Cultură

Ei n-au plecat. Ei sunt cu noi!

Duminică, la mormântul lor din Cimitirul Central din strada Armenească din Chişinău a avut loc un parastas şi un praznic de pomenire.

La ora la care am ajuns acolo, era foarte puţină lume. „Nici nu ştim ce se întâmplă cu noi, în special cu intelectualitatea. Aici vin oameni simpli, iar pe scriitori şi cântăreţi niciodată nu i-am văzut la mormântul lor. Nu e de vină sărăcia, mai degrabă, indiferenţa şi invidia. Oare să fie invidiaţi şi după moarte, precum au fost invidiaţi în viaţă?”, ne spune cu durere Eugenia Marin, mama Doinei Aldea-Teodorovici.

De la Piteşti, România, a venit Florin Şandru, reprezentantul Asociaţiei „Doina şi Ion Aldea-Teodorovici”, al cărei preşedinte de onoare a fost regretatul poet Grigore Vieru. „În 1996, am înălţat, în centrul Piteştiului, primul monument de bronz în memoria Doinei şi a lui Ion, care a fost dezvelit în 1997, iar numele lor îl poartă o stradă din oraş. Ei au fost simbolul naţional al României. Nimeni n-a cântat mai bine decât ei pe Dumnezeu, pe Eminescu, Tricolorul şi limba română”, a afirmat Florin Şandru.

La rândul său, cântăreţul de operă Mihai Munteanu ne-a spus că Ion şi Doina au dus pe cealaltă lume mai multe cântece. „Vă daţi seama câtă muzică ar fi scris Ion, dacă ar fi fost în viaţă”, ne-a declarat el.

„E o zi în care mă bucur că ne amintim de ei, de sufletul lor mare. Tocmai de aceea zic că e o zi nu de tristeţe, ci una de drag de ei”, ne-a spus feciorul lor, Cristi Aldea-Teodorovici. Iar Ludmila Scalnâi, preşedinta Asociaţiei Femeilor din Moldova, a continuat: „Ei n-au plecat. Ei sunt cu noi. În calitate de deputată, am votat în primul Parlament democratic Independenţa R. Moldova. Ion şi Doina însă, prin cântecul lor, au făcut pentru ţară mai mult decât toate parlamentele de la 1990 încoace”, a constatat ea.

Tot ieri, la crucea lor de la locul accidentului, Coşereni, Asociaţia Studenţilor basarabeni a organizat o acţiune de comemorare a celor doi mari martiri. Pe 27 octombrie, la Baurci-Moldoveni, Cahul a fost sfinţită o biserică, pe care şi-au dorit-o Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, iar duminică – în Grădina Publică „Ştefan Cel Mare şi Sfânt”, interpreţi de muzică folk au prezentat, în memoria celor doi mari dispăruţi, spectacolul „Cântăreţii Independenţei”.

La 15 noiembrie, la Palatul Naţional va avea loc cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de muzică uşoară „Două inimi gemene”. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *