Timpul.md

Actualitate 19 Aprilie 2018 | 12:00

După „marea curățenie” a Silviei Radu, Primăria capitalei s-a ales cu personal nou

Pe parcursul lunii aprilie au fost operate mai multe modificări în structura de personal a Primăriei municipiului Chișinău. Astfel, la șefia mai multor direcții municipale au fost numiți șefi noi, iar în alte cazuri au fost numiți șefi interimari, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al instituției se menționează că începând cu data de 4 aprilie, Olga Ursu a fost desemnată în funcția de șef al Direcției generale finanțe, ca urmare a câștigării concursului organizat în acest sens. Din 5 aprilie, în funcția de șef al Direcției autorizare și disciplină în construcții, de asemenea în urma concursului public, a fost numit Oleg Maevschi.

Din data de 10 aprilie, în funcția de șef interimar al întreprinderii municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” a fost numit Serghei Carp. În același timp, din 6 aprilie în funcția de director interimar al Parcului Urban de Autobuze este numit Vitalie Copaci. Ambele persoane asigură interimatul funcției până la organizarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante.

De asemenea, până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției publice vacante, Rodica Guțu va asigura interimatul funcției de șef al Direcției generale educație, tineret și sport, iar Viorica Negrei a revenit în funcția deținută anterior, de șef adjunct al Direcției.

Din 11 aprilie și până la desemnarea câștigătorului concursului pentru ocuparea funcției de șef al Direcției generale locativ-comunale și amenajare, interimatul urmează să fie asigurat de către Ghenadie Dubița. Primăria capitalei menționează că Petru Gontea și-a prezentat demisia din funcția deținută în cadrul Direcției.

În același timp, Lucia Caciuc a fost detașată în funcția de șef interimar al Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției publice vacante.

Şeful Direcției pentru colectarea impozitelor și taxelor locale, Gheorghe Gasnaș, a fost eliberat din funcție, în legătură cu transferarea sa în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, iar Cristina Vizitiu a fost numită în funcția de șef adjunct al Direcției respective. Din 11 aprilie, interimatul funcției de pretor al sectorului Ciocana este asigurat de Sinilga Școlnic, pentru o perioadă de două luni. Iar din 13 aprilie, Ana Culev a fost eliberată din funcția de șef al Direcției cultură.

Sursa: ipn.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus