Timpul.md

Actualitate 4 Aprilie 2018 | 07:39

Exterminarea basarabenilor în perioada primei ocupații sovietice. Unii primari erau arestați și plasați în beciuri, unde mureau de foame şi sete

Imediat după invazia Armatei Roșii în Basarabia, din 28 iunie 1940, autorităţile comuniste au început politica de sovietizare și rusificare a provinciei. Prin intermediul terorii, ridicată la nivel de politică de stat, conducerea sovietică a început arestarea elitei politice româneşti, rămasă în Basarabia ocupată, şi exterminarea fizică a acesteia. 

Distrugerea elitei basarabene

În primele zile de ocupație sovietică au fost arestaţi toţi deputaţii Sfatului Ţării rămaşi în Basarabia: Vladimir Boldescu, Alexandru Baltaga, Constantin Bivol, Ştefan Botnarciuc, Emanoil Catelli, Ion Codreanu, Ion Ignatiuc, Teodosie Cojuhari, Teodor Neaga, Pantelimon Sinadino, Nicolae Secară, Grigore Turcuman, Teodor Uncu şi Luca Ştirbeţ. Iniţial au fost întemniţaţi în închisoarea din Chişinău, iar, în scurt timp, o parte a fost transferată la Tiraspol, după care în închisorile staliniste.

În pofida faptului că autorităţile române au făcut nenumărate interpelări ca deputaţii arestaţi să fie eliberaţi, sovieticii nu au dat niciun răspuns. Dintre toţi, doar apropiatul lui Constantin Stere, Ion Codreanu, a fost schimbat cu Ana Pauker. În scurt timp, foştii deputaţi, deopotrivă cu alţi deţinuţi, au fost transferaţi în diferite închisori staliniste și toţi s-au prăpădit pe parcursul anilor 1941-1942.

O altă categorie, asupra căreia a fost îndreptată maşinăria terorii comuniste, erau foştii ofiţeri din Armata Albgardistă şi Armata Ţaristă. Chiar din primele ore de ocupaţie a început arestarea acestora şi a continuat pe parcursul perioadei. La începutul lunii septembrie, Comisariatele Militare orăşeneşti şi raionale au primit indicaţii ca supuşii militari de toate categoriile, veniţi din URSS să se prezinte la Comisariate pentru a se reînregistra. Reînregistrarea urma să se realizeze în perioada 12-15 septembrie 1940. Şi militarii Armatei Române au fost ţinta terorii în timpul primei ocupaţii sovietice. În ceea ce priveşte soarta basarabenilor, care îşi făceau serviciul în Armata Română şi, care, după 28 iunie, erau pe teritoriul Basarabiei, a fost similară tuturor elementelor considerate periculoase de autorităţile sovietice.

Arestarea reprezentanților administrației publice din perioada românească

Politica sovietică avea drept scop şi lichidarea reprezentanţilor administraţiei publice din perioada administrației românești, care fie nu au reuşit, fie nu au dorit să se refugieze peste Prut. Din primele ore de ocupaţie a început arestarea acestora. Mulţi erau reținuți direct din stradă, alţii în timpul nopţii. Cele mai multe arestări se făceau noaptea, între orele 1 şi 3, pentru ca efectul psihologic să fie cât mai mare. În a patra zi de ocupaţie au fost arestaţi un grup impunător de funcţionari, inclusiv trei directori de la Rezistenţa Regală: Oreste Craveţchi, Mihai Grecu şi Buşilă.

În septembrie 1940 au fost arestaţi și procurorii Munteanu şi Ţurcanu, avocaţii Ohanov şi Mauermeister, coloneii Gurschi, Popa, Maior, Godelman ş.a. Și foştii primari de după 1918 au fost arestaţi şi condamnaţi. Propunem doar câteva nume: Isidor Neguţă din comuna Piatra, Alexei Lisovschi din Peresecina, David Bujor din Susleni, Carp Cojocaru din Isacova, Vasile Moraru din Pelinei, Ion Negoiţă din Pelinei, Victor Moşneaga din Cucuruzeni, Efrem Grecu din Puţintei, Simion Munteanu din Cucuruzeni, Mihail Străistar din Oniţcani ş.a. - aceștia sunt doar o mică parte din fostul aparat administrativ, învinuit de luptă activă împotriva mişcării revoluţionare şi condamnat fiecare la zece ani de închisoare stalinistă.

Unii primari după arest au fost lăsaţi în beciuri, ca să moară de foame şi sete. Gheorghe Cazacu din satul Ciutuleşti, raionul Floreşti este arestat după 28 iunie 1940 şi ţinut într-un beci la Floreşti, împreună cu alţi 20 de oameni, care, în scurt timp, decedează.

După declanșarea Războiului Germano-Sovietic se întețesc arestările basarabenilor

După deportările din luna iunie 1941, în primele zile ale Războiului Germano-Sovietic, concomitent cu transportarea bunurilor din Basarabia, autorităţile sovietice au declanşat noi arestări în masă. În perioada 19-28 iunie 1941 a fost organizat cel de-al treilea val de arestări al persoanelor considerate de regimul sovietic suspecte, adică al persoanelor, care, în perioada administraţiei româneşti, au deţinut funcţii ce presupuneau comunicarea cu multă lume, inclusiv, fostele cadre didactice, care aveau vârsta de pensionare. Toţi cei arestaţi în această perioadă au fost învinuiţi de activitate antisovietică.

La 24 iulie 1941 a fost arestat preotul din satul Speia, raionul Anenii Noi, Constantin Gârloveanu, originar din Cupcini, județul Bălți. Conform mărturiilor enoriașilor, preotul a fost arestat pe motiv că le-a spus credincioșilor, în timpul unei slujbe, precum că „rușii vor închide bisericile”. A fost condamnat la opt ani privaţiune de libertate, însă a fost eliberat abia după 16 ani. Alexandru Podborschii din Chişinău a fost arestat în iunie 1941 şi învinuit de activitate contrarevoluţionară, iar mama acestuia Ioana Podborscaia a fost arestată, câteva zile mai târziu, la 28 iunie. Motivul arestării Ioanei Podborscaia a fost acela că la începutul Războiului Germano-Sovietic a îndemnat-o pe vecina sa, Taşcenko, să nu permită ca în grădina sa să fie săpat un tranşeu.

Închisorile sovietice în care basarabenii și-au găsit sfârșitul

Dosarele cercetate în Depozitul Special al SIS ne-a permis să constatăm că cele mai multe arestări s-au făcut în lunile iulie-august 1940, când au fost arestaţi funcţionari, primari și intelectuali.

În încercarea de a stabili închisorile sovietice, unde au fost duşi basarabenii, am constatat că persoanele arestate, în lunile iulie–august, au fost duse în Karlag, Usalag, Oneglag şi Sevlag. Oamenii reținuți în perioada septembrie-decembrie 1940 au fost duși în Ustalkomlag /RASS Komi/, regiunea Kazan şi regiunea Krasnoiarsk. Perioada de detenţie a condamnaţilor varia între 5 și 10 ani.

În lunile ianuarie-mai 1941 organele NKVD-ului erau concentrate pe fabricarea dosarelor familiilor ce urmau a fi deportate şi mulţi din cei suspecţi au fost incluşi în listele deportaţilor. Aceasta ar fi explicaţia faptului că nu se atestă transportări masive de basarabeni în închisorile sovietice.

O parte din localnici se făceau utili regimului de ocupație, denunțându-și apropiații

Arestările fruntaşilor vieţii publice din toate localităţile și înteţirea propagandei sovietice a împărţit populaţia Basarabiei în trei categorii: o parte priveau cu frică la tot ce se întâmplă, alţii erau indiferenţi la noile realităţi ocupând o poziţie de aşteptare, pe când o altă categorie aveau satisfacţie de la cele întâmplate, făcând tot posibilul pentru a se face utili noului regim. De regulă ultimii îşi vedeau utilitatea, denunţându-şi consătenii sau apropiaţii la NKVD. Simion Tarlak îşi amintea: „Mi-a povestit tata că atunci când pe tatăl său l-au arestat, mulți locuitori îi strigau în urmă: „Pe chiabur l-au arestat, chiaburul „adji” Vasile e arestat!”. Aflându-se într-un restaurant din Chişinău la 25 iulie 1940, într-o discuţie privată, Ilarion Sâsev s-a pronunţat împotriva Puterii sovietice, lăudând viaţa pe care a dus-o în perioada administraţiei româneşti. După ce a fost denunțat, Judecătoria Supremă a RSSM în şedinţa din 12 mai 1941 a confirmat Hotărârea Judecătoriei Județene Chişinău din 25 aprilie de a-l condamna pe Ilarion Sâsev la şapte ani de lagăr stalinist.

Locuitorul satului Rezeni, Alexandru Pleşca, a fost învinuit de agitaţie antisovietică. Drept temei a servit denunţul locuitoarelor satului Anastasia Calistru şi Zinovia Bivol din data de 24 iunie 1941. În acea zi acestea se duceau la cooperativa nr. 3 din sat, iar Pleşca le-ar fi zis: „Nu vă grăbiţi, oricum cooperativa este închisă, iată mâine sau poimâine deja românii o vor deschide”.

O metodă folosită de sistemul sovietic față de intelectuali consta în reducerea la tăcere a intelectualității prin intermediul percheziţiilor inopinate a domiciliului acestora, percheziții organizate după denunţurile colegilor. Minodora David Hondu, văduva pictorului Alexandru David, născută la 29 august 1911, în localitatea Ciobruciu, judeţul Tighina, își amintea că a fost cercetată de trei ori. „În Martie, la miez de noapte, învăţătorul suplinitor Ion Motoman, împreună cu inspectorul sovietic Diaciuc, au fost în casa mea, deşi încă nu terminasem serviciul şi au insistat să vadă cum stau. M-au întrebat ce lucrări au fost tipărite de soţul meu. După ce le-am arătat activitatea lui Alexandru David au plecat şi mi-au spus să-l citesc pe Marx. Altă anchetă reclamată de învăţătoarea Bancu Iulia, din comuna Bardar, care m-a reclamat că lucrările soţului meu Alexandru David au stil burghez, că a fost un înflăcărat naţionalist român. A treia a fost tot în baza unei declaraţii din partea învăţătoarei Bancu Iulia, care a spus partidului c-am ţinut o conferinţă antisovietică. Au insistat să mă înscrie în facultatea lor la litere şi am spus că n-am vreme de învăţat”.

Mariana S. ȚĂRANU,
conferențiar universitar, doctor în istorie 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus