Actualitate

Donald Trump a blocat publicarea unui document al democraţilor privind memorandumul despre FBI

 Într-o scrisoare publicată de Casa Albă, vineri, consilierul lui Donald Trump, Don McGahn, a informat că, deşi preşedintele „înclină să declasifice documentul", nu poate face acest lucru la momentul actual.

Democraţii au reacţionat imediat, un membru al opoziţiei declarând că „standardele duble ale preşedintelui, atunci când vine vorba de transparenţă, sunt înspăimântătoare. Raţionamentul pentru publicarea memorandumului lui Nunes, transparenţa, dispare atunci când ar putea dezvălui informaţii compromiţătoare. Milioane de americani au o singură întrebare: Ce ascunde?"

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi congresmeni republicani au publicat, în urmă cu o săptămână, un memorandum controversat care conţine informaţii recent declasificate, argumentând că documentul demonstrează că FBI foloseşte în scop politic investigaţia în cazul ingerinţelor Rusiei.

Serviciile secrete americane au concluzionat în 2016 că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental.

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile.

Sursa: Mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *