Timpul.md

Moldova 14 Noiembrie 2013 | 10:16

Dosarul omorului lui Vadim Pisari de către un pacifist rus va fi examinat în regim de urgență de CEDO

Cazul tânărului de 18 ani, Vadim Pisari, ucis în dimineața zilei de 1 ianuarie 2012 de către un soldat rus din cadrul misiunii de pacificare, va fi examinat în regim de urgență la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Recent Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a comunicat Guvernelor pârâte cauza Pisari v. Republica Moldova și Federația Rusă (dosar nr. 42139/12). Reclamanții sunt părinţii lui Vadim Pisari, locuitori ai satului Pîrîta r-nul Dubăsari.

La 1 ianuarie 2012, aproximativ orele 7 dimineața Vadim Pisari aflându-se la volanul unui autoturism, traversa zona unui post de pacificatori, instalat între localitățile or.Vadul-lui-Vodă, mun.Chișinău și s.Pîrîta, Dubăsari. Soldatul rus a împușcat în spatele autoturismului, rănindu-l mortal pe Vadim Pisari, care a decedat în spitalul de urgenţă din mun. Chişinău în aceiaşi zi.

Autoritățile Republicii Moldova au inițiat o anchetă penală pe acest caz, cu toate acestea soldatul rus nu a fost reţinut fiind ulterior transferat de către autorităţile Federaţiei Ruse într-o unitate militară din regiunea Breansk, Federația Rusă, unde se află şi la moment.

Procuratura Generală a Republicii Moldova a recunoscut statutul de victimă al reclamanților în cadrul procedurilor penale desfășurate de aceasta. Ulterior aceeași instituție a informat reclamanții că a fost emis un mandat de căutare internațională pentru soldatul rus care l-a omorât pe Vadim Pisari. În decembrie 2012 Procuratura Generală a Republicii Moldova a informat reclamanții despre refuzul autorităților ruse de a coopera în cadrul investigațiilor și faptul că soldatul rus a fost achitat de orice vină deoarece în acțiunile sale nu au existat elementele unei infracțiuni. Aceiași instituție în martie 2013 a informat reclamanții cu privire la necesitatea suspendării procedurilor penale deoarece nu au acces la suspectul care s-a eschivat de la răspundere. La moment dosarul penal este suspendat deoarece sunt necesare desfăşurarea acţiunilor procesuale în Federaţia Rusă.

Ministerul rus al Afacerilor Externe a anunțat că autoritățile ruse vor efectua o anchetă paralelă pentru a elucida circumstanțele cauzei și că rezultatele acestora vor fi anunțate înainte de sfârșitul lunii ianuarie 2012. Adresările reclamanţilor către autorităţile Federaţiei Ruse au fost ignorate în repetate rânduri, acestora fiindu-le refuzat în eliberarea actelor procesuale şi recunoaşterea în calitate de victime pe dosarul penale intentat de către Procuratura Generală a Federaţiei Ruse. La finele anului 2012 reclamanţii au fost informaţi despre faptul că dosarul penal pornit pe marginea decesului lui Vadim Pisari a fost încetat. Totodată reclamanţilor nu le-a fost expediată nici o ordonanţă în acest sens. Restul încercărilor părinților lui Vadim Pisari de a afla date și informații despre ancheta efectuată de către autoritățile ruse au eșuat.

În fața Înaltei Curți, reclamanții au invocat încălcarea Art.2 din Convenție (dreptul la viață) precum și faptul că investigațiile circumstanțelor omorului fiului lor, efectuate atât de către autoritățile Republicii Moldova cât și de către cele ale Federației Ruse, nu au fost eficiente.

Reclamanții sunt reprezentați de avocaţi și juriști din cadrul Asociației Promo-LEX.

Sursa: promo-lex.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus