Interviu

Dumitru Braghiş: Liderii AIE au împărţit funcţii care nu le aparţineau

– Consider şi acum că URSS putea fi reformată astfel, încât să nu avem pierderile economice enorme pe care le-am suportat în aceşti ani şi să nu ajungem la situaţia când o treime din populaţia RM e plecată peste hotare. Pe atunci majoritatea republicilor unionale îşi doreau mai multă independenţă, libertate, democraţie şi o dezvoltare mai aprofundată a culturii şi intereselor naţionale, de care – să recunoaştem – în URSS nu se ţinea cont. Aceste lucruri puteau fi rezolvate, punând în prim-plan dezvoltarea economică. Am fi putut să preluăm exemplul Chinei care, având un sistem similar celui sovietic, fusese reformată.

„URSS putea fi reformată”

– Vreţi să spuneţi că independenţa RM a fost o greşeală?
– Nu. Dar în august 1991 era deja pregătit un nou acord de asociere a republicilor unionale pe principii de confederaţie. Adică, era vorba de state independente şi o bună parte din ceea ce numim azi independenţă putea fi obţinută şi în cadrul acelui acord. Trebuia de găsit o nouă formă de menţinere parţială sau de lichidare graduală a relaţiei strânse dintre aceste republici. Un prim mecanism a fost crearea CSI. Însă tragedia CSI e că nu s-a restructurat în timp, fiind, în forma în care există astăzi, un organism mai mult mort… Dar am impresia că acum vorbim mai mult teoretic decât practic. Ce sens are să discutăm ce avea să fie, dacă nu a fost?

– Atunci când prezidiul Parlamentului RM a interzis activitatea partidului comunist, v-aţi întristat?
– Nu s-a întâmplat nimic extraordinar, pentru că acest lucru era o tradiţie în republicile URSS. Eu mă aflam atunci la Moscova, unde aveam foarte mult de lucru. În toamna lui 1991, am avut un congres extraordinar, la care am decis desfiinţarea comsomolului şi crearea unor noi organizaţi de tineret în republicile unionale. Am fost unul dintre membrii consiliului de coordonare al acestui proces şi rezolvam, la nivel central, inclusiv problemele de proprietate a comsomulului.

– Ce organizaţie s-a format în RM şi ce patrimoniu i-a revenit acesteia?
– Dacă nu greşesc, se numea Uniunea Tineretului, care foarte repede a şi dispărut, iar patrimoniul a fost naţionalizat. Este vorba despre tabăra de odihnă de la Ghidighici, transmisă Ministerului Tineretului şi apoi privatizată; Centrul Tineretului „Gagarin”, care în prezent e aproape distrus; Centrul Tineretului de la Ciocana, unde astăzi se află Teatrul de păpuşi „Guguţă”. Mai existau câteva clădiri ale comitetelor raionale ale comsomolului, dar nu ştiu care e soarta lor.

„BM şi FMI au vrut să distrugă potenţialul economic sovietic”

– Şi dacă, totuşi, ne-am declarat independenţa, care credeţi că sunt cele mai mari greşeli comise în RM în ultimii 20 de ani?
– Prima mare greşeală este lipsa unei concepţii de stabilitate a statului RM. La noi, fiecare parlament, guvern, preşedinte şi-a implementat propria viziune a independenţei, în loc să dea dovadă de continuitate. Fie că au fost dependenţi, că au avut interese de grup sau personale, fiecare îşi găsea scuzele de rigoare pentru a proceda în acest mod. Fiind prim-ministru, eram rugat să nu vorbesc despre continuitate în activitatea guvernului, ci, dimpotrivă, să-mi critic predecesorii… A doua greşeală este lipsa unei concepţii economice şi de securitate a statului. Am încercat să vorbesc la o emisiune despre aceasta şi mi-au sărit în cap: „Ai nostalgie faţă de URSS!”. Dar nu e nostalgie, ci o apreciere reală şi obiectivă a situaţiei. În condiţiile când avem marea problemă a exodului, când economia ne este distrusă, când suntem dependenţi de importul resurselor energetice, când nu avem o concepţie de promovare a exporturilor reale din RM, depăşirea acestor probleme trebuie să stea la baza activităţii oricărui guvern. O altă greşeală principială a fost modelul de privatizare ales de RM – model care, să nu uităm, a fost promovat de Banca Mondială, FMI şi guvernele statelor donatoare.

– Ce interes ar fi putut să aibă aceste instituţii, propunându-ne modelul respectiv? Sau să admitem că a fost un experiment?
– Cred că este o altă explicaţie mult mai simplă. După mine, din frică faţă de o eventuală restabilire a URSS, cei care au promovat modelul au urmărit să distrugă un potenţial economic enorm şi să-şi creeze pieţe de desfacere pentru mărfurile lor. Am încercat şi eu să vin cu propuneri pentru a depăşi unele situaţii dezastruoase în care ne-am pomenit, dar nu am fost auzit.

– Prima propunere a dvs. care a pus pe jar mass-media a fost cea despre „încălzirea republicii cu tizic”…
– Am propus să revenim la folosirea energiei regenerabile eoliene, a biomasei, a biogazului, însă Măria Sa presa m-a luat în furcă: „Braghiş vrea să încălzească ţara cu tizic”. Dar cum astăzi unele şcoli sunt încălzite cu paie şi este mult mai eficient ca preţ? De ce apar în RM diferite staţii care produc biologic resursele energetice? De ce se discută tot mai mult despre energia eoliană şi solară, iar în 2001 toţi se revoltau? Din simplul motiv că guvernul Braghiş nu reprezenta nicio formaţiune politică şi toate partidele din legislativul de atunci au declarat că nu poartă responsabilitate faţă de acest guvern. Şi pentru că presa era dependentă de partidele politice. În 2000, când am propus jurnaliştilor să pornim o acţiune de publicitate socială contra consumului de alcool, droguri şi a fumatului, toţi m-au acuzat că vreau să-mi fac reclamă. Şi ce-am câştigat?

„Nu i-am lăsat lui Tarlev restanţe la pensii şi salarii”

– La fel de corectă a fost şi propunerea dvs. despre impozitarea muzicanţilor, în condiţiile în care oamenii noştri de cultură nu au fost susţinuţi de niciun guvern?
– Cântăreţi cu renume mondial au avut probleme serioase pentru că nu plăteau impozitele. De ce moldovenii care au venituri suplimentare şi care se plâng că statul nu acordă unele servicii refuză să contribuie la soluţionarea problemelor? Şi atunci toţi m-au luat în râs, dar până la urmă am pierdut cu toţii. Oamenii de cultură nu sunt susţinuţi pentru că nu există resurse financiare suficiente. Când am devenit prim-ministru, erau datorii la pensii de şase luni. Trebuia să mă gândesc la proiecte artistice ori să-mi bat capul cum să reduc din datoriile salariale ale aceloraşi actori?

– Succesorul dvs., Vasile Tarlev, spune că numai el a reuşit să dea pensiile şi salariile la timp şi doar în bani. I-aţi lăsat mari restanţe la acest capitol?
– Achitarea pensiilor şi salariilor în bani, în loc de bunuri, a început-o dl Sturza şi am terminat-o noi. Am achitat doar o parte din datoriile istorice în bunuri. Dar restanţe la pensii şi salarii precis că nu i-am lăsat lui Tarlev. Mă refer la datoriile Bugetului de stat, căci existau şi restanţe faţă de cei care îşi primeau leafa la nivel de primărie sau de consiliu raional. Când eram premier, lumea organiza proteste, la care se cereau majorări urgente la salarii şi pensii. Tocmai peste vreo doi ani, privind nişte înregistrări video de la acele acţiuni, am observat că în mulţime erau şi deputaţi comunişti, care votaseră pentru guvernul Braghiş. Nu este nimic rău în aceasta, dar mă bucur că n-am căzut pradă şi le-am explicat protestatarilor că vom efectua majorări doar de la 1 ianuarie 2001, când vom achita toate restanţele.

„Petroliştii au vrut să mă cumpere cu 200 mii dolari”

– Devenind premier, peste câteva săptămâni aţi declarat că MAI protejează comerţul ilicit de ţigări. Ştiaţi şi cine dirija această „afacere”?
– Declar şi acum că o bună parte din comerţul RM este protejat de structurile de forţă. Întrebaţi-i pe cei de la MAI, de la CCCEC, că ei ştiu.

– Vi s-a propus vreodată mită?
– Reprezentanţii petroliştilor mi-au adus 200 mii dolari ca să execut o lege absolut neconstituţională, după mine. Legea fusese aprobată în ultima noapte a parlamentului agrarian şi prevedea că importul de petrol în RM poate fi efectuat fără achitarea TVA şi a accizelor. Până atunci, ei au încercat să mă convingă să accept acest lucru prin diferiţi deputaţi, prieteni şi rude. Într-o zi, a intrat o persoană la mine în birou şi a lăsat pe un scaun o geantă. Aflasem mai târziu că acolo erau banii. Am discutat vreo 40 de minute şi a fost o discuţie foarte interesantă. Eram pregătit să refuz, dar voiam să aflu mai multă informaţie. La urmă, omul şi-a luat geanta şi s-a dus. Mai apoi am aflat că toţi petroliştii se adunaseră şi aşteptau rezultatul discuţiei cu Braghiş. Nu mă întrebaţi cine, repet încă o dată – toţi! Norocul meu că pe atunci nu se prea adresau la CEDO, fiindcă ei aveau dreptate, datorită agrarienilor… Dar dacă executam legea, pierdeam într-o noapte aproape o jumătate din bugetul lunar. Căci, peste o treime din veniturile la buget veneau de la produsele petroliere…

„M-a ajutat mult critica dură din partea presei”

– Ion Sturza presupune că Petru Lucinschi, dorind să-i compromită imaginea, a rugat „Gazprom” să sisteze livrările de gaz către RM, deşi guvernul său achitase o mare parte din datorii. În consecinţă, nevoia aţi fi tras-o dvs., pentru că livrările au fost sistate în timpul guvernului Braghiş. Ce ştiţi despre aceasta?
– Într-adevăr, guvernul Sturza a achitat o parte din datoriile faţă de „Gazprom”. Însă sistarea livrărilor de gaze naturale, de la începutul anului 2000, trebuie privită din alt punct de vedere. Nu exclud că dl Sturza cunoaşte nişte fapte care confirmă acest lucru, deşi nu-mi vine să cred. Mai degrabă, aceasta a fost o consecinţă a summitului de la Istanbul, care a obligat Rusia să-şi retragă armata a 14-a din Transnistria. Fiţi de acord că dl Lucinschi reuşea să-şi revadă doleanţa, dacă aceasta a existat, în trei sau patru luni după demisia guvernului Sturza.

– Cum aţi reuşit să obţineţi încrederea parlamentului în situaţia politică precară din anul 2000 când, după demiterea guvernului Sturza, au fost propuşi doi premieri, Bobuţac şi Voronin, care nu au întrunit numărul necesar de voturi ale deputaţilor?
– Cred că am ajuns premier pentru că nimeni nu voia să-şi asume responsabilitatea faţă de acel guvern şi pentru că toţi înţelegeau în ce situaţie dificilă ne aflam. Singura persoană care şi-a asumat răspunderea pentru noi a fost preşedintele Lucinschi. Pot spune cu toată certitudinea că majoritatea parlamentarilor acceptau guvernul Braghiş ca pe unul provizoriu, deoarece, pentru primăvara lui 2000, se preconizau anticipate. Anume prin faptul că am muncit şi am achitat datoriile, am stricat planurile celor care pregăteau aceste alegeri. Mai mult, dacă nu alegeau guvernul Braghiş, parlamentul urma să fie dizolvat. Şi în guvernul propus de Bobuţac, şi în cel propus de Voronin eu figuram ca vicepremier, responsabil de problemele economice. Adică, n-am fost o apariţie neaşteptată. Mă bucur că guvernul, cu excepţia câtorva membri, a lucrat sută la sută nu cu liderii partidelor politice, ci direct cu premierul. Iar între membrii cabinetului se formase o conlucrare sănătoasă. M-a ajutat foarte mult şi critica destul de dură din partea presei. Sâmbătă, dacă plecam la vila din Holercani, aveam pregătite două-trei torbe de ziare. Le citeam atent şi mă gândeam cum trebuie de rezolvat problemele.

– Predecesorii dvs., Ion Ciubuc şi Ion Sturza, spun că, în cabinetele lor, funcţiile erau împărţite pe bază de algoritm. Cum a fost format guvernul Braghiş?
– Bineînţeles, au fost unele condiţionări, dar majoritatea funcţiilor nu mi-au fost propuse de partide. Atunci toţi aşteptau alegerile şi se temeau să-şi delege miniştri în guvern. Am format echipa în conlucrare cu dl Lucinschi. Oricum, le sunt recunoscător partidelor din parlament pentru că m-au susţinut. Am fost ales premier şi cu voturile comuniştilor, dar, când ei refuzau să voteze unele legi, interveneau alte partide, care tacit, cu mai multă sau mai puţină dorinţă, susţineau guvernul. Din acest punct de vedere, parlamentul-2000 a demonstrat maturitate politică.

„Dl Sturza şi-a dat demisia, ca să-şi menţină ratingul…”

– De ce a fost demis guvernul Sturza?
– Guvernul Sturza n-a fost demis. Dl Sturza şi-a declarat personal demisia şi parlamentul a votat-o în baza cererii sale. Îmi pare că aşa a fost.

– Ba nu, greşiţi. Sturza a fost demis prin moţiune de cenzură. Cine era interesat de căderea acelui guvern?
– Este o singură modalitate: scrii cerere şi parlamentul îţi acceptă demisia. Nu cred că cineva era interesat de demisia dlui Sturza. Din câte ştiu, şi dl Diacov, şi dl Voronin îşi doreau ca guvernul Sturza să rămână. Unii voiau să-şi promoveze interesele de partid, alţii credeau că va urma un declin economic mai mare şi ei vor avea de câştigat. Important e că guvernul şi-a depus demisia. Dl Sturza era atunci în creştere şi cred că şi-a dat demisia ca să-şi menţină ratingul. Deja la următoarele alegeri parlamentare, echipa dlui Sturza ocupa primele poziţii pe lista Partidului Democrat.

– Totuşi, Sturza a fost demis, nu şi-a dat demisia. Dar dacă e aşa cum spuneţi, de ce nimeni nu l-a convins să aştepte până la summitul UE de la Helsinki, când, se spune, Europa era dispusă să ne accepte ca ţară pasibilă pentru eurointegrare?
– Din discuţiile pe care le-am avut la Bruxelles, vă declar cu toată responsabilitatea că nu avea RM să intre în valul de aderare cu România şi Bulgaria. Numiţi-mi un singur motiv pentru care UE s-ar certa cu Rusia din cauza RM. La noi piaţă de desfacere nu-i, potenţial economic nu-i. Care putea să fie interesul UE? Sunt foarte multe speculaţii care continuă să răsune în RM la capitolul respectiv. Dar eu sunt ferm convins că nu exista atunci nicio şansă, oricât de mică, pentru RM… Mai mult, în Acordul de Parteneriat şi Cooperare RM-UE, semnat în 1994, se stipula că una din condiţiile cele mai importante pentru RM era aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului, la care am aderat abia în 2001…

„Dl Voronin a promis la Moscova că voi rămâne premier”

– Cine a fost cel mai interesat de reforma constituţională din 2000, cu privire la alegerea preşedintelui RM de către parlament?
– Reformă trebuia făcută, dar integral. Trebuia să alegem clar între republică prezidenţială şi parlamentară, dar la noi intenţionat s-a lăsat totul baltă. Cred că aceasta s-a întâmplat pentru că mai mulţi actori politici, inclusiv dl Voronin, nu erau de acord cu propunerea dlui Lucinschi despre transformarea RM în republică prezidenţială. Pe atunci, într-o discuţie cu dl Diacov şi dl Voronin, am insistat să alegem una din două. Aşa cum republica parlamentară presupune întărirea serioasă a funcţiilor prim-ministrului, ca să nu fie vorba că Braghiş îşi trage plapuma, am propus ca modificările în Constituţie să nu intre în vigoare imediat, dar după alegerile parlamentare. Fireşte că nimeni nu a acceptat, căci nimeni nu era interesat în delimitarea corectă a atribuţiilor preşedintelui şi premierului. Cred că mulţi dintre cei care au aprobat modificarea Constituţiei se vedeau preşedinţi ai RM. Mulţi, nu numai Voronin! De aceea, cred că s-a făcut intenţionat. Şi ce fel de republică parlamentară suntem noi astăzi, dacă preşedintele are dreptul să demită parlamentul – atribuţie ce ar trebui să-i revină Curţii Constituţionale? Ce fel de republică parlamentară e aceasta, în care nu parlamentul, dar preşedintele propune guvernul? Şi ce fel de Consiliu Suprem de Securitate, sub conducerea preşedintelui, avem într-o ţară parlamentară?

– În 2001, Voronin v-a propus să rămâneţi premier?
– El a promis la Moscova că eu voi rămâne în funcţie, dar nu mi-a propus. Ce-i drept, fusesem invitat de către dl Diacov şi dl Voronin care, într-o discuţie prietenească, mi-au propus să lucrez cu guvernul şi să nu particip la alegerile din 2001, promiţându-mi, în schimb, că voi rămâne premier. Dar am refuzat.

„Plătim gazul mai scump din contul unei datorii achitate demult”

– Circa zece ani, moldovenii au plătit 40% din preţul paşapoartelor firmei „Seabeco”, fiind jefuiţi de milioane. Acest lucru este confirmat şi de un control al Gărzii Financiare. Alţi premieri, întrebaţi de ce au permis acest lucru, ne-au spus că n-au ştiut… Dvs. aţi ştiut?
– Eram deputat, când primisem informaţia că RM achitase toate datoriile faţă de „Seabeco”. De aceea, am solicitat reducerea preţului la paşapoarte. Dar n-am fost auzit. Nu vreau să-l îndreptăţesc pe dl Birştein, dar cred că greşeala a fost comisă la început, în contractul iniţial, deoarece actele semnate ulterior sunt rezultatul primului document. Dar spuneţi-mi, vă rog, de ce până astăzi fiecare dintre noi plăteşte câte patru dolari pentru o mie de metri cubi de gaze – chipurile, în contul unei datorii care în realitate a fost achitată demult? Pentru că astfel vin bani suplimentari în buget. Şi ce guvern o să accepte să-şi diminueze veniturile?!. Sau, dacă investeşti în construcţia unei fabrici, după ce îţi vei recupera cheltuielile, o vei distruge sau vei încerca să mai aduni bani? Aşa a vrut şi dl Birştein, să mai câştige un ban.

– Şi este normal ca RM să accepte ca dl Birştein să mai ia bani din buzunarele săracilor şi ale flămânzilor?
– Să nu încurcăm acţiunile statului cu interesul unui agent economic, care investeşte, ca să câştige. Noi trebuie să ne învinuim pe noi, pe cei care au semnat documentele respective. Dar pentru aceasta, trebuie să studiem atent documentele.

„Doi îs mai mari, sunt şi mai mititei”

– Altă declaraţie a dvs. care a scandalizat opinia publică este cea cu privire la darea în arendă a Transnistriei. Sunteţi şi acum de aceeaşi părere?
– Atunci toată lumea m-a acuzat că am făcut propunerea respectivă la rugămintea Moscovei. Însă noi, în 2009, am trimis oficial documentul la ambasadă, fără să urmeze vreo reacţie. Propuneam ca RM să primească o sumă de bani considerabilă pentru arendarea regiunii transnistrene pe termen de 25 de ani. În acel act, erau incluse unele momente foarte importante, care astăzi pot fi spuse pe şleau. Una din condiţii era că legislaţia RM să fie valabilă şi în Transnistria. Se prevedeau investiţii în economie şi alte condiţii de dezvoltare economică. Dar azi ce avem?!. Mai mult, eu am fost unul dintre primii care am spus că soluţia pentru problema transnistreană e federalizarea. La început părerile s-au împărţit, apoi mi-au sărit în cap, pentru ca astăzi aceasta să fie singura soluţie propusă şi acceptată de comunitatea internaţională.

– Cum poate fi soluţionată criza politică actuală din RM? Şi ce şanse de supravieţuire mai are AIE?
– La întrebarea asta să răspundă Dumnezeu şi astrologii. La baza crizei stă faptul că liderii AIE au împărţit funcţii care nu le aparţineau, pentru care nu aveau capacitatea de a asigura voturi. Mă refer la funcţia de preşedinte al RM. Asta este greşeala cea mai mare. În opinia mea, singura soluţie pentru deblocarea situaţiei, care trebuie acceptată şi de PCRM, şi de AIE, este cea pe care am propus-o în 2000. Parlamentul să modifice Constituţia nu doar în ce priveşte alegerea şefului statului, dar şi în privinţa statutului de mai departe al RM, iar modificările să intre în vigoare după următoarele alegeri parlamentare. Nu cred într-o presupusă coaliţie PLDM-PCRM. Reprezentanţi ai ambelor partide mi-au spus că nici ei nu cred în aşa ceva.

– Adică, vom avea anticipate?
– S-ar putea ca parlamentul ăsta să activeze şi patru ani. Nu fac pronosticuri.

– Dar la mijlocul conflictului din AIE stau interesele celor doi…
– Nu-s numai doi, îs mai mulţi, cred. Doi îs mai mari, sunt şi mai mititei…

Răspunsul lui Dumitru Braghiş la întrebarea predecesorului său, Ion Sturza: „Am considerat şi consider că aveţi un potenţial mare şi o experienţă politică şi de alt gen. Dispariţia dvs. de pe scena politică sau publică mă face să gândesc că aţi cedat. Este aşa sau nu?”.
– Mă bucur că aveţi o părere pozitivă despre mine. Nu cred că am dispărut din viaţa politică. Dacă astăzi nu sunt în parlament şi n-am vreo funcţie în stat, înseamnă că experienţa, cunoştinţele şi posibilităţile mele nu trebuie astăzi nici unui partid, nici unei personalităţi din RM. Rămâne să mai aşteptăm. Cred că timpurile se vor schimba.

Întrebarea lui Dumitru Braghiş pentru succesorul său, Vasile Tarlev: „De care din deciziile aprobate în cei şapte ani de guvernare regretaţi cel mai mult?” 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *