Două ucrainence refugiate în România de teama războiului: Vrem să plecăm cât mai departe de Rusia

Elvira şi Crystyna trăiesc în prezent în Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Galaţi, unde au ajuns, în urmă cu câteva săptămâni, de teama violenţelor care zguduie ţara lor.â

„Am venit aici pentru că în ţara noastră s-a creat o situaţie atât de dificilă încât pur şi simplu ne temem să mai trăim acolo. Ne este frică să nu înceapă războiul, ne este frică să nu murim pentru un conflict care nu ne priveşte. Noi suntem din Odesa, eu locuiesc în Belgorod, iar Crystyna în Iliansk şi am fost parcă urmărite de violenţele care s-au petrecut în ţara noastră”, povesteşte Elvira, în vârstă de 20 de ani.
Ea spune că a făcut facultatea la Kiev, apoi s-a angajat acolo la un call-center. La scurtă vreme după ce credea că poate fi pe picioarele ei, au început protestele şi s-a declanşat fenomenul „Euromaidan”.

"În luna martie, mi-am lăsat toate lucrurile acolo şi m-am întors la ai mei, în Odesa. Imediat au început şi acolo violenţele. Pe 2 mai s-au întâmplat acele lucruri îngrozitoare în Odesa, iar noi ne aflam prin apropiere. Am văzut ce s-a întâmplat… sunt lucruri de care nu vreau să-mi mai aduc aminte. Am făcut nişte fotografii la care nu am avut încă puterea să mă uit", mai spune Elvira.

Cealaltă tânără, Crystiyna, de 23 de ani, spune că nu are rude sau cunoscuţi care să fi murit sau care să fi fost răniţi în confruntările de la Odesa, dar a auzit despre oameni care au dispărut şi despre care nu se mai ştie nimic.

"Observând în ce situaţie ne aflam, am fost ajutate să ne refugiem în România. Părinţii… ei s-au gândit la binele nostru, din păcate nu au putut să vină cu noi. Atunci când ne-am luat rămas bun, ne-au zis că nu o să ne vadă mult timp, dar vor şti că suntem în viaţă şi ne aflăm în siguranţă", îşi aminteşte Crystyna.

Între Odesa şi Galaţi sunt doar 300 de kilometri, iar această distanţă este încă prilej de teamă pentru cele două tinere, dar şi de bucurie – sunt încă îndeajuns de aproape ca să prindă semnal GSM de la operatorul de telefonie mobilă din ţara lor. Astfel, spun ele, vorbesc destul de des la telefon cu părinţii lor.

"Am vorbit cu părinţii la telefon. Slavă Domnului că ne aflăm aproape de frontieră şi avem semnal! Ei sunt bine, iar apele s-au mai liniştit în regiunea noastră, dar oamenii încă trăiesc cu frica-n sân, nu prea ies din case… Nici aici nu suntem chiar aşa de departe de Odesa. Încă mă gândesc, încă mă adaptez aici", spune Elvira.

Tânăra adaugă că este doar o soluţie temporară cazarea în Centrul de refugiaţi de la Galaţi şi că planul ei este să ajungă în Australia, pentru că România este totuşi aproape de Ucraina.

"M-am gândit şi mi-am făcut un plan, sper să-l realizez: vreau să plec în Australia. Mă gândesc că ruşii ar putea ajunge aici oricând", spune Elvira, care menţionează însă că este pregătită să încerce să se stabilească în România, dacă planul său de emigrare în Australia nu va avea succes.

La Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi se mai află, pe lângă cele două tinere, o a treia persoană din Ucraina, ajunsă aici în aceleaşi condiţii.

Numărul refugiaţilor din zonele tensionate ale Ucrainei ar putea creşte însă în perioada următoare, în condiţiile în care tinerii de acolo văd această metodă ca pe o poartă spre Occident. Odată ajunşi în România, fie că acest lucru se întâmplă pe căi legale sau nu, refugiaţi solicită azil şi intră astfel într-o procedură de acordare a acestui statut.

Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, de la începutul anului şi până în luna iunie au fost înregistrate 24 de cereri de azil din partea unor cetăţeni ucraineni, majoritatea fiind cazaţi în Centrele pentru Refugiaţi de la Rădăuţi şi Galaţi.

Conform sursei citate, în primele luni ale anului 2013 erau înregistrate 11 cereri de azil din partea cetăţenilor ucraineni.

Mediafax.ro