Timpul.md

Actualitate 4 Noiembrie 2016 | 12:09

Estonia – pregătită să susțină dezvoltarea rurală a comunităților din Regiunea de Sud a R. Moldova

Programul LEADER este acea soluție europeană pe care, la moment, și Estonia o consideră oportună pentru Republica Moldova.

Prin intermediul acestei abordări noi, de jos în sus, care presupune, mai întâi de toate, stabilirea și interconectarea parteneriatelor locale, identificarea nevoilor și întărirea capacităților de dezvoltare și implementare a strategiilor locale, comunitățile rurale din Moldova ar putea să se dezvolte mai dinamic, reușind să-și conserveze patrimoniul rural si cultural și să atingă o semnificativă creștere economică, potrivit unui comunicat de presă.

Inclusiv Regiunea de Dezvoltare Sud a Republicii Moldova ar putea să-și dezvolte mai dinamic satele și orașele sale dacă va dori să coopereze și să urmeze exemplul Estoniei. Această idee, cu tentă de îndemn, a fost lansată recent de fostul ambasador al Moldovei în Estonia, Victor Guzun, și de fostul Ministru al Dezvoltării Regionale din Estonia, actualmente membru al Parlamentului Estonian, Siim Kiisler, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții APL din raionul Cimișlia.

La întrevedere au participat, de asemenea, Tatiana Badan, președinta Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Maria Culeov, directorul ADR Sud, și Viorel Chivriga, expert economic la IDIS Viitorul.

În debutul discuțiilor din cadrul mesei rotunde care a avut loc la Consiliul Raional Cimișlia, Victor Guzun, autor al studiului “Reforme liberale pentru administrarea publică din Republica Moldova”, a specificat că, în prezent, Estonia trece printr-o nouă reformă teritorial-administrativă, care implică descentralizarea bugetelor locale și dezvoltarea localităților rurale. În particular, oficialul a ținut să menționeze că este vorba de reducerea numărului de municipalități de nivelul I pentru a putea optimiza structura cheltuielilor și dezvoltarea tuturor regiunilor țării.

În cele ce urmează, Victor Guzun a prezentat o retrospectivă a activităților și realizărilor obținute până în prezent pe segmentul cooperării transfrontaliere Moldova- Estonia, subliniind că și în Regiunea de Dezvoltare Sud se dorește ca să existe o mai mare deschidere din partea autorităților publice locale pentru stabilirea unor parteneriate și a unei colaborări reciproc benefice cu Republica Estonia.

Despre avantajele reducerii municipalităților în țara sa le-a vorbit cimișlienilor și Siim Kiisler, membru al Parlamentului Estonian. „O parte din oameni au migrat în capitală din sudul țării pentru că acolo este mai dezvoltată zona și sunt mai multe locuri de muncă. Recomandăm și Republicii Moldova să dezvolte localitățile rurale pentru a crea centre de dezvoltare și atractibilitate economică a țării. E necesar să găsim care este sursa și potențialul de dezvoltare pentru fiecare localitate în parte, doar așa ne vom putea dezvolta rapid și durabil”, a explicat parlamentarul estonian.

Maria Culeșov, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, a considerat binevenită crearea precondițiilor de cooperare între Republica Moldova și Estonia, specificând că Programul LIDER, propus Republicii Moldova ca practică de succes, inclusiv entităților APL din Regiunea de Dezvoltare Sud, urmează să asigure crearea, prin consens, a unei platforme de guvernare locală eficientă și lansarea unor proiecte comune, inclusiv din fonduri europene, care vor conduce, în final, la realizarea unor schimbări majore.

În cadrul aceleiași întruniri, experții estonieni au vorbit despre intențiile lor și au prezentat obiectivele Proiectului „Introducerea și punerea în aplicare a dezvoltării locale a comunității (CLLD), principii pentru Moldova”, ai cărui parteneri sunt Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) Viitorul (Moldova), GAL „Tartu Asociația de Dezvoltare Rurală” (Estonia), GAL „Pärnu Bay Partnership” (Estonia).

Conform proiectului sus-menționat, care prevede, pentru următorii doi ani, organizarea unor vizite de studiu în Republica Moldova și Estonia, a mai multor ateliere de lucru în comun, elaborarea unui Ghid privind dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova și alte activități, ca urmare a acestor acțiuni se preconizează de a fi formate, după modelul estonian, două Grupuri de Acțiune Locală în țara noastră, cu statut de proiecte-pilot, pentru care partenerii de implementare a proiectului din Estonia vor elabora documente strategice de dezvoltare locală.

În concluzie, Tatiana Badan, președinta CALM și primar al satului Selemet din raionul Cimișlia, a menționat că este necesar ca experiența estonienilor să fie preluată în Republica Moldova de către toți actorii interesați de dezvoltarea și modernizarea localităților țării. “Indiscutabil, în țara noastră se impune o nouă abordare de dezvoltare locală și regională, de o coagulare a eforturilor tuturor actorilor implicați – APL, mediu de afaceri și ONG, pentru a ne fixa obiective ambițioase și realiste, și a putea folosi pe deplin noile oportunități apărute. Împreună cu bunii noștri colegi estonieni, ne propunem să lansăm mai multe proiecte de cooperare și dezvoltare rurală, în care vor fi implicate localitățile din ambele state”, a declarat Tatiana Badan. 

provincial.md 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus