Timpul.md

Istorie 30 Martie 2020 | 12:26

Falsificarea Istoriei Moldovei (Românilor) - O penibilitate a istoriei mondiale / Partea 2-a

O zisă „capodoperă” a grupării de falsificatori ai istoriei Moldovei, slujbași manevrați politic, este cea creată în anonimat, site-ul www.moldovenii.md., unde, în principal, se bate monedă pe aceleași vechi teorii mincinoase ale regimului de ocupație stalinistă, sovietică, a Basarabiei. Și câtă vreme va fi minciună în Moldova va fi și sărăcie. 

Vedeți și Partea I-a - Falsificarea Istoriei Moldovei (Românilor) - O penibilitate a istoriei mondiale

Promovarea insistentă la nivelul statului a ideologiei moldovenismului, contravine total constituției R. Moldova, care la articolul nr. 5, aliniat. 2 spune: Nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului. ! Ori această falsificare a istoriei Moldovei nu este decât unealta murdară a acestei ideologii anticonstituționale.

Adunarea pe coperta unor cărți a cât mai mulți doctori habilitați, unii din imperiul rus, nu e o garanție a corectitudinii tratării temei date, căci toți pot fi asociați și plătiți pentru falsificare, intoxicare a conștiinței populației Moldovei, ca în vremurile imperiului sovietic stalinist. A insista fanatic pe ideea că moldovenii nu sunt români, și pe existența zisei limbii moldovenești, nu este altceva decât o politică de pregătire - în perspectiva timpului mai mult sau mai puțin îndepărtat, pas cu pas - de îndepărtare de România și de români și de reanexare a Moldovei la Imperiul Rusiei. Suveranitatea Moldovei este în mare pericol!!!

Haideți să mai vedem informații ocolite cu strășnicie de falsificatori. Însuși Ștefan cel Mare vorbea românește, așa cum s-a exprimat cronica poloneză prin relatarea despre depunerea la Colomeea, a jurământului său de vasalitate față de regele Poloniei, citez depus în limba valahă! Măritul domn, jumătate muntean prin mama sa Maria Oltea, se considera român, intitulându-se uneori domnul Moldovlahiei (Valahia moldavă). Nimic spectaculos. Cum s-a spus deja, adesea și Moldova (ca și Muntenia) era numită Valahia Mare, sau Mică. Când începe să se dezvolte mai mult conștiința românească, tot mai des, apare menționarea limbii române, în defavoarea celei zise moldovenești. Caz notoriu, nici el menționat de către falsificatori: la 1643 se tipărea la Iași prin cheltuiala domnitorului Vasile Lupu, celebra Cazanie a lui Varlaam, intitulată Carte românească de învățătură, destinată a toată semniția românească... dăruind și noi acest dar limbii românești, carte pre limba românească. Deci și cu secole în urmă moldovenii vorbeau tot românește. “Cartea românească de învăţătură”, este un corpus legislativ foarte bine închegat. De ce voievodul moldovean nu i-a zis “Carte moldovenească de învăţătură”? Greu de explicat pentru falsificatorii moldovenişti, tocmai de aceea este şi ocolit cu mare grijă acest subiect. Iată ce se scria în introducerea cărții: „După tocmala şi nevoinţa mării sale domnului datu-s-au învăţătură şi mie unui mai mic şi nice de o treabă a mării sale rob, Evstratie biv logofet, de am scos aceaste pravile şi le-am tălmăcit den scrisoare grecească pre limbă românească ca să poată înţeleage toţi.”

Fără comentarii !!! Cartea a avut o circulație deosebită în toate cele trei țări românești. Încă un exemplu aici, când mitropolitul Moldovei Dosoftei tipărea Psaltirea în versuri, la 1673, în -citez- „limba rumânească". În sensul identității românești a locuitorilor din Moldova s-au scris zeci de tone de cărți în România, dar jalnicii autori ce se ascund sub anonimat, nu folosesc de loc informații de acolo. Foarte multe relatări ale străinilor, unii călători pe la noi, neutri ideologic, au scris și ei negru pe alb, despre identitatea populației celor trei țări românești. Nu este spațiu editorial să intrăm în astfel de informații acum aici. Dacă autorii textelor moldovenești de atunci ar fi știut de aceste falsificări, cu siguranță chiar de la începuturi ar fi fost mai expliciți, folosind numai termenul de limbă română.
Și încă unele informații semnificative. Cărturarii occidentali au lăsat numeroase exemple edificatoare. Silvio Piccolomini afirma că Valahia se întinde din Transilvania până la Nistru, Dunăre şi Marea Neagră. Sau, Lorenzo d’Anania, care scria despre „Valahia Superiore” (Muntenia, sau „Transalpina”) şi „Valahia Inferiore” (Moldova).

Fără comentarii !!! Cartea a avut o circulație deosebită în toate cele trei țări românești. Încă un exemplu aici, când mitropolitul Moldovei Dosoftei tipărea Psaltirea în versuri, la 1673, în -citez- „limba rumânească". În sensul identității românești a locuitorilor din Moldova s-au scris zeci de tone de cărți în România, dar jalnicii autori ce se ascund sub anonimat, nu folosesc de loc informații de acolo. Foarte multe relatări ale străinilor, unii călători pe la noi, neutri ideologic, au scris și ei negru pe alb, despre identitatea populației celor trei țări românești. Nu este spațiu editorial să intrăm în astfel de informații acum aici. Dacă autorii textelor moldovenești de atunci ar fi știut de aceste falsificări, cu siguranță chiar de la începuturi ar fi fost mai expliciți, folosind numai termenul de limbă română.

Și încă unele informații semnificative. Cărturarii occidentali au lăsat numeroase exemple edificatoare. Silvio Piccolomini afirma că Valahia se întinde din Transilvania până la Nistru, Dunăre şi Marea Neagră. Sau, Lorenzo d’Anania, care scria despre „Valahia Superiore” (Muntenia, sau
„Transalpina”) şi „Valahia Inferiore” (Moldova).

Ştefan cel Mare, care îşi considera ţara o ţară românească, numea Muntenia „l’altra Valachia” („cealaltă Valahie”) – vezi Ioan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. I, p. 341-344. Nu degeaba, de altfel, repetăm, Ştefan s-a intitulat în Tetraevangheliarul de la Humor (1473), sau în hrisovul de la 10 mai 1466, domnitorul Ţării Româneşti a Moldovei („Moldovlahiei”).

La 1587 cărturarul Ioan Czimor Decsi de Baranya, vizitând Moldova a scris: „Valahia este mărginită la răsărit de Marea Neagră, la sud de Dunăre, la apus de Transilvania, la nord de Rusia şi se împarte în Ţara Românească şi Moldova”. Şi istoricii saşi din Transilvania vedeau în cele două ţări surori, două Valahii. Ca şi Ştefan, principele ardelean Gabriel Bethlen, la 1613 numea Muntenia „cealaltă Ţară Românească” în maghiară („szomszed Olah orszagba”), vecină cu Moldova.

De cele mai multe ori ţara râului Moldova a fost numită „Valahia Mică”, precum la 1395 de către regele Sigismund de Luxemburg, la 1396 de către călătorul străin Johann Schiltberger, apoi de către Guillebert de Lannoy sau Domenico Mario Negri, mai târziu. Mai rar, Moldovei i s-a spus
„Valahia Mare” (după cum a observat şi eruditul Cantemir). Interesant, boierul învăţat muntean Constantin Cantacuzino, a menţionat şi el folosirea
celor doi termeni, de „Mare” şi „Mică” (pentru „ţara aciasta Muntenească, numind, cum îi zic mai mulţi aşa; că Românească numai lăcuitorii ei o cheamă”). Deci locuitorii ei se considerau români. Sunt cunoscute şi formele de „Ungrovlahia” (Muntenia, Valahia dinspre Ungaria) şi „Rusovlahia” (Moldova, cea din vecinătatea actualei Ucraine).

Acelaşi Cantemir observase că în toate tratatele încheiate cu voievozii Moldovei, polonezii au folosit termenul de „Valahia”. Pe la 1700 Dimitrie Cantemir, vorbea despre „toată Țara Românească, care apoi s-au împărțit în Moldova, Muntenească și Ardealul”. Tot el, primul academician român, (autointitulat în proclamaţia sa către țară „Demetrius Dux Valahicus”), în lucrarea sa capitală „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor” afirma foarte clar unitatea etnică a locuitorilor celor trei ţări româneşti.

Chiar şi celebrul Ioan Sobieski, l-a denumit pe domnitorul Ştefan Petriceicu „palatinus Valachiae”, iar la 1538 Ivan Peresvetov spunea Moldovei
„Voloskie zemlie”. Şi o serie de călători ruşi se vor referi la această „ţară Valahă”- Moldova, locuită de români („valahi”). Moscoviții îi spuneau fiicei lui Ștefan cel Mare, ucisă alături de fiul său, la Moscova, Elena Voloșanca/ Româncuța.

La rândul său, eruditul moldovean Miron Costin, ne reamintim, a scris: „numele cel mai adevărat, autentic, de la primul descălecat prin Traian este rumân sau romanus, care nume acest popor l-a păstrat întotdeauna între dânşii...şi după al doilea descălecat (formarea țărilor medievale - nota noastră), până astăzi; acelaşi nume este dat îndeobşte şi muntenilor şi moldovenilor şi celor ce locuiesc în Ţara Transilvaniei.” Ce vreți mai mult ?!!!

Unitatea tuturor românilor, prin limbă, origine, acelaşi mod de viaţă, elemente de conştiinţă de neam, a dus deci la folosirea intensă a unor astfel de denumiri comune, cu referinţă la etnic. Desigur, foarte multe informaţii de referinţă sunt şi despre Transilvania, dar subiectul nu este de interes aici.
Deci poporul şi-a spus de la început român, după originea sa romană. Deşi avea acelaşi înţeles, românii nu şi-au spus vlahi/valahi, ci au preferat întotdeauna numele de români, ca dovadă a mândriei lor de urmaşi ai glorioasei Rome antice.

La 1599, Giorgio Tomasi locuind o vreme în Transilvania, scria că românii „socotesc de ocară numele de valah, nedorind să fie numiţi cu alt cuvânt decât români şi mândrindu-se că se trag din romani”, iar la 1666, Johann Troster afirma că românii din cele trei ţări se numeau pe ei înşişi nici valah, nici moldovean, ci „Romuni, sau Rumuni, ceea ce înseamnă romani”. Chiar şi unirea vremelnică a lui Mihai Viteazul, s-a bazat pe o reală solidaritate românească şi pe conştiinţa apartenenţei la acelaşi neam, realitate surprinsă de unii cronicari contemporani. De fapt, cum am văzut, ideea unităţii de neam fusese clar exprimată cu mult înainte în scris, de moldovenii Ureche şi apoi de Miron Costin (locuitorii celor trei ţări sunt „toţi un neam şi o dată discălicaţi sunt”), dar şi de munteanul Constantin Cantacuzino (românii celor trei ţări „toţi aceştia dintr-o fântână au izvorât /Roma - nota noastră/ şi cură”).

Există şi referiri despre faptul că moldovenii, ei înşişi, între ei, se numeau români. Într-un raport din 1587 se spunea: moldovenii „se numesc între ei cu numele de romani” („con nome di Romani si chiamano fra loro”), iar la 1639 călătorul Niccolo Barsi remarca: „ei înşişi (moldovenii- n.n.) se bucură să fie numiţi romani” („loro istessi godono d’esser chiamati Romani”); etc, etc.

Mai mult, în sec. XVIII, francezul d’Hauterive care a stat o vreme în Moldova, a scris: „există în Moldova bătrâni care îşi numesc ţara Ţara Românească, iar moldovenii sunt la fel de mândri de originea lor ca şi italienii”. Ceva mai târziu, ofiţerul finlandez Gustav Adolv Ramsay arăta: „moldovenii sunt mândrii de originea lor romană. Limba lor se aseamănă mult cu latina... N-ai voie să-i zici moldoveanului că este moldovean, ci trebuie să-l chemi „frate român” (frater Rumân). Aceasta dovedeşte cât preţuiesc băştinaşii nobila lor origine. Alt nume de cât cel de român îi jigneşte în mândria lor naţională.”

Această stare de spirit este redată clar şi de memoriul de unire cu Muntenia al boierilor moldoveni adresat lui Napoleon, în 1807, de unde aflăm că moldovenii: „ne peuvent point souffrir le nom... de Vlachi ou Vlaques,... mais ils veulent être appelés absolument Roumouni, c’est-a dire Roumains, comme ils se disent entre eux” („nu suferă deloc numele... de Vlahi sau Valahi,... dar ei vor să fie numiţi doar „Roumouni”, adică români, cum se numesc între ei”).
Era deci un proces logic şi legic istoric ca începând cu 1772 (apoi 1788, 1790, 1807, 1833...) să se consemneze tot felul de iniţiative de unire a celor două ţări româneşti extracarpatice. Şi împotriva Unirii s-au opus în timp destui falsificatori, ca şi acum, dar legitatea istoriei şi-a spus, în cele din urmă, implacabil, cuvântul.

Și încă un exemplu emoționant, deosebit de semnificativ: la 1629 Patriarhul bisericii ortodoxe de la Constantinopol, amintea într-o scrisoare principelui Transilvaniei, Gabriel Bethlen (care dorea refacerea vechii Dacii), despre, citez, legătura de sânge și de iubire, care deși pe ascuns, dar în felul cel mai strâns, leagă Românii din Transilvania cu locuitorii din Țara Românească și Moldova (vezi M. Andronic, Contribuții cultural- ortodoxe medievale la formarea conștiinței unității naționale la români, Suceava, 2002, pag. 25).

Revenim la afirmațiile site-ului menționat. În privința originei moldovenilor, se încearcă o prezentare savantă, fără bibliografie și pășind numai pe informații, chiar teribilisme și prostii, convenabile demonstrării lor. Scurte exemple cu afirmații pescuite din tot felul de lucrări ale unora dornici de a fi băgați în seamă. Căci de, la fotbal, femei și istorie se pricep toți. Se afirmă aiureli nedemonstrate de nimeni, precum că strămoșii românilor și ai moldovenilor vorbeau o limbă apropiată de latină și că de fapt ei au influențat limba latină și Italia. Totuși ei se scapă la un moment dat în sinceritate, demonstrând încă o dată neseriozitatea lor. Citez: Problema primordialității limbii moldo-române (aici e unica? – ne întrebăm noi) față de latină este destul de actuală, dar practic nu a fost studiată. Și altă aiureală: Moldovenii sunt mult mai vechi decât romanii. Pentru a lega cât mai mult pe moldoveni de imperiul rus, se afirmă că moldovenii au avut strămoși, alături de geți, pe sarmați (spunem noi - la origine din Persia !!!) ce aveau la bază pe protoslavi !!! Răspuns: în perioada formării geto-dacilor sarmații erau încă la răsărit de Don!!! Aiureli. Nici rușii nu au reușit încă să fie siguri pe etnogeneza lor. Până și numele capitalei lui Decebal, Sarmisegetusa, după ureche, fără o bază științifică, să prostească lumea, după autor/autori era compus din numele sarmaților și a geților. O paranteză, sarmații au fost exclusiv nomazi, crescători de animale, trăind doar la câmpie, în corturi și căruțe, nelăsând arheologic nici măcar o singură așezare propriu-zisă. Cum să îi influențeze pe geto-daci, concentrați în primul rând la deal și la munte? S-au descoperit doar morminte cu inventar funerar tipic lor. Mare majoritate au migrat în Câmpia Panonică (Ungaria). Aiureli de prostit lumea neștiutoare, chestia cu Sarmisegetuza aducându-mi aminte de afirmația vânturată destul de recent în popor că un stămoș al liderului imperiului rus, Putin, se numea Putină și era în anturajul lui Cantemir în exil. Unde-i documentul???

DACĂ TOT STATI ACASĂ ȘI AVEȚI MAI MULT TIMP LIBER, CITIȚI ȘI SPUNEȚI OBLIGATORIU LA CÂT MAI MULȚI!

Dr. Mugur Andronic,
Cetățean de onoare al mun. Suceava,
Decorat prezidențial,
Laureat al Academiei Române

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus