Timpul.md

Istorie 16 Noiembrie 2017 | 08:19

Dosarul lui Pan Halippa şi amintirile sale

„Am luat contact cu Troţki şi Lenin şi ei au dat formula: pro-cedaţi cum vă dictează conşti¬inţa şi interesul politic, dar hotărârea s-o ieie Sfatul Ţării”.  

În 1950, Pan Halippa, care locuia la București, este arestat şi condamnat la doi ani închisoare. În 1952, este transmis autorităţilor sovietice din RSS Moldovenească. Este închis în puşcăria KGB-ului din Chişinău, unde i se cer dovezi că Uni¬rea Basarabiei cu România nu s-a făcut legitim. Se fac presiuni asupra sa pentru a recunoaşte că a colaborat cu serviciile secrete străine şi a complotat împotriva statului sovietic prin formarea „Comitetului de ajutorare a refugiaţilor transnistreni”. Trei volume masive despre aceasta se păstrează astăzi în arhiva SIS.


Dosarul lui Halippa, cu numărul 6255, este demult o legendă. Cele trei mape mari, cu menţiunea „strict secret”, păreau să nu mai aibă şansa de a fi citite, decât de cei pe care serviciul îi obligă să cunoască în detalii epocile apuse. Cu toate astea, la finele tomului trei, cineva dintre lectorii dosarului a scris cu buchii măşcate şi oblice: „Prezintă valoare pentru istorie!”

Interogatoriul din 31 martie

Publicăm mai jos interogatoriul la care a fost supus Pan Halippa la 31 martie 1952:

„– Precizaţi, câtă vreme v-aţi aflat la Petersburg după terminarea lucrărilor congresului I al sovietelor?

– Am vorbit deja despre faptul că majoritatea delegaţilor la congresul I al sovietelor din Rusia erau eseri, menşevici şi reprezentanţi ai diferitelor partide burgheze şi aceştia au acordat vot de încredere Guvernului Provizoriu, iar eu împreună cu ceilalţi membri ai Uniunii Ţăranilor din Basarabia, timp de 2-3 luni după terminarea lucrărilor, am stat la Petersburg pentru aplicarea politicii de împăciuitorism cu burghezia. Delegaţia noastră s-a întors la Chişinău pe la sfârşitul lui august 1917.

– Cu cine dintre membrii Guvernului Provizoriu şi liderii partidului eserilor aţi avut întâlniri înainte de a reveni la Chişinău?

– (…) am fost în audienţă la şeful Guvernului Provizoriu, eserul Kerenski, şi am mai avut o întâlnire cu liderul partidului eserilor – Aksentiev. (…) În timpul întâlnirilor, am primit indicaţii cum să punem mai bine la cale munca organizatorică pe teritoriul Basarabiei.

– Vorbiţi mai concret! Ce indicaţii aţi primit?

– (…) urma să desfăşurăm munca de organizare a organelor autoadministrării locale, să obţinem majoritatea în sovietele muncitorilor şi ţăranilor prin intermediul cărora să promovăm politica Guvernului Provizoriu de coaliţie, să organizăm susţinerea de către populaţie a Guvernului Provizoriu, continuarea războiului, precum şi pregătirea şi desfăşurarea alegerilor pentru Adunarea Constituantă. Aksentiev ne sugera că trebuie să atragem în Uniunea Ţăranilor din Basarabia noi membri, mărind astfel numărul membrilor de partid.

– Şi aţi întreprins anumite acţiuni în această direcţie?

– Desigur. După revenirea la Chişinău m-am ocupat de crearea organelor autoadministrării locale, cu atragerea în Uniunea Ţăranilor a noi membri, cooptându-i prin intermediul comitetelor locale, cu propagarea platformei eserilor şi încercând să conving populaţia că Guvernul Provizoriu are nevoie de sprijinul nostru. În curând la Chişinău au sosit emisarii lui Kerenski – Inculeţ Ivan Constantinovici şi Erhan Pantelimon Vasilievici. Împreună am şi pregătit convocarea congresului al II-lea al Uniunii Ţăranilor din Basarabia. (…) În septembrie-octombrie 1917 la Chişinău şi-a desfăşurat lucrările congresul al II-lea al Uniunii Ţăranilor din Basarabia, la care au participat mai bine de 600 de delegaţi. După raportul meu privind lucrările congresului I al sovietelor din Rusia, politica Guvernului Provizoriu, evenimentele curente şi reforma agrară, asigurarea armatei cu alimente, congresul şi-a exprimat solidarizarea cu politica Guvernului Provizoriu şi a ales delegaţi pentru Adunarea Constituantă. Însă această delegaţie, din care făceam parte şi eu, n-a mai putut pleca la Petersburg, căci s-a declanşat revoluţia din octombrie, Guvernul Provizoriu a fost răsturnat şi puterea de stat a trecut în mâinile sovietelor.”

Aici interogatoriul a fost întrerupt, fiind continuat peste o zi. Şase ore de interogatoriu au încăput în două pagini. Anchetatorul Vladimirski era interesat doar de subiectul politic al interogatoriului, care a şi fost păstrat. Restul s-a topit între pereţii camerei de anchetare.

Interesant este şi faptul că informaţiile furnizate de Halippa se suprapun celor scrise de Inculeţ în memoriile sale, O revoluţie trăită. Remarca e necesară, fiindcă unii se îndoiesc de obiectivismul acelor memorii.

Interogatoriul din 2 aprilie

Iată ce a declarat Pan Halippa pe 2 aprilie, când interogatoriul a continuat:

„ – ... În septembrie 1917 a fost convocat al doilea congres al Uniunii Ţăranilor unde eu am ţinut un referat despre momentul istoric actual, despre participarea la primul congres al Sovietelor, despre politica internă şi externă a Guvernului Provizoriu şi am pus din nou problema privind necesitatea organizării Sfatului Ţării şi această propunere a fost susţinută de majoritatea delegaţilor. În aceeaşi perioadă, cu concursul Uniunii Ţăranilor şi prin participarea nemijlocită a liderilor acestui partid, Codreanu Ivan, Inculeţ Ivan, au fost organizate congresele în judeţe, care erau şi organe ale autoadministrării locale şi care au susţinut ideea Sfatului Ţării, începând să aleagă deputaţii. În luna octombrie 1917, după o muncă activă de organizare la Chişinău şi-a desfăşurat lucrările Congresul Militar. La acest congres am fost invitat şi eu, am luat cuvântul din partea Uniunii Ţăranilor, propunând crearea Sfatului Ţării şi alegerea deputaţilor pentru acest for. După luarea mea de cuvânt, conducătorul Comitetului ofiţerilor şi soldaţilor din Chişinău, Pântea Gherman Vasilievici, a comunicat că, chipurile, a fost primită o telegramă din partea şefului Guvernului Provizoriu de coaliţie – Kerenski – în care acesta susţine ideea creării Basarabiei Autonome şi organizarea armatei naţionale şi a dat deja indicaţii despre trimiterea unităţilor moldoveneşti la Chişinău.

– O asemenea telegramă a fost într-adevăr primită din partea Guvernului Provizoriu?

– Nu. Telegrama a fost fabricată de Pântea Gherman, deoarece nu putea fi vorba despre nişte tratative duse cu Guvernul Provizoriu. Ştiind bine intenţiile şi scopurile urmărite de guvern, nici el, nici alţii nu ar fi tratat asemenea probleme. Această telegramă ne-a permis să activizăm munca de creare a Sfatului Ţării, să lucrăm intens la Congresul Militar, să atragem de partea noastră şi alte partide şi organizaţii.

– Aţi participat nemijlocit la ticluirea telegramei?

– Nu, n-am participat. Întocmirea acestei telegrame a fost întru totul iniţiativa lui Pântea Gherman, dar, aflând ulterior despre aceasta, am încuviinţat acest gest al lui.

– Cu ce partide aţi colaborat în munca de organizare a Sfatului Ţării?

– Cu partidul burghezo-naţional din Basarabia, numit şi Blocul Partidului Moldovenesc, al cărui ideolog şi conducător a fost Pelivan Ivan Gheorghievici şi care susţinea platforma Uniunii Ţăranilor şi hotărârile Congresului Militar şi eu ţineam legătura cu el în scopul pregătirii Sfatului Ţării, participam la congresele acestui partid. Concomitent au avut loc congresele pronaţionale ale studenţilor, învăţătorilor, clerului, la lucrările cărora am participat şi eu ca unul dintre animatorii ideii creării republicii autonome şi a organului său – Sfatul Ţării – şi în acele condiţii nu dezvăluiam adevăratele mele intenţii.”

Din cele mărturisite de Pan Halippa în acest interogatoriu, reţinem două momente principiale. Primul ţine de lozinca bolşevicilor despre dezlipirea Basarabiei de la imperiul rusesc. Al doilea moment ţine de telegrama lui Gherman Pântea, care demonstrează că în politică valorează numai rezultatul final. Adică, scopul scuză mijloacele… Mai mult, ultima frază din interogatoriu aparţine evident celor care îl interogau, locotenent-colonelul Vladimirschi şi ajutorul procurorului RSSM, Sajin.

O altă realitate în memoriile lui Halippa

În memoriile pe care Pan Halippa a început să le scrie în 1973 şi care mi-au fost transmise de fiul său, Nicolae, se oglindesc evenimente care se intersectează cu cele din dosarul autorului:

„… Totuşi am căutat să-mi fac datoria. Pornisem bine de la începutul revoluţiei şi participasem cu scrisul şi cu vorba spusă la congresele preoţilor, învăţătorilor, cooperatorilor, ţăranilor, militarilor şi la toate şedinţele comitetelor de organizare a acestor congrese şi a partidului moldovenesc. Reprezentam în chip firesc doleanţele moldovenilor la adunările judeţene, orăşeneşti şi ale provinciei întregi, pe care adunări le convocau organele de autoadministraţie locală. Luam contact cu toate partidele politice socialiste şi progresiste. Congresul provincial al sfaturilor populare m-a ales deputat şi m-a trimis la Petrograd la primul congres gene¬ral al sfaturilor. Participasem la manifestaţii măreţe ale moldovenilor la Chişinău, Bălţi, Soroca, Tighina, Odesa, Tiraspol şi am avut delegaţie şi la Kiev, deci mă duceam la Petrograd încărcat cu mandate precise: pentru organizarea învăţământului în limba maternă a elevilor, pentru organizarea sfatu¬rilor populare a judeţelor, a oraşelor şi sate¬lor şi a provinciei întregi şi mai ales pentru reforma agrară şi toate celelalte preo¬cu¬pări politico-economice. În capitala Rusiei am luat contact cu guvernul Kerenski şi i-am pus problema pregătirilor necesare pentru naţionalizarea învăţământului, pentru ca anul şcolar 1917-1918 să-l facem în limba elevilor. Se cerea să ne pregătim manuale şi cadre şcolare, dar lucrul acesta nu putea fi realizat în două-trei luni. Am cerut deci aprobarea să colaborăm cu România pe frontul cultural, cum colaboram pe cel militar. Kerenski însă s-a opus, spunând că chestiunea aceasta se va soluţiona numai în Constituanta Rusiei. I-am răspuns că noi moldovenii nu putem aştepta ca Adunarea Constituantă să ne deie şcoală moldove-nească. Această şcoală trebuie să se facă de îndată cu puterile locale ale Moldovei noastre, iar dacă Petrogradul se opune, noi vom adânci revoluţia cum ne dictează conştiinţa naţională şi interesul politic.

Şi dacă n-am găsit o înţelegere din partea guvernu¬lui, am luat contact cu Troţki şi Lenin şi ei au dat formula: pro¬cedaţi cum vă dictează conşti¬inţa şi interesul politic, dar hotărârea s-o ieie Sfatul Ţării.

Noi aşa am şi procedat şi prin Congresul militar şi ţără¬nesc ne-am organizat Sfatul Ţării, în care au intrat reprezentanţi de la organizaţiile politice, administrative, economice şi culturale, după principiul naţional, proporţional cu numărul statistic al populaţiei Basarabiei. Toată lumea socialistă şi progresistă a primit acest principiu, afară de moşieri şi Sfatul Ţării s-a deschis la 21 Noiembrie 1917. Ca preşedinte a fost ales Ion Inculeţ, eu ca vicepreşedinte, iar Ion Buzdugan ca prim-secretar.”

Aceste pagini ilustrează perfect istoria noastră. O oglindă mai veritabilă a timpului trecut este greu de imaginat.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus