Timpul.md

Editorial 27 Aprilie 2016 | 07:42

Drumurile Unirii (III) Martirologia Orheiului

Pentru unul care citește actualmente acest editorial, titlul i-ar părea ilar. Ce martirologie, când au ales un bandit și un hoț cu acte în regulă primarul unuia din cele mai românești orașe din Basarabia?

Așa s-a întâmplat că o boroboață făcută la disperare, dar meticulos regizată de oligarhia de la conducerea R. Moldova prin manipulare și fraudare, să facă uitate veacuri de luptă la marginea românității, de rezistență și martirologie pe care orheienii le-au îndurat de-a lungul istoriei lor seculare împotriva diferitelor regimuri de asuprire. Nedreaptă întorsătură a istoriei și greu de acceptat, în condițiile în care un ditamai monument al unuia din cei mai importanți domnitori ai Țării Moldovei – Vasile Lupu – stă înfipt chiar în mijlocul orașului și nu-ți dă pace să uiți gloria istorică de altădată. Vaclav Havel, primul președinte al Cehiei postcomuniste, spunea odată că cehii n-au putut fi comunizați pentru că arhitectura habsburgică de cândva nu le-a permis să uite timpurile dinaintea comunismului. Sunt încrezător că aceste vestigii ale istoriei românilor și paginile luptelor glorioase de altădată nu vor lăsa orheienii prea mult să viseze. Pentru că privind la istoria acestui județ și oraș chiar ai cu ce să te mândrești.

În primele rânduri ale Unirii

„Scutul și pieptul Țării” încă de pe timpurile lui Ștefan cel Mare, Orheiul a căpătat importanță deosebită în istoria românilor odată cu Vasile Lupu (1634 – 1653), care va veni „la Orheiu de pe Răut şi de sub poalele dealului Ivanos nu numai să facă cunoştinţă cu viitoarea „reşedinţă de vară domnească”, ci să se convingă că sfetnicii i-au ales un loc pe potrivă de reşedinţă aici, în acest crâng de codru”. Cea mai importantă mărturie a prezenței marelui domnitor este Catedrala Sfântul Dumitru din Orhei. A îndrăgit târgul într-atât că a dăruit soției sale Ruxanda insula dintre cele două poduri din lemn ce desparte Răutul. În timpul domnitorului, Orheiul cunoaște primele manifestări ale modernizării, cu străzi pavate din trunchiuri de copaci și drumuri, care și azi mai păstrează aceleași semnificații, iar Vasile Lupu, dacă să dăm crezare relatărilor, deseori se regăsea aici.

O altă etapă a modernizării orașului este consemnată în perioada lui Alexandru Cotruță, preşedintele Upravei Zemstvei Orhei, apoi preşedintele Upravei Zemstvei Guberniei Basarabia, de origine orheian. Fiind câţiva ani preşedintele Upravei Orhei, Cotruţă şi-a adus aportul considerabil la construcția celor mai importante edificii de pe strada Nobilimii, a înverzit piscurile priporoase ale Dealului Ivanos, creând un parc important de odihnă, care peste ani poartă numele Parcul Ivanos. Cu referire la acele timpuri Ion Pelivan menționa că „Zemstva Basarabiei a avut „veacul său de aur”. Aceasta a fost vremea când în fruntea ei se afla Alexandru Matei Cotruţă, şeful Partidului „Basarabia Tânără”.

Orheienii au adus o contribuție considerabilă la actul istoric al Unirii din 27 martie 1918. Activismul lor a fost vizibil încă de la momentul constituirii Congresului Militar Moldovenesc care și-a ținut lucrările la 20-27 octombrie 1917. Printre cei 605 delegați, care reprezentau 250 mii militari moldoveni de pe toate fronturile și din toate garnizoanele din Rusia, îi regăsim pe ofițerul Elifterie Sinicliu, născut în satul Echimăuți, ales membru al Biroului de Organizare a Sfatului Țării, iar mai apoi, împreună cu ostașul Ilarion Buiuc din Chiperceni, au fost aleși membri ai Sfatului Țării din partea Congresului Militarilor Moldoveni. La acest Congres a fost prezent și ostașul Alexandru Știrbu din Pistruieni. De asemenea, din partea județului Orhei, în Sfatul Țării au fost aleși: Vasile Bîrca din Ignăței, Gavriil Buciușcanu, Isacova; Teodosie Bujenița, Negureni; Anton Caraman, Izvoare; Pavel Cocârla, Ignăței; Andrei Găina, Chițcanii Vechi; Teofil Ioncu, Olișcani; Mihail Maculețchi, Orhei; Mihail Minciună, Bogzești; Dumitru Știrbu, Orhei; Teodor Uncu, Isacova și alții.

Județul Orhei a fost printre primele județe ale Basarabiei, alături de Bălți și Soroca, care au cerut de la Sfatul Țării să realizeze Unirea Basarabiei cu România. La 25 martie 1918, adunarea Zemstvei Ținutale Orhei a votat propunerea cu privire la Unirea Basarabiei cu România. În moțiunea Adunării Zemstvei se menționa că membrii Zemstvei „în mod solemn și în fața lui Dumnezeu și a întregii omeniri declară Unirea Basarabiei cu Regatul României. Numai sub regimul constituțional și sub ocrotirea legilor se poate obține securitatea și siguranța existenței Basarabiei”.

Rezistența antisovietică din Orhei

Duminică, 17 aprilie, ne-am dus la Orhei cu Ninela Caranfil și George Simion să asistăm la crearea organizației teritoriale Sfatul Țării 2, pentru că și aici orheienii au fost printre primii. M-a luminat această deplasare. În primul rând pentru că l-am văzut pe părintele Sergiu Aga, atât de pozitiv și optimist, de o dezinvoltură rar întâlnită pe la clerul nostru basarabean, în general buftit și ghiftuit, preocupat de alte lucruri decât spiritul național românesc. În al doilea rând pentru că am văzut acolo oameni frumoși, cu mintea limpede și dornici de a face reunirea posibilă cât mai curând. La ședință au participat peste 100 de persoane din mai multe localități ale raionului, profesori, directori de școală, primari, oameni din conducerea raională, dar și oameni simpli, însă cu inimă și simțire românească. Locația în care s-a desfășurat manifestarea a fost de un simbolism aparte, care m-a emoționat profund. Fostul Liceu de Băieți între 1918-1940, apoi sediul fostei Școli Pedagogice din Orhei după 1940, actualmente Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, avea fixat pe peretele de la intrare două plăci comemorative pentru cinstirea memoriei unei formidabile mișcări de rezistență antisovietică numită „Majadahonda”.

Majadahonda (pe numele complet Organizația Antisovietică a tineretului studios „Majadahonda") a fost o mișcare de rezistență antisovietică din Basarabia, județul Orhei, înființată la 1 august 1940 de Anatol Gumă, Pavel Boguș, Victor Gumă, Grigore Mihu, Constantin Sârbu, Onisim Cozma, Ion Bacalu, Victor Brodețchi, Anatol Cotun, Dumitru Dobândă, Vichentie Eprov, Mihai Grăjdianu, Eugen Brașoveanu cuprinzând un grup de aproximativ 32 de liceeni, studenți și profesori de la Liceul „Vasile Lupu” și Școala nr.2 din Orhei. Membrii organizației aveau drept scop principal - răsturnarea puterii sovietice în Basarabia și unirea ei cu România. Organizația a fost prima mișcare de rezistență antisovietică din Basarabia, iar la data depistării ei de către autorități, în 31 mai 1941, formațiunea număra peste 53 de membri activi.

Înființată la 1 august 1940, Majahonda era condusă de Anatol Gumă - președinte și adjunctul său Victor Gumă, dar avea ales și un consiliu coordonator în care au fost propuși șefii a patru echipe. Tot în acea perioadă s-a decis înființarea unui ziar al organizației „Cu fruntea-n sus„ al cărui redactor a fost numit Gheorghe Martânov. Printre membrii cei mai activi se numărau, pe lângă fondatori, Oleg Frunză (unicul membru activ care a supraviețuit represiilor sovietice), Constantin Sârbu, Vlad Elexeev, Eleonora Vascan, Tamara Jovmir, Arcadie Țelea - student la Iași, Sergiu Buiuc, profesorii Dumitru Munteanu și Maria Majaru ș.a.

Până în decembrie 1940, organizația a întreprins un șir de acțiuni subversive împotriva sovieticilor: distribuirea de proclamații, realizarea unor inscripții pe pereții clădirilor – „Nu credeți ocupanților bolșevici!”, „Cărați-vă acasă, barbarilor!”, „Moarte ocupanților staliniști!”. Membrii organizației au ajutat comunitatea românească fotografiind aeroportul de la Ciocâlteni și trimițând imaginile Statului Major al Armatei Române.

În săptămâna de dinainte de Crăciunul anului 1940, Anatol Gumă a propus o acțiune importantă. Astfel încât, în data de 25 decembrie1940, pe geamurile Școlii Medii din Orhei au fost lipite afișe anticomuniste. Apoi a fost arborat tricolorul pe trei dintre cele mai importante clădiri din oraș: pe imobilul care adăpostea sediul NKVD-ului, pe clădirea fostei prefecturi, unde se afla sediul Comitetului de Partid Bolșevic, și la Primărie.

Arestarea lui Anatol Gumă, Vsevolod Ciobanu, Dumitru Avramoglo, Dumitru Stici și Vlad Alexeev, la 30 ianuarie 1941, și confiscarea documentelor în care figurau numele mai multor membri ai organizației au pus capăt acestor planuri ale „Majadahondei”. Anatol Gumă, avea să declare – declarație consemnată în dosarul penal ce i s-a instrumentat – „Lupt împotriva regimului de ocupație, care ne-a furat libertatea, din convingere și am un scop bine determinat: reîntregirea cu Țara Mamă, discreditarea regimului stabilit în Basarabia”. Și încheia cu cuvintele: „Sunt tânăr și iubesc viața și libertatea. Oricine la 19 ani iubește viața și luptă pentru ea”.

Din ianuarie până în iunie 1941, anchetatorii sovietici au încercat să strângă probe împotriva grupului. Autoritățile anunțaseră că „organizația naționalistă contrarevoluționară, teroristă” a tineretului studios din Orhei a fost lichidată. În noaptea de 23 spre 24 iunie 1941, un tribunal militar detașat special de la Odesa, la Chișinău, a judecat în grabă toate dosarele. Cei care împliniseră 18 ani au fost executați pe loc, iar ceilalți au fost trimiși în lagăr, cu pedepse între 10 și 25 de ani. Pe parcursul anchetei peste 50 de persoane au fost arestate și judecate pentru că participaseră, direct sau indirect, la acțiunile „Majadahondei".

La 24 iunie 1941, Tribunalul Militar al Districtului Militar Odesa a emis sentința cu privire la condamnarea inculpaților la pedeapsa capitală - moarte prin împușcare pe următorii membri ai organizației „Majadahonda”: GUMĂ ANATOL ȘTEFAN, a.n. 1921, s. Brânzeni, elev, a. II, Șc. Ped; EPROV VICHENTIE PROFIR, a.n. 1920, s. Verejeni, elev, a. II, Șc. Ped; MIHU GRIGORE ION, a.n. 1921, s. Ghiduleni, elev, a. II, Șc. Ped; BRODEȚCHI VICTOR VASILE, a.n. 1922, s. Puțuntei, elev, a. II, Șc. Ped; COTUN ANATOL TUDOR, a. n. 1922, s. Sămășcani, elev, a. I, Șc. Ped; DOBÂNDĂ DUMITRU MIHAI, a.n. 1921, s. Ghetlova, elev, a.II, Șc. Ped; CIZMA ONISIM ȘTEFAN, a.n. 1922, s. Vâscăuți, elev, a.II, Șc. Ped; GRĂJDIAN MIHAI HARALAMBIE, a.n. 1922, elev, a. II. Șc. Ped.

M-am uitat peste conținutul jurământului pe care-l dădeau membrii acestei organizații și care-i făcea atât de puternici. Vă las și pe voi să citiți, mai ales pe cei tineri. Poate învățați ceva. Poate de asta și nu va muri vreodată românismul la Orhei: „Eu, cetățean al României, patriot al neamului românesc din provincia Basarabia, în aceste clipe grele pentru țara noastră jur: Jur să nu-mi precupețesc puterile și viața în lupta cu ocupanții sovietici; jur să lupt cu toate mijloacele posibile pentru eliberarea pământului strămoșesc de sub călcâiul bolșevic; Jur să lupt până la ultima picătură de sânge pentru eliberarea Basarabiei și unirea cu Patria-Mamă; Jur, în caz de voi cădea în mâinile călăilor, să nu-mi trădez cauza și tovarășii de luptă; Dacă sub torturi voi divulga secretele organizației sau numele colegilor mei, blestemul și sângele lor să cadă nu numai asupra mea, ci și pe tot neamul meu. Dacă voi încălca acest jurământ, pedeapsa lui Dumnezeu și a colegilor mei să mă șteargă de pe fața pământului ca trădător ticălos, iar numele meu să fie batjocorit în veac. Moarte ocupanților bolșevici și trădătorilor de neam!”.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus