Actualitate

Erdogan afirmă că Turcia nu are nimic de discutat cu UE dacă nu sunt deschise noi capitole de negociere

Declarațiile președintelui turc survin după ce comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri în vederea extinderii UE, Jahannes Hahn, a declarat pentru Reuters că Turcia a întors spatele aderării.

”De acum înainte nu există nicio altă opțiune decât deschiderea capitolelor pe care nu le-ați deschis încă. Dacă nu le deschideți, atunci la revedere”, a declarat Erdogan în cadrul unei ceremonii prilejuite de revenirea sa în Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), aflat la putere în Turcia.

După ani întregi de blocaj în demersurile pentru aderarea Turciei la blocul comunitar, guvernele din Uniunea Europeană afirmă că procesul a eșuat, principalele motive fiind legate de reprimarea opoziției de către Erdogan și de eforturile acestuia de a concentra întreaga putere.

Relațiile dintre Ankara și Bruxelles, furtunoase de la lovitura de stat eșuată din iulie anul trecut din Turcia, s-au tensionat puternic în timpul campaniei pentru referendumul privind consolidarea puterilor președintelui Erdogan din cauza anulării mitingurilor unor miniștri turci în Europa.

De la începerea oficială a negocierilor de aderare a Turciei la UE în 2005, au fost deschise 16 din cele 35 de capitole. Ultimul capitol, deschis în iunie 2016, se referea la chestiuni financiare și bugetare.

AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *