malul fluviului Nipru.

CE STEAG AU ARS CEI DOI

Steagul bleu-albastru-roșu al autoproclamatei Republici Populară Lugansk a fost adoptat în octombrie 2014.

În filmulețele de propagandă ale pro-rușilor, cei doi sunt prezentați arzând steagul și numiți "lideri de grup neo-nazist"

Singura entitate care recunoaște această republică este Osetia de Sud, la rândul ei o regiune disputată din Georgia. Din 2017, Rusia recunoaște documente emise de autoritățile separatiste.

Președintele statului este Igor Plotnițchi, ofițer în rezervă în timpul URSS. Născut în Chelmenți, regiunea Cernăuți, la granița cu Republica Moldova și la 40 de kilometri de România, acesta a fost numit șef al formațiunii statale chiar înainte ca steagul să fie adoptat.s

Sursa: Gsp.ro





Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus