Timpul.md

Actualitate 29 Iunie 2019 | 10:09

Eugen Tomac promite să readucă dosarul transnistrean pe agenda Uniunii Europene

Președintele PMP Eugen Tomac, ales europarlamentar la scrutinul din 26 mai, a ales două comisii importante din Parlamentul European – Muncă și Drepturile Omului -, unde vrea să lupte pentru drepturile românilor din Transnistria și a celor care muncesc în UE.

”Îmi doresc foarte mult să-mi păstrez profilul pe care l-am avut până în prezent”, a declarat Tomac la Puterea știrilor.

”Eu am avut responsabilități și în Guvernul României, am fost parlamentar între 2012 și 2016 de diaspora, cunosc foarte bine problemele cu care se confruntă muncitorii români din Uniunea Europeană și nu numai. Acesta este un motiv pentru care am optat pentru Comisa de Muncă.

În actuala legislatură a Parlamentului European, în următorii 5 ani, vom discuta mult despre crearea unui salariu unitar la nivelul Uniunii Europene. Îmi doresc foarte mult să fac parte din mecanismul care va decide acest lucru, este important pentru noi românii să fim prezenți acolo, să avem un punct de vedere pertinent. Pe de-o parte pentru că acest lucru ar ajuta foarte mult piața muncii din România, și pe de altă parte pentru că vreau să fiun un partener extrem de implicat al românilor care muncesc în afara țării. Sunt oameni care au nevoie de protecție, sunt foarte mulți care se simt discriminați, sunt oameni care consideră că nu li se respectă drepturile”, a spus președintele PMP.

O altă structură în care își va desfășura activitatea Eugen Tomac este Subcomisia pentru Drepturile Omului.

”Sunt foarte multe zone fierbinți în jurul României, fie în jurul Mării Negre, fie în vecinătatea noastră imediată. Numai dacă ne uităm la Republica Moldova, unde avem o comunitate compactă de români în regiunea Transnistria, care este în continuu discriminată și nimeni nu se ocupă de situația lor. Eu voi aduce dosarul transnistrean pe agenda UE, este unul dintre obiectivele mele”, a precizat Tomac, la ”Puterea știrilor”.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus