Timpul.md

Istorie 23 Noiembrie 2017 | 08:21

Duşmanul personal al Kremlinului (II) Nepotul lui Fănase Magari a lucrat în miliţia sovietică, schimbându-şi numele în Izvoreanu

Un ecou al eroismului manifestat de Fănase Magari și camarazii săi după executarea fostului primar sovietic din Recea, Vasile Cheptene, răsună până astăzi, în plin secol XXI. Ne putem chiar atinge de el, dacă vizităm parcul central din Strășeni. Acolo, la capătul aleii centrale, se află un mormânt rătăcit şi uitat de toţi. Este locul de veci al locotenentului inferior al KGB-ului, Leonid Şevcenco, decedat în urma unei ciocniri în timpul nopţi cu Armata din Pădure.

Mortul unei nopți de primăvară

În toamna lui 1950, ostaşii Armatei au hotărât să-şi sisteze acțiunile de luptă pe timpul sezonului rece, mutându-se cu traiul în casele conspirative. Odată cu venirea primăverii, Fănase și camarazii săi s-au adunat la casa conspirativă a Lisavetei Donică din Recea. Femeia trăia împreună cu feciorul său, Dumitru, în vârstă de 17 ani, la marginea satului, spre Tătărești, lângă moara de vânt. Partizanii puteau veni aici cu mai puţine riscuri de a fi lătrați de toți câinii satului.

Astfel, la 6 aprilie 1951, Fănase Magari, Filip Magari și Gavril Andronache s-au întâlnit pentru a discuta planul acțiunilor în noul sezon de luptă. Era o zi ploioasă și, din cauza drumurilor desfundate, au rămas să înnopteze în casa Lisavetei. Vremea nefavorabilă n-a constituit însă un obstacol și pentru KGB, care încă din iarnă luase casa respectivă sub supraveghere. Prin urmare, în acea seară, la Recea a sosit pe ascuns un pluton de securiști, în frunte cu colonelul Jeglov, trimis de la Moscova pentru a „dezrădăcina banditismul naționalist (românesc) din RSSM”. Erau vreo 15 securiști înarmați, inclusiv cu cinci pistoale-mitralieră, având și câini, care au înconjurat imediat casa Lisavetei.

Luptătorii, având asupra lor doar arme uşoare (carabine cu ţeava retezată și pistoale), dar fiind susţinuţi de gospodina casei şi de feciorul acesteia, au ţinut piept, toată noaptea, atacului kaghebiștilor. În momentul unei ezitări a acestora, Fănase și Gavril s-au strecurat afară și s-au făcut nevăzuți. Gavril a fost rănit la un picior, iar securiştii s-au ales cu un mort şi doi răniţi. Mortul era locotenentul Șevcenco, sosit din regiunea Saratov, Rusia, și al cărui mormânt se află în parcul din Strășeni.


Planul gospodăriei Lisavetei Donica, unde, la 7 aprilie 1951, a avut loc ciocnirea sângeroasă dintre luptătorii lui Fănase Magari și kaghebiştii în frunte cu Jeglov. Documentul este din arhiva SIS. Cercul roşu marchează locul unde partizanii l-au doborât pe Şevcenco.

100 000 de ruble pentru „capul” lui Fănase și Gavril


Cu mortul în casă, securiștii și-au jurat să-l pedepsească cu orice preț pe Fănase Magari, intensificându-și acțiunile armate în zona codrilor, între localitățile Orhei, Strășeni și Bravicea. Mișcările KGB-ului, în acest sens, au fost luate sub controlul direct al Moscovei, care au pus pe același cântar rezistența armată a basarabenilor cu „frații pădurii” din Lituania și „banderoviștii” din Ucraina. Astfel, în scurt timp, Jeglov a primit întăriri, Fănase și Gavril devenind unii dintre cei mai căutați dușmani ai puterii sovietice la acea vreme. Pentru „capul” celor doi, securitatea a anunțat o recompensă enormă, de până la o sută de mii de ruble.

Pe lângă „pieptănarea” pădurilor și a câmpurilor cu ajutorul unităților militare, securiștii au dislocat spioni sub acoperire, care încercau să se infiltreze în armata lui Fănase. Unul dintre aceștia era agentul Ștefan R., care a devenit apoi un cunoscut fotograf la Strășeni. Deghizat în straie ponosite de călugăr, povestind că a suferit în urma ocupației sovietice, acesta cutreiera zile în șir prin zonele de acțiune a partizanilor. Faptul că uneori înnopta la cumnatul său din Tătărești l-a costat deconspirarea. L-au prins tătărăștenii din Armata din Pădure și l-au predat lui Fănase. După ce a primit o lecție de morală, Ștefan R. a fost eliberat și mulți ani după aceasta a lucrat la un studio foto din Strășeni. Se spune că, după întâlnirea cu Fănase, Ștefan s-a transformat deja în agent al Armatei din Pădure printre securiști.

În altă ordine de idei, numele lui Fănase Magari a intrat în lucrările de propagandă bolșevică, ca exemplu al „rezistenței dușmanului de clasă împotriva colectivizării și mersului victorios spre comunism”. A excelat în această privință istoricul sovietic Mihail Sîtnic, fost decan al Facultății de Istorie a Universității de Stat din Chișinău, care scria despre Fănase ca despre un erou negativ al orânduirii socialiste. Chiar și în înaltele foruri unionale din Moscova, se cerea lichidarea „banditului” Fănase, ca „element antagonist de clasă”.

Cadavrul său a fost batjocorit trei zile

În cele din urmă, eroul nostru a căzut pe câmpul de luptă, cu arma în mâini, în seara zilei de 25 septembrie 1951, aflându-se la marginea satului Recea, dinspre Larga, într-o încăierare cu un grup de kaghebiști. După ce trupul său a fost ciopârțit de gloanțe, i-au găsit în raniță peste 60 de cartușe și un caiet cu noi planuri de luptă. Modul, în care Fănase a nimerit în ambuscadă, constituie un subiect de discuție prin părțile acelea până în prezent. Unii spun că l-ar fi turnat nepotul său, Grigore Iovu, și el membru al Armatei din Pădure, după ce a fost maltratat la KBG. Acesta era și cumnatul lui Tudor Barbăroșie, președintele colhozului din Recea, care primea mereu amenințări de la partizani și voia să scape de ei. Am discutat şi eu cu Barbăroşie, pe când era în viaţă. El şi-a negat implicarea în asasinarea lui Fănase, dând de înțeles că Grigore Iovu s-ar face vinovat de cele întâmplate.

După asasinarea sa, Fănase Magari a fost transportat la sediul KGB-ului din Strășeni. Se spune că a fost batjocorit, mort cum era, vreo trei zile la rând, fiind apoi aruncat într-o groapă cu var al acestei odioase instituții. Locul său de înhumare n-a fost localizat nici până astăzi.

Paradox până la capăt…

Ulterior, pe parcursul anilor, pentru a nu se confrunta cu tot felul de probleme din partea autorităţilor sovietice, mai mulți descendenți ai luptătorilor cu numele Magari din Recea s-au văzut nevoiți să-și ascundă identitatea şi să-şi schimbe numele de familie în Păunescu, Zamfirescu, Codreanu, Izvoreanu, Mugureanu sau altfel.

Ion Izvoreanu este nepotul lui Fănase de la fiica mezină, Anastasia. El s-a născut cu numele Magari, pe care şi l-a schimbat fiind student, pentru a reuşi, la sfârșitul anilor ’70, să devină unul dintre lucrătorii importanți ai aparatului MAI al RSSM. Adică, a pătruns în bârlogul instituției care altădată i-a hărțuit înaintașii. A lucrat mai bine de două decenii aici, avându-și biroul chiar alături de arhivele ce ascundeau destinul bunicului Fănase și al celorlalte rude ale sale, supuse dezmățului sovietic. „Trecând zilnic pe lângă ușa durerii, ar fi fost de ajuns o singură dată să mă interesez de rudele mele și m-aș fi descoperit de unde vin…”, mi-a spus odată Ion Izvoreanu.

Acesta a ajuns până la gradul de colonel de poliție, a fost comisar-adjunct al poliției în mun. Chișinău și a condus Departamentul personal al ministerului. La începutul anilor ‘80, subsemnatul, un tânăr al cărui tată a fost prizonier la sovietici, pentru că luptase în armata română, ai cărui bunici și unchi fuseseră deportați în Siberia și cu rude apropiate, refugiate în România, nu ar fi avut nicio șansă să lucreze în MAI-ul sovietic. Însă am avut şi eu norocul să-l întâlnesc pe Ion Izvoreanu, care mi-a făcut dosarul și apoi a avut grijă să-mi fie acordat gradul de ofițer. În felul acesta, el, nepotul eroului Rezistenței armate antisovietice, Fănase Magari, a angajat în legendara miliție a bolșevicilor sute de tineri cu probleme de rudenie…

George MÂRZENCU
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus