Timpul.md

Actualitate 7 Iunie 2016 | 09:23

Elicopter SMURD prăbușit: Procurorii au încheiat cercetarea la faţa locului

Procurorii au încheiat cercetarea la faţa locului în cazul elicopterului SMURD de la Iași, care s-a prăbuşit în raionul Cantemir, anunță RADOR.

La locul accidentului au fost şi reprezentanţi ai societăţii la care era asigurată aeronava, precum şi experţi ai producătorului elicopterului, Eurocopter - Germania, a anunţat Parchetul General de la București. Epava a fost transportată la Chişinău şi urmează să fie predată autorităţilor române, împreună cu celelalte obiecte ridicate de la faţa locului.

Sursa citată precizează că a fost dispusă şi efectuarea unei expertize genetice judiciare cu privire la probele biologice ridicate.

Ieri, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a decorat post-mortem pe toți cei patru membri ai echipajului cu „Ordinul Republicii”.
Distincția le-a fost acordată celor 4 salvatori „în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru îndeplinirea ireproșabilă a datoriei de serviciu, precum și pentru curajul, dârzenia și spiritul de sacrificiu manifestate la salvarea de vieți omenești în situații excepționale”.

Amintim că patru salvatori, cetățeni ai României, au decedat joi, 2 iunie, după ce elicopterul SMURD de la Iași, la bordul căruia se aflau, s-a prăbușit. Ce doi piloți și doi medici se îndreptau spre orașul Cahul, pentru a salva o pacientă în vârstă de 64 de ani, dar nu au mai ajuns la destinație. Cauzele oficiale nu au fost deocamdată prezentate, dar martorii accidentului spun că vremea proastă, cu ploaie și ceață ar fi avut un impact major.

Sursa: radiochisinau.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus