Social

Expertii pregatesc imbunatatirea cadrului juridic national pe segmentul audiovizualului

Carentele legislatiei nationale a audiovizualului au fost scoase in evidenta in cadrul conferintei nationale „Imbunatatirea cadrului juridic de reglementare a domeniului audiovizualului: viziuni conceptuale” de catre specialisti in domeniu, factori de decizie, radiodifuzori publici si privati, reprezentanti ai societatii civile.

Conferinta este organizata de Asociatia Presei Electronice APEL, in colaborare cu Comisia parlamentara de profil si cu Programul Mass-Media al Fundatiei Soros-Moldova.

Directorul executiv al APEL, Ion Bunduchi, a declarat pentru agentie, ca in prima parte a conferintei a fost discutat Codul Audiovizualului, precum si autoritatea de reglementare a domeniului – Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA). In luarile de cuvant, presedintele CCA , Gheorghe Gorincioi, juristul si presedintele Consiliului de Observatori al IPNA Teleradio-Moldova, Eugen Ribca, presedintele comisiei parlamentare de profil, Corina Fusu si directorul general al Consiliului Superior al Audiovizualului din Belgia, Jean-François Furnémont, s-au referit la multiple inexactitati pe care le contine Codul Audiovizualului si la necesitatea modificarii legislatiei din domeniul.

Ion Bunduchi a mai spus ca la conferinta se va discuta despre „Serviciul public”, precum si despre „Radiodifuzorii publici si privati”. Sugestiile expuse vor servi drept punct de pornire in activitatea unui grup de experti care, in cateva luni, urmeaza sa elaboreze si sa dezbata public un proiect de imbunatatire a cadrului juridic national pe segmentul audiovizualului.

Imbunatatirea legislatiei audiovizuale se contine in Foaia de parcurs, inaintata in toamna trecuta parlamentului de catre societatea civila, dar si in activitatile prioritare ale Comisiei parlamentare de profil.

Conferinta se desfasoara in perioada 2-3 martie la Casa Radio.

Info-Prim Neo

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *