Eveniment

Europa de la Holercani

După exact o jumătate de an de la prima sa vizită la Complexul prezidenţial de la Condriţa, preşedintele Ghimpu, respectându-şi promisiunea, a invitat jurnaliştii şi la Complexul guvernamental de la Holercani. Sâmbătă, după-amiază, am ajuns la locul pitoresc situat pe malul drept al Nistrului, cu satul Cocieri în faţă. Am aflat surprinşi, că aici poate veni oricine, dar numai cu permisiune de la guvern…

Cu o suprafaţă de 64 de hectare, complexul are 20 de vile. Deşi este, mai întâi, preşedinte al Parlamentului, Mihai Ghimpu ne-a condus la vilele şefului statului: una e a preşedintelui şi cealaltă – a consilierilor acestuia. „La vila spicherului nu putem merge. Cheile sunt la Lupu”, a replicat mai în glumă, mai în serios, gazda noastră. Cele două clădiri sunt împrejmuite de un gard, însă natura generoasă din jur nu dă senzaţia că te afli într-un spaţiu închis. Mergem la terasa care se află deasupra Nistrului şi preşedintele rămâne încântat că în râu mai sunt peşti. „Cine are o undiţă?”. Un nor mare şi cenuşiu pe cer ne sugerează, însă, să intrăm în cele două vile prezidenţiale. Mergem, căci, la o adică, pentru asta am şi fost invitaţi.

Foto: Constantin Grigoriţă

„Voronin venea foarte rar pe aici – o dată în opt luni. A dormit numai de două ori, dar, probabil, l-au întristat câinii care lătrau noaptea şi nu i-a plăcut. El mergea la Condriţa mai des”, ne spune directorul complexului, Efim Pavel, în timp ce păşim pragul vilei de odihnă a preşedintelui ţării. Interiorul se deosebeşte mult de ceea ce am văzut la Condriţa, dar pentru odihnă e foarte bun. „Nu-i mai bine să vin eu aici?! Prind un peşte, pun o semnătură! La sfârşitul zilei, nu mă duc acasă cu ochii umflaţi”, meditează în glas Mihai Ghimpu. Apoi se aşază la pianul care e adus la Holercani încă de preşedintele Petru Lucinschi. Şi nu doar se aşază, ci şi cântă!!! La etajul doi, se mai face o încercare de relaxare – preţ de câteva zeci de minute, spicherul şi o jurnalistă nu reuşesc să se împace cu biliardul… prezidenţial.

Foto: Constantin Grigoriţă

Administratorul de la Holercani, Efim Pavel, lucrează aici din anul 2002. Ne spune că acest complex a fost construit încă în anii ’60. Vilele guvernamentale au fost reconstruite pe timpul lui Lucinschi, iar până la începutul anilor 2000 acestea aparţineau mai multor oameni de afaceri. Din 2001, comuniştii le-au repartizat ministerelor. „De când s-a schimbat guvernarea, noii miniştri nu prea sunt atraşi de aceste locuri – sau, poate, aşteaptă vacanţa de vară”, îşi dă cu presupusul Efim Pavel. Potrivit directorului, „doar ministrul Apărării a trecut de două ori pe aici, iar prim-ministrul Vlad Filat a venit astă iarnă, ca să vadă care-i situaţia”. Cei mai fideli oaspeţi sunt însă viceminiştrii. În acelaşi timp, viceprim-miniştrii n-au vile.

Căsuţa consilierilor prezidenţiali este pentru lucru. Are o sală de protocol, un birou amenajat pentru trei persoane. La mesele de lucru însă nu e nimeni. Se pare că nici n-a stat cineva, lucru confirmat şi de administrator: „Nici Tkaciuk, nici Reidman n-au fost pe aici. De vreo câteva ori a venit fiul fostului preşedinte, Oleg Voronin”.

Înţelegem că pentru întreţinerea vilelor ministeriale se alocă bani buni din Buget (650.000 lei în 2005, pentru întreţinerea vilei preşedintelui, şi câte 480.000 pentru cele ale spicherului şi premierului, potrivit presei). Dar banii niciodată nu ajung la destinatari. „Sunt necesare cam trei-patru milioane de lei pe an, pe când anul curent nici un milion nu ne-au dat. Şi anul trecut am avut puţin”, s-a plâns directorul.

Foto: Constantin Grigoriţă

Mergând spre casă, ne-am gândit că, pe lângă faptul că deţine interimatul funcţiei, Mihai Ghimpu va rămâne în istoria RM ca preşedintele care a deschis pentru jurnalişti porţile reşedinţelor oficiale – prezidenţiale şi guvernamentale – de la Condriţa şi Holercani. Până acum, noi, jurnaliştii, am fost nevoiţi să „admirăm” locurile pitoreşti doar pe site-urile instituţiilor media ruseşti, singurele care se bucurau de atenţia fostului preşedinte Vladimir Voronin…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *