Timpul.md

Actualitate 1 Noiembrie 2019 | 09:10

După împărțirea Siriei americanii rămân cu petrolul, rușii cu iluzia puterii

 

„Potrivit cu ideile sale despre ordinea mondială, Moscova este implicată activ în schimbarea politicii internaționale, transformând-o constant într-un fel de Jurassic Park. Legea și valorile sunt aruncate la gunoi ca prostii nesemnificative sau manifestare a ipocriziei liberale. Forța brută este valorizata … Dar iata necaz , în această lume, Kremlinul este departe de a fi cel mai puternic și mai fioros dinozaur. Și pierde teren”, scrie redactorul-șef al Daily Journal, Alexander Golts.

Autorul aminteste ca, săptămâna trecută, s-a dovedit că visele lui Putin și a anturajului său despre esența ordinii mondiale au devenit realitate. S-a organizat summit-ul ”Rusia-Africa”, în timpul căruia peste cincizeci dintre liderii continentului negru (printre care existau câțiva canibali reali) l-au informat cu fericire pe marele lider rus despre anti-americanismul lor, au aplaudat stregerea datoriilor vechi și și-au frecat mâinile de satisfactie în așteptarea unor noi împrumuturi nerambursabile.

Iar pe 22 octombrie, la Sochi, au avut loc discuții care au durat șase ore între liderii turc si rus. În urma acestora, Putin și Erdogan au împărțit nord-estul Siriei. Președintele turc, ale cărui trupe nu au fost invitate în Siria, a obtinut dreptul de a crea o zonă tampon de 30 de kilometri pe teritoriul statului vecin. În același timp, Rusia (și odată cu aceasta regimul Assad) a obținut controlul mai multor puncte strategice importante. Conform acordurilor încheiate în absenta kurzilor, acesti adin urma trebuie să-și retragă fortele din zona de 30 de kilometri. Acordul va fi asigurat prin patrularea unităților poliției militare ruse, un batalion al careia a fost recrutat în grabă în Cecenia și transferat în Siria.

S-ar părea că iata, avem o dovadă reală că lumea este dominată de Realpolitik-ul de secol XIX și prima jumătate a secolului XX. Iata noua întruchipare vie a „Yalta 2”, când marii jucătorii traseaza noi granițe și stabilesc reguli pentru „cei mici”. Cu toate acestea, a trecut doar o săptămână și s-a dovedit că: Kremlinul nu are influența necesara asupra participanților la proce. Kurzii nu sunt deloc dispusi să accepte condițiile negociata in lipsa lor. Agenția de presă kurda NPA scrie că „comandantul șef al Fortelor Democrate Siriene (FDS), Ferhat Abdi Shahin, cunoscut și drept Mazlum Abdi, nu a acceptat termenii memorandumului ruso-turc provind nord-estul Siriei”. Consiliul executiv al Asociației Comunitatilor din Kurdistan (ACK) a emis o declarație în care sustine că „kurzii și alte popoare care trăiesc în nord-estul Siriei nu sunt de acord să-i vadă pe ocupanții turci sa controleze nici macar o mica parte a țării lor si ca militarii turci să patruleze frontiera impreuna cu armata rusă”.

Întrebarea este ce a negociat atunci generalul Abdi cu conducerea militara rusa?

Ankara a răspuns imediat. Erdogan a promis că va începe o nouă operațiune în Siria împotriva formațiunilor kurde dacă Moscova nu îndeplinește condițiile acordurilor de la Sochi. Drept urmare, fortele armate ruse au ajuns in situatia de a asigura securitatea într-o zonă în care părțile în război nu vor înceta să lupte. Fără îndoială, fiecare dintre părți va acuza armata rusă pentru orice încalcare a acordurilor.

Și în sfârșit, principalul lucru. Donald Trump și-a schimbat brusc abordarea față de situație. Toate aceste jocuri ruso-turce geopolitice din „Yalta 2” s-au bazat pe un factor, care ne aminteste de vechea zicala cu ”stapanul plecat de acasa” si ”soarecii pe masa”. Operațiunea militară turcă din nord-estul Siriei și acordul care a urmat cu Rusia s-au bazat pe promisiunea președintelui american de a-și retrage trupele din zona în litigiu. Și, brusc, același Trump anunta că a dat ordine militarilor americani sa protejeze câmpurile petroliere din zona. Și din nou, în logica Realpolitik, care impresionează atât de mult Kremlinul: „Au luat țițeiul”.

Problema petrolului a devenit, de asemenea, una dintre chestiunile cheie ridicata de Donald Trump în cadrul unei conferințe de presă despre distrugerea liderului ISIS al-Baghdadi. El a amintit că, chiar și în timpul invaziei americane în Irak, în 2003, a cerut autorităților să confiste câmpurile petroliere drept recompensa pentru cheltuielile de război.

Intenția președintelui american de a „proteja” petrolul sirian l-a facut pe purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konasenkov, sa vorbeasca deschis despre „banditism de stat”.

Astfel, ca urmare a ”minunatei” împartiri a Siriei, Moscova a primit plăcerea dubioasă de a sta ”scut” între turci și kurzi, gata să se încleșteze din nou într-o lupta pe viata si moarte, iar Washingtonul – petrolul sirian.

Si Bismarck si Stalin ar fi râs cu gura pana la urechi aflând despre realizările lui Vladimir Putin în sfera realpolitikului … „

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus