Actualitate

Ex-ministra Finanţelor, Natalia Gavriliţa, consideră că prim-ministrul Ion Chicu „încearcă să tirajeze o nouă minciună pentru a justifica majorarea preţurilor şi a tarifelor”

Potrivit agenţiei Infotag, pe reţelele de socializare, ea l-a numit pe Chicu "premier de buzunar". Potrivit ei, faptul că creşterea tarifelor la energie a fost agreată cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) "este o minciună gogonată!".

"Acordul cu FMI stipulează foarte clar că tarifele trebuie stabilite în baza metodologiei şi a preţului de cumpărare a gazelor naturale, care la acel moment se aştepta că va scade.

De la 1 ianuarie 2020 preţul la gaze într-adevăr a scăzut – de la $235 la $173, pentru o mie de metri cubi. Oare nu era cazul să scadă şi tariful? Se pare că Guvernul tot încearcă să găsească vinovaţi că să îndreptaţească deciziile proprii care bat în buzunarul cetăţeanului", a menţionat Natalia Gavriliţa.

Anterior actualul premier Ion Chicu în cadrul unei emisiuni la un post TV a relatat că "Guvernul condus de Maia Sandu a intenţionat să scumpească gazul anul trecut.

Creşterea tarifelor la gazul natural pentru consumatorii casnici şi agenţii economici a fost una din condiţiile acceptate de Guvernul Sandu în raport cu FMI în vara anului 2019". Potrivit premierul, în goana după următoarea tranşă de finaţare, Guvernul Sandu a acceptat condiţia impusă de FMI de a majora tarifele la gazele naturale.

infotag.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *