Timpul.md

Actualitate 25 Iulie 2020 | 07:47

DW, despre „reanexarea“ Bazilicii Sfânta Sofia: Se iţeşte spectrul unui război distrugător

Ce hram poartă reanexarea catedralei care a constituit mult timp mândria creştinătăţii răsăritene? Din agresivitatea politicii islamist-neo-otomane a liderului turc Erdogan se iţeşte spectrul unui război distrugător.

Însoţită de o monumentală minciună a dictatorului islamist, potrivit căruia Sfânta Sofia ar fi, chipurile, "dintotdeauna a noastră", în incinta principalei biserici a creştinătăţii răsăritene a răsunat şi s-a consumat vineri, 24 iulie, o rugăciune musulmană.

Un tribunal al reislamizatei Turcii a hotărât să i se supună preşedintelui turc Erdogan şi tot mai puţin numerosului său grup de susţinători islamişti şi de extremă dreapta. Curtea a invalidat la 10 iulie actul înţelept al fondatorului Turciei moderne, Kemal Atatürk, care transformase venerabilul lăcaş de cult, cândva creştin, într-un muzeu, după ce, timp de 500 de ani, a rămas ce-i prescrisese să fie belicosul şi sângerosul sultan Mehmet al II-lea, cuceritorul Constantinopolului: o moschee.

Fapta s-a petrecut în tăcerea Rusiei (care şi-a trădat autoproclamata vocaţie de apărătoare a crestinătăţii, afirmând că reconvertirea catedralei-muzeu în moschee e o afacere internă a Turciei) şi în aplauzele presei ultranaţionaliste a reislamizatei Turcii. Nivelata presă din ţara ziariştilor încarceraţi s-a bucurat şi s-a felicitat în legatură cu "dubla pălmuire" a Vestului (creştin). Pe care Ankara l-a provocat şi insultat şi cu nave militare turceşti, expediate "pentru explorări de petrol şi gaze" în proximitatea insulelor greceşti şi parţial retrase, în urma unei intervenţii germane.

O dublă lovitură aplicată Vestului

În ce-o priveşte, lovitura dată bazilicii prin reanexarea ei este ea însăşi dublă. Conştient ca şi Atatürk de valoarea simbolică a edificiului, chiar şi ca muzeu, lui Recep Tayyip Erdogan nu i-a ajuns simpla reconvertire în moschee a unei catedrale. Una, care ar fi trebuit să fie şi să rămână, din capul locului, un sfânt lăcaş de cult creştin. I-a adăugat neruşinata şi brutala instrumentalizare politică.

Încât Sfânta Sofia a devenit, iar, altceva decât a fost în primul ei mileniu de existenţă, când, târnosită spre a sluji ca templu Bizanţului creştin, se spune că l-ar fi determinat pe ctitorul ei, împăratul Iustinian, să se mândrească peste măsură. Văzând somptuosul edificiu finalizat, împăratul, covârşit de fastuoasa clădire, ar fi exclamat trufaş la adresa înţeleptului rege iudeu care clădise Templul ce durase 500 de ani, la Ierusalim: "Solomon, te-am învins".

La reanexarea şi reumilirea ctitoriei lui Iustinian, petrecută sub Erdogan, la o jumătate de mileniu după prima ei convertire în moschee, Muntele Templului din capitala regilor evrei, continuă să bântuie subconştientul unora din actorii politici. Fapt până la un punct firesc. În fond, Cortul Întâlnirii şi Templul construit în baza descrierii lui biblice au constituit arhetipul tuturor bisericilor şi moscheilor.

Obsesiile şi obiectivele lui Erdogan

Deloc de mirare că muntele din centrul oraşului păcii şi construcţiile religioase care l-au împodobit de-a lungul timpului nu-i dau pace nici războinicului preşedinte turc, nici aplaudacilor săi. Într-un puseu de fanatism religios şi într-un acces de delir naţionalist, menit să ralieze întreaga lume islamică în jurul Turciei, sultanul prezidenţial a exclamat că "învierea" (ca moschee) a Sfintei Sofia ar reprezenta primul pas spre "eliberarea moscheii Al Aqsa".

Oare ce-ar zice Erdogan, cel atât de îndrăgostit de cotropirile evului mediu, încât dă semne că le-ar repeta, dacă israelienii şi-ar revizui decizia adoptată la cucerirea, în iunie 1967, a Ierusalimului răsăritean şi a Muntelui Templului? Ce-ar face dacă evreii ar profita de actuala lor putere politică şi militară spre a-i imita pe cavalerii templieri, în vremea stapânirii cărora Al Aqsa se văzuse convertită în palat cruciat şi redenumită "Templul lui Solomon", în timp ce Cupola Stâncii fusese rebotazată "Templul Domnului"? Ce-ar spune, dacă credincioşii mozaici şi-ar edifica pe locul celor două moschei al Treilea Templu? I-a plăcut distrugerea în India a moscheii Babri, în decembrie 1992 de către extremişti hinduşi justificându-şi fapta ca reparare a crimei convertirii în moschee a unui templu hindus?

Dincolo de rara ostilitate şi de virulenţa anti-israeliană şi antisemită a liderului turc, care înţelege, rostind afirmaţia privind ”eliberarea al-Aqsei”, să declare un război cultural nu doar lumii creştine, ci şi Israelului, care controlează Ierusalimul, declaraţia lui Erdogan denotă şi un program politic precis. Semnificativ e, în context, că palma reconvertirii Sfintei Sofia, aplicată nu doar pe obrazul Greciei, ci şi pe-al Uniunii Europene, pe al ideii de stat secular a Turciei moderne, pe al Occidentului şi lumii libere în integralitatea ei, s-a văzut dublată de varii alţi pumni. Aşa de pildă, la nefăcutele militare ale Turciei care încearcă, bunăoară în Libia, să-şi apere agresiv nu doar interesele economice, ci şi să extindă influenţa Frăţiei Musulmane în universul sunit, s-au adăugat bătăile de tobă, surlele şi trâmbiţele incursiunii militare a marinei turceşti în dreptul insulelor elene.

Semnificaţiile zăngănitului de arme şi ale simbolicelor sale victorii

Semnalele lansate de acest zăngănit de arme şi de izbânzile simbolice ale lui Erdogan sunt clare. Agresivitatea şi expansiunea unei Turcii erdoganiste care încearcă să-şi refacă şi imperiul otoman şi poziţia de lider al lumii islamice, distrăgând atenţia de la propriile slăbiciuni şi insuccese, aşa cum economic tot mai anemica Rusie a lui Putin îşi tot reconstituie, pas cu pas, cotropirile sovietice, se vor perpetua. Şi se vor agrava.

Cât timp Occidentul, cu tot cu Uniunea Europeană, refuză să se confrunte cu realitatea din estul Mediteranei, câtă vreme nu-şi abandonează împăciuitorismul şi perdanta politică abulică din ultimele decenii, opunându-i-se net şi dur dictatorului de la Ankara, un război fierbinte cu incalculabile consecinţe va deveni inevitabil.

Ce-ar fi de făcut

Chemate să intervină şi să pună capăt coşmarului ar fi, în primul rând, SUA, care dispun de mijloacele necesare, dar se văd distrase de China şi Rusia. Concomitent, America e pe cale de a se converti ea însăşi, prefacându-se dintr-o democraţie liberală în prada extremiştilor ei de stânga, promotori ai unei catastrofale revoluţii culturale maoiste. E vorba de un nou absolutism, unul încurajat din răsputeri de tiraniile răsăritene, cu tot cu neo-inchiziţia şi neo-iacobinismul lui, care împiedică superputerea să se dezmeticească, să-şi găsească nordul, să-şi refacă unitatea şi să-şi asume inteligent interesele.

În aceste condiţii ar fi fost ora europenilor. Dar preşedintele Franţei invocă, iresponsabil, "moartea cerebrală a NATO", în fapt a SUA, în loc să contribuie la refacerea punţilor transatlantice, atât de dragi marchizului de La Fayette. În răstimp, fregata franceză Le Courbet, din clasa La Fayette, s-a văzut nevoită, acum o lună, să întoarcă pupa spre agresivele nave turceşti care au alungat-o, după ce au împiedicat-o să investigheze un vas suspect de contrabandă cu arme destinate Libiei.

Iar restul Europei? Ştie ce limbaj înţeleg tiranii, dar, ca de obicei, se dă ghiocel. A ignorat decenii la rând reislamizarea Turciei. Continuă acum să-i livreze arme, refuză s-o sancţioneze şi se ascunde cu succes în propria ei nevolnicie şi poltronerie. Sfânta Sofia nu e, pentru vest, un capăt de drum. Noi şi piperate note de plată nu vor întârzia să i se prezinte.

Petre Iancu - Deutsche Welle

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus