Timpul.md

Ultima oră 6 Octombrie 2010 | 18:53

Expert: Foaia de parcurs nu garantează obținerea unui regim liberalizat de vize

Republica Moldova este unica speranţă pentru ca Parteneriatul Estic să-şi demonstreze viabilitatea. Aşa se explică şi deschiderea atât de mare a Bruxelles-ului faţă de Chişinău în dialogul privind liberalizarea regimului de vize, a declarat directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă, Victor Chirilă.

Expertul a remarcat că foaia de parcurs pe care urmează să o obţină Republica Moldova, cu termeni şi acţiuni concrete ce urmează să fie implementate, nu este o garanţie că Republica Moldova va avea regim liberalizat de vize, dacă nu va urma reforme permanente şi dacă în spatele acestor reforme nu va sta şi voinţă poltică.

Potrivit lui Victor Chirilă, regimul liberalizat de vize trebuie privit în contextul elaborării reformelor democratice. Nu este exclus ca, în cazul în care la guvernare va veni o putere care îşi doreşte o relaţie mai strânsă cu Rusia şi va schimba radical vectorul de politică externă a Moldovei, ar putea parveni amânări repetate a perioadei de 18 luni anunţate.

Directorul de programe al APE, Radu Vrabie, a dat drept exemplu Ucraina, care a început dialogul cu UE încă în anul 2008. Din cauza alegerilor prin care a trecut ţara şi a instabilităţii politice, nu a avut cine promova acest dialog. În acest moment Ucraina este la acelaşi nivel ca şi Moldova în dialogul cu UE.

Din luna octombrie Republica Moldova intră în faza operaţională a regimului liberalizat de vize cu UE. Premierul Vlad Filat a declarat anterior la o conferinţă de presă că, din momentul în care avem planul de acţiuni, adică foaia de parcurs, conform experienţelor altor state, e nevoie de 18 luni pentru a obţine acest regim liberalizat de vize. Termenul de 18 luni a fost enunţat şi de către ministrul afacerilor externe al Italiei, Franco Frattini, în timpul reuniunii grupului de prieteni din Uniunea Europeană a Republicii Moldova, care s-a desfăşurat la Chişinău la sfârşitul lunii septembrie.

Sursa: Info-PrimNeo

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus