În primul rând e un mare succes pentru R. Moldova. Liberalizarea vizelor pentru Parteneriatul Estic (PaE) este un proces mult mai greu decât cel pentru Balcanii de Vest (făcut intenționat așa, după ce europenii s-au fript cu albanezii și bosniacii). Spre deosebire de Balcani, UE a împărțit Planul de liberalizare în două etape: Faza I = adoptarea legislației și Faza II = implementarea. R. Moldova a adoptat prima legislația necesară încă de anul trecut (am monitorizat acest proces și am publicat rezultatele în raportul ”Nota 8,6 din 10 pentru acțiunile din faza I – de ce ar trebui Comisia Europeana sa recomande trecerea in faza a doua a Planului de Acțiuni pentru liberalizarea vizelor” unde recomandam Comisiei să propună trecerea la Faza II. (LINK)
Pentru țările din Balcani s-au ridicat vizele automat când s-a adoptat legislația. Evident legile nu s-au prea aplicat. Deci, pentru PaE s-a inventat o nouă fază: implementarea. R. Moldova a trecut prima în această Fază II, și singura care a reușit până acum. A apărut dilema: câtă vreme monitorizează Comisia Europeană implementarea unor legi înainte să fie satisfăcută? Am făcut această discuție în raportul: ”2013 – Anul cheie pentru integrarea Republicii Moldova / Rusia strânge șurubul, UE trebuie să fie alături de Chișinău” (LINK).
Spuneam acolo că nu există precedent pentru această situație și dat fiind că R. Moldova era în frunte, Comisia va inova și va crea precedente, care se vor aplica apoi țărilor din PaE. Între timp, a mai apărut ceva semnificativ: UE a votat un mecanism prin care vizele pot fi reintroduse. În cazuri excepționale și cu aprobarea Comisiei, dar pot fi reintroduse. Deci decizia nu mai e ireversibilă. Ceea ce a relaxat decizia de ridicare a vizelor.
Astăzi avem deci răspunsul la dilemă: Comisia a monitorizat aproape un an implementarea și propune ridicarea vizelor. Cred că aici a jucat un rol și ce se întâmplă la Kiev. Comisia vrea să arate Ucrainei ce pierde. Dacă moldovenii vor circula liber în UE și ucrainienii nu, președintele Ianucovici va simți asta electoral.
Tot răul spre bine pentru R. Moldova. Acum mai e nevoie ca statele membre să aprobe propunerea în Consiliu. Să sperăm că se va întâmpla asta înainte de alegerile din R. Moldova. România trebuie să pună în toate Consiliile JAI (interne) și Afaceri Generale problema deciziei finale. Dacă e nevoie, Traian Băsescu trebuie să o ridice până la nivel de Consiliu European.
Acum, despre Băsescu. A fost o vreme în care Președintele a fost un campion al R. Moldovei în UE. E drept, nu singur. Toți miniștrii noștri de Externe au avut ca temă să pună R. Moldova în concluziile Consiliilor pe Afaceri Generale. Indiferent că erau pedeliști, liberali, pesediști. Din fericire, avem consens pe direcție, iar politicienii își dau la gioale pe ritm. Competiția dintre Băsescu și Ponta pe gazoduct arată asta: se ceartă pe tema care face mai repede gazoductul. Cum spuneam într-un text recent din Dilema veche, acordul de la Snagov este încă în vigoare pentru R. Moldova. La Snagov s-a semnat în 1995 acordul prin care toate partidele românești parlamentare au decis orientarea României spre UE. Asta s-a întâmplat. Însă o parte a națiunii române e în afara UE. Pentru acea parte, Snagovul este în picioare. Faulturile între politicieni pe tema R. Moldova sunt pe ritm și pe acțiuni, nu pe direcție.
Iar direcția este: R. Moldova în UE. Traian Băsescu a fost foarte bun cât a ținut acest obiectiv. La un moment dat a început să adauge și alte teme, personale, politice, emotive, plus jocuri de culise și intrigărie. A început să arate mușchii acolo unde se construiește încet și cu răbdare diplomatică. A făcut promisiuni și nu le-a urmărit aplicarea. Apoi a făcut noi promisiuni ca să uităm de aplicarea primelor.
Victor Ponta beneficiază de asta: că Băsescu pierde teren pe tema R. Moldova la Bruxelles. Mulți au crezut că dacă UE a apărat anul trecut statul de drept, acum îl va apăra pe Băsescu pe orice temă. Fals. La Bruxelles, se lucrează pe dosar. Trebuie să ai credibilitate pe dosarul aflat pe masă.
Traian Băsescu are un mare merit pentru că a împins tema R. Moldova pe agendă. Atât în România cât și la Bruxelles. Primii săi ani au însemnat o ofensivă în Est, practic după mulți ani de ignorare a temei. Asta a fost bine. Și cred că rămâne moștenirea sa diplomatică: guvernele și președinții viitori vor lua ca atare orientarea României spre Moldova și R. Moldova ca temă predilectă pe care România o pune pe agenda de politică Externă a UE. Astea fiind spuse, să vorbim despre ultima perioadă. Pentru că scârțâie. Mai ales în ultimii 2 – 3 ani.
Întrebarea este: după ce a reușit să pună R. Moldova pe agenda, e capabil să aibă leadership european pe subiect? Din păcate, aici își arată limitele. A fi leader european pe un subiect trebuie să joci în echipe, să îți maschezi interesul tău, să conduci from behind, cum ar zice americanii. Băsescu nu a fost niciodată un jucător de echipă, nu a intrat în tandemul de forță Polonia – Suedia. Nu a reușit să transfere R. Moldova în pachetul Balcanic (din păcate). Copilul său de suflet – Sinergia Mării Negre – nu a decolat. Ar fi trebuit să admită limitele și să recunoască că există un cadrul decis al relației UE – Moldova: Parteneriatul Estic. Să decidă că dacă acela e cadrul ar trebui să jucăm în el și să devenim lideri acolo. Alături de polonezi și de suedezi. În schimb, a jucat ciudos, supărat că de ce nu s-au adoptat jucăriile sale. A imprimat și diplomației românești această logică ciudoasă.
Dar măcar am jucat mai mulți ani, sub Băsescu, rol pozitiv. Am împins la căruță, mai pe cont propriu, mai nărăvaș, dar trăgeam. De la un moment dat încolo, Băsescu a început să derapeze. Nu a mai fost clar cât urmărește agenda europeană și cât pe cea personală și politică. De la un punct încolo, europenii au fost reticenți să-l urmeze pe Băsescu pentru că devenise oscilant între agende.
Deci, dragă Cristi, nu-l plânge pe Băsescu, și-a făcut-o cu mâna lui. Barroso lucrează cu oameni diferiți pe dosare diferite. Ieșirea de azi în format Barroso – Leancă – Ponta, când UE anunță un lucru foarte important pentru moldoveni, este rezultat al unei degradări treptate a personajului Băsescu pe tema R. Moldova. Asta nu înseamnă musai că Ponta performează deja, ci că se încearcă un restart cu România pe această temă.
Și din păcate pentru noi toți, ca țară, și chiar pentru Moldova ca țară, Băsescu și-o merită. Câteva exemple.
– Băsescu și-a luat consilier (Chifu) un tip care imediat după ce a fost pus în funcție a scris un editorial programatic (LINK) în care zicea că România ar trebui să securitizeze chestiunea transnistreană ca răspuns la numirea de către Rusia a lui Rogozin. Că, cică, gata cu soluția germană, e momentul băieților cu mușchi. Imediat am fost întrebat de la ambasade ce vrea să zică și ce vrea România cu chestia asta. Serios, omul se credea încă analist de securitate sau invers la SNSPA. Trebuia băgat cu capul sub duș rece sau dat afară. În schimb, e liber să exprime poziții în numele Președintelui României la diverse conferințe și întâlniri. Și face asta de trei ani. Îl vezi pe Chifu în stare să inspire încredere pentru ideea de leadership românesc în UE pe tema R. Moldova? Pare din partea noastră o schemă la mișto: dacă rușii pun un papagal războinic să gestioneze subiectul Moldova, punem și noi unul la fel, să se muște între ei. De altfel, Băsescu a început la Cotroceni cu Andrei Pleșu pe Externe și termină cu Iulian Chifu – asta așa, ca să măsurăm cu ochiul liber degradarea mediului.
– Ponta și-a luat consilier pe cineva care a organizat participarea României la Consiliul de Afaceri Generale (reuniunea miniștrilor de Afaceri Externe) sub multe guverne, încă dinainte să intrăm în UE. Tot Ponta și-a luat consilier pe cineva care se ocupa de proiecte de securitate energetică de vreo 10 ani. Nu dau nume, că nu vreau să le fac rău. Sunt diplomați, apolitici și vor lucra bine și cu Băsescu dacă revine la lucrat cu oameni cu toate țiglele pe casă. Dar asta îți explică și de ce Ponta a dat drumul la lucrările la gazoduct, despre care noi scriam exasperați prin rapoarte că ar trebui făcut încă de prin 2010. Și deși era prioritate, oamenii lui Băsescu de la Cotroceni și de la guvern nu mișcau.
– Nu Ponta a făcut promisiunea celor 100 de milioane, ci Băsescu. Și nu Ponta a decis să îngroape banii la Ministerul Dezvoltării, ci Băsescu. La trei ani după, fondul este blocat. Se iau de acolo bani în mod forțat și în afara acordului inițial (inclusiv pentru gazoduct). Dar nu acesta era planul inițial. Trebuia să fie un fond de dezvoltare pentru Moldova, pe proiecte. Dacă tot s-a băgat să promită, Băsescu ar fi trebuit să ceară ministerului unitate de implementare și reguli (ghiduri de proiecte). Aș putea scrie o carte despre subiect. Concluzia ar fi că e un exemplu de organizare ineptă. Dacă Ponta va salva programul, nu va însemna că Băsescu pățește o nedreptate, ci că Băsescu a făcut o prostie. Dacă Ponta nu va interveni să miște lucrurile îi vom aplica aceeași grilă de analiză (nu știu cum se face că amândoi au puncte vulnerabile la Ministerul Dezvoltării).
De ce e relevant pentru UE? Pentru că România ar deveni cu cei 100 de milioane un mare donator european în Moldova. Și donatorii se consultă și se organizează. Deocamdată, Suedia (10-15 milioane pe an) îi organizează pe donatorii europeni în Moldova. Și ambasadele alea transmit în capitale despre ce promite și ce livrează Băsescu. Sperăm că dacă se face RoAid, cum am propus chiar la voi pe Hotnews (LINK), să preia și gestionarea acestor bani și să limpezim comportamentul nostru ca donator.
– Băsescu insistă pe nerecunoașterea Kosovo și face legătura cu Transnistria. Dimpotrivă, ar trebui să subliniem că nu e nici o legătură. Kosovo e un caz unic, bazat pe masacru etnic comis de stat. Nu e nici un pericol ca moldovenii să intre cu tancurile în Transnistria și să omoare civili, cum a făcut Miloșevici. Și oricum ar fi bătuți de armata transnistreană mai mare, mai bine dotată și ajutată de ruși. Atunci, de ce tot trage Băsescu paralela Kosovo – Transnistria? Rusia va recunoaște sau nu Transnistria după cum are chef, nu pentru că există Kosovo. Să legi Kosovo de Transnistria e cea mai bună metodă de a da cu bâta în baltă. Și de a ne autoizola în UE pe cea mai importantă sarcină a doamnei Ashton: dialogul sârbo-albanez. Și facem asta trăgând o paralelă nenecesară spre cel mai important subiect al nostru pe agenda doamnei Ashton: R. Moldova. Adică o faultăm pe tema de pe agenda ei și îi atragem atenția că se leagă și cu tema de pe agenda noastră. Strălucit exemplu de inteligență diplomatică.
Faptul că doar Băsescu și Rusia trag paralela Kosovo – Transnistria e de tot hazul, dat fiind că Băsescu este ferm în atitudinea față de Rusia (un merit real al politicii sale externe, în care îl susțin). Pentru argumente mai multe despre schimbarea poziției României în Kosovo, am scris un paper găsibil aici (mult înainte ca Ponta să preia inițiativa pe subiect și să propună ieșirea României din colțul în care s-a autoplasat).
– Nu Ponta și nu Corlățean au semnat cu R. Moldova tratatul de gestionare a frontierei comune. Ci Băsescu și Baconschi. Ministrul nostru a explicat atunci de ce e nevoie și că nu înseamnă o re-recunoaștere a pactului Molotov – Ribbentrop. A fost un gest brav și și-a luat zoaiele furibunzilor naționaliști. Germania a arătat mare interes pe subiect, era parte a pachetului de relaxare a puseelor și agendei din R. Moldova. Anul acesta, Băsescu a declarat Președintelui Parlamentului moldovean, de față cu ziariștii, că nu-l va ratifica. Tu mai știi vreun șef de stat din UE care să facă faze de genul acesta? Că nu ratifici un tratat pe care ministrul tău de Externe l-a semnat și l-a apărat e deja aiuritor. Că anunți asta în conferință de presă punându-l public pe interlocutorul cu care tocmai ai vorbit privat în fața faptului împlinit ține de stilul de diplomație la nervi. Cum a ajuns Băsescu să schimbe macazul pe subiect în ultimii doi ani? De ce s-a sucit poziția României? Mai vrem să ne susțină nemții în proiectele noastre din Moldova? De ce ar face-o? Să aștept o explicație publică a noii orientări sau iar mă denunță Chifu, acest vârf al intelligence-ului strategic românesc, că sunt agent străin?
– Și nu e singura dată când Băsescu abuzează de poziția de om-dintr-o-bucată-care-poate-face-orice-pentru-că-îi-pasă-de-Moldova. După ce își stricase complet relația cu Filat, s-a enervat că de ce îl ocolește Filat și caută protecție direct la nemți și la polonezi. Păi, dacă suntem instabili, emotivi și ciudoși, se reorientează și moldovenii, că se mai găsesc patroni în UE. Și chiar unii mai pragmatici și mai puși pe rezolvat probleme, nu pe efuziuni. Mă rog, Filat iese din scenă, vine Leancă premier. Se vede cu Ponta. De la distanță, prin interviu, Băsescu îi dă o directă pe o temă (burse) neinclusă pe agenda oficială, pe care nu s-au făcut declarații și fără să dea un telefon să întrebe despre ce e vorba. Practic, Băsescu a auzit ceva vag că s-ar fi spus și a ieșit cu ghioaga în interviu. Așa l-a întâmpinat pe Leancă în funcție. Apoi se miră că are relații reci la Chișinău. Cine l-a informat pe Băsescu despre ce au vorbit premierii? Cum a ajuns mesajul altfel la el? De ce ieșit să comenteze înainte să verifice? Încă o victorie a mediului de la Cotroceni.
– Și ce imagine rezultă din asta? Oficialii altor state vor mai aborda teme sensibile cu România în discuții nepublice dacă Președintele țării trece la represalii prin interviuri? Și mai e ceva: Băsescu s-a obișnuit că vorbească direct cu poporul, peste capul și contra politicienilor. Ok, e chiar cool când face asta în România. Problema e că face asta și în R. Moldova: vorbește cu poporul, contra politicienilor. Bon, poate chiar vrea să candideze în Moldova, dar nu ar trebui să se enerveze că își strică relațiile.
E timpul să mă opresc. Dosarul Băsescu-Moldova e gros și greu. A plecat bine și se termină altfel.
Autor: Cristian Ghinea
Sursa: contributors.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
