Comentariu

Două modele

E un fel de argint viu – o priveşti şi ai impresia că vibrează. Elena întotdeauna vrea ceva mai mult de la viaţă şi chiar în rutina zilnică găseşte lucruri care să o impresioneze. Nu scapă niciun eveniment monden important, cel puţin o dată pe săptămână merge la teatru şi la cinema, dar şi la sala de sport. Într-un cuvânt, este ENERGIA întruchipată. Degajă atâta optimism în jur, încât toţi îi caută prietenia, iar colegii nu-şi pot imagina ce ar face fără de ea…

Ana este managerul unei alte companii. Are şi ea agenda mereu încărcată, numai că, de obicei, ajunge acasă secătuită de puteri. Pentru Ana nu există nimic mai important decât serviciul şi compania ei. Apropo, lucrează într-o companie de top, care a ajuns aici şi datorită eforturilor sale. Poate de aceea face totul ca să menţină ştacheta la înălţime. Prietenii o privesc cu respect, dar şi cu îngrijorare. „Crezi că o să-ţi pună cineva monument?”, îi zic cei care o văd mereu lucrând peste program. În opinia lor, Ana, pur şi simplu, nu ştie să se bucure de viaţă. „Ana lui Manole!” îi spune şi soţul ei, făcând aluzie la faptul că se zideşte în pereţii companiei. Ana îi ascultă pe toţi, le dă dreptate, dar în sinea ei e convinsă că… mâine-dimineaţă o va lua iarăşi de la capăt.

Sunt două modele de femei care îşi trăiesc viaţa la intensitate maximă. Modele demne de urmat, vreau să zic. Dumneavoastră pe care l-aţi alege? Deoarece le cunosc personal, vă pot confirma: chiar dacă par foarte, foarte diferite, cele două femei au ceva comun între ele – ambele sunt fericite…

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *