Politică

Ei au votat Independenta

Pe 17 aprilie se implinesc doua decenii de la prima sedinta a primului parlament, ales in mod democratic, ai carui deputati au votat Declaratia de Independenta, Drapelul si Stema de Stat ale R. Moldova.

Cu ocazia aniversarii, pe 16 aprilie, la Palatul Republicii va fi organizata o conferinta stiintifico-practica cu genericul „20 de ani de la constituirea primului parlament ales democratic”. Scopul acesteia, a spus ieri, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele Asociatiei obstesti „Parlamentul-90”, Pantelei Sandulachi, este de a antrena partidele politice, societatea civila, institutiile statului, mediul academic si universitar intr-un dialog constructiv despre principalele realizari si insuccese ale deputatilor primului parlament, precum si despre perspectivele parlamentarismului in R. Moldova intru edificarea unei societati democratice, in spiritul valorilor europene.

Presedintele primului parlament, Alexandru Mosanu, a specificat ca istoria primului legislativ aproape ca nu este studiata. Cu prilejul acestei aniversari, a constatat el, se vor activiza toti cei care se intereseaza de istoria noastra recenta, de felul cum Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca, colonie sovietica, s-a transformat in Republica Moldova, stat suveran, independent si democratic. In context, actualul parlament nu este un continuator al sovietelor supreme de candva, ci a primului parlament, care a contribuit la constituirea unui nou stat – R. Moldova. Prin urmare, numerotarea legislaturilor trebuie sa fie infaptuita incepand cu cea a primului parlament. In cadrul conferintei preconizate, a mai spus Alexandru Mosanu, este important sa fie studiat modul in care a evoluat clasa politica din R. Moldova, care erau componentele ei – cate persoane erau din nomenclatura comunista si cate din noii democrati.

Pe marginea subiectului discutat s-au mai pronuntat deputatii primului parlament Petru Munteanu, Anatol ?aranu si Mihai Patras.

Pe 17 aprilie va avea loc sedinta festiva a actualului legislativ in cadrul careia va fi restabilita Declaratia de Independenta a R. Moldova. Ea va fi semnata in original de deputatii primului parlament care au mai ramas in viata.
Amintim ca primul parlament a fost cel care a scos Partidul Comunist al RSSM in afara legii.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *