Timpul.md

Actualitate 7 Noiembrie 2017 | 17:09

Experții FMI după vizita la Chișinău: perspectivele sunt favorabile

Creșterea economică a Moldovei s-a restabilit în urma crizei și, conform prognozei, se va tempera în 2017 până la 3,5%. Perspectivele sunt favorabile, apreciază experții Fondului Monetar Internaţional, care prognozează pe termen mediu o creștere economică de aproape 4%, fiind afectată negativ de factori demografici. Cifrele au fost prezentate în urma vizitei la Chișinău a unei misiuni de experți FMI în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie, transmite IPN.

Experții FMI au remarcat că executarea bugetului a fost bună în 2017, pe fundalul performanței robuste la venituri. Deși s-au înregistrat întârzieri la capitolul investițiilor capitale, cheltuielile sociale prioritare au fost realizate în volumul scontat. Deficitul contului curent a crescut până la nivelul de 6% din PIB în prima jumătate a anului, dar în condițiile unor intrări semnificative de valută leul moldovenesc, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, s-a apreciat cu 10,9% în raport cu dolarul.

Experții afirmă că în anii următori, intermedierea financiară eficientă, facilitată de eforturile decisive de curățare a sectorului financiar, va constitui un factor-cheie al creșterii economice pe intern, în timp ce redresarea durabilă a cererii externe din contul principalilor parteneri comerciali va veni în susținerea creșterii exporturilor. Potrivit lor, eforturile de curățare a sectorului avansează, deși cu întârziere, inclusiv în ceea ce privește ameliorarea transparenței acționariatului și diagnosticarea băncilor.

Potrivit experților, în contextul politicilor bugetare curente, riscul ca Moldova să se confrunte cu probleme în deservirea datoriei rămâne scăzut, iar dinamica generală a datoriei publice are un caracter sustenabil. Totuși, se atestă riscuri, printre acestea se numără incertitudinea pe plan politic, în contextul viitoarelor alegeri parlamentare, riscurile macrofinanciare legate de tergiversarea reformelor de curățare a sectorului financiar și cele legate de implementarea reformelor pe parcursul unei perioade îndelungate, cu scopul impulsionării creșterii economice.

FMI prognozează o reducere rapidă a ritmului de creștere a inflației pe parcursul anului 2018, în condițiile în care a depășit nivelul țintă pentru luna septembrie, atingând 7,6%. Deși economia Moldovei a înregistrat o creștere moderată în ultimele două decenii, venitul pe cap de locuitor este sub nivelul înregistrat în statele europene, spun experții FMI.

Potrivit FMI este necesară o abordare complexă pentru a impulsiona creșterea economică, inclusiv prin reformarea sectorului public, consolidarea statului de drept, îmbunătățirea investițiilor în infrastructura publică și în capitalul uman. Reforma educației este esențială pentru dezvoltarea capitalului uman necesar pentru a sprijini creșterea economică în viitor.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus