Timpul.md

Ultima oră 16 August 2019 | 08:47

Explicații pentru activitatea telefonului Luizei Melencu pe grupul de WhatsApp

O informație tulburătoare a apărut astăzi în legătură cu ancheta de la Caracal. Azi-noapte, pe la ora 1:00, telefonul Luizei Melencu a raportat activitate pe grupul de WhatsApp al prietenilor. Una dintre colegele fetei dispărute în luna aprilie a fost pe fază și a făcut capturi de ecran. Colega a și sunat-o pe Luiza și a constatat că telefonul era închis. La scurtă vreme a ieșit din grup.

Luizei Melencu este fata de 18 ani dispărută în urmă cu patru luni și pe care Gheorghe Dincă susține că a ucis-o și i-a aruncat rămășițele incinerate într-o pădure din apropierea casei.

Ziarul Adevărul scrie că o colegă a fetei de 18 ani a semnalat familiei că noaptea trecută a fost semnalată activitate pe contul Luizei de WhatsApp.

Mai precis, respectivul număr de telefon a ieșit de pe mai multe grupuri de corespondență.

Adevărul.ro publică și capturi de ecran care ilustrează operațiunea ce a avut loc la ora 1 fără patru minute.

Telefonul Luizei nu a fost găsit încă de anchetatori.

Colega fetei a încercat să și apeleze numărul Luizei, însă acesta era închis. Experți citați de Adevărul susțin că fie telefonul a fost găsit și deschis, iar ulterior numărul scos de pe toate grupurile, fie tehnicienii care lucrează la anchetă au cerut operatorului de telefonie mobilă clonarea cartelei SIM.

Pe de altă parte, mai mulți utilizatori ai aplicației de mesagerie scriu, pe forumuri, că numerele scoase din uz au ieșit automat din grupuri, după o perioadă.

Căutări cu un scanner performant în curtea lui Gheorghe Dincă

Sunt două săptămâni de când anchetatorii trimişi de la Bucureşti scotocesc fiecare centimetru pătrat din proprietatea lui Gheorghe Dincă din Caracal în căutarea de indicii şi de probe în privinţa celor două crime mărturisite de bărbat.

De ieri a intrat în funcţiune şi scanerul care indică anomaliile din subsolul curţii. Au fost identificate cel puţin 10 locuri suspecte și au și început să sape în curte.

Procurorii ar fi aflat de Alexandra de la TV. Dosarul penal, deschis la 4 ore după apelul fetei la 112
Nepăsarea autorităţilor în faţa unui copil care cerea ajutor la 112 iese şi acum la iveală, la trei săptămâni de la strigătul fără răspuns al Alexandrei Măceşanu.

Un raport al Parchetului General, dat publicității de unchiul Alexandrei, arată că procurorii din Caracal au deschis un dosar penal la patru ore de la apelul fetei, abia după ce un procuror de la DIICOT Craiova a văzut la televizor o ştire despre dispariţia Alexandrei.

Culmea este că polițiștii puteau să ceară deschiderea unui dosar penal chiar cu o jumătate de oră înainte ca fata să sune la 112.

Și mai șocant este faptul că cea care ar fi trebuit să simtă și să transmită mai departe starea de pericol, operatoarea de la 112, a primit vot de încredere din partea șefilor ei. Oficial, operatoarea nu a încălcat nicio regulă și nu va fi sancționată.

digi24.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus